Spre pomul vieţii, purtând steagul biruinţei

Evanghelia Duminici a treia din Post (a Sfintei Cruci)

34. Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.

35. Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa.

35. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul?

37. Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?

38. Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinţii îngeri". (Marcu 8, 34-38)

† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Duminica a treia din Sfântul şi Marele Post al Paştilor se numeşte şi Duminica Sfintei Cruci. Evanghelia Duminicii Sfintei Cruci începe cu îndemnul Mântuitorului ca fiecare om să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-I urmeze Lui. Iar apoi Mântuitorul întreabă: „Ce-i foloseşte omului să câştige lumea aceasta, dacă îşi pierde sufletul său?". Iar în partea ultimă a textului Evangheliei care s-a citit, se spune că între cei prezenţi se află oameni care nu vor gusta moartea până nu vor vedea Împărăţia lui Dummvru. Deşi textul Evangheliei acestei duminici este relativ scurt, el este foarte bogat în înţelesuri duhovniceşti legate de taina vieţii creştine, în general, cât şi de perioada aceasta a Postului Sfintelor Paşti.

„Există o singură cale pentru mântuire”

Textul Evangheliei reprezintă o iniţiere, o luminare a credincioşilor în urcuşul lor spre înviere, spre Sfintele Paşti. Pentru a ne mântui, Evanghelia ne spune, în primul rând, că trebuie să ne lepădăm de noi înşine, să ne luăm crucea noastră, fiecare dintre noi, şi să-i urmăm lui Hristos, pentru că cel ce voieşte să-şi mântuiască sufletul său îl va pierde, dar cine îl pierde pentru Hristos şi pentru Evanghelie îl va mântui. Aceste cuvinte ne arată că există o singură modalitate, o singură cale pentru mântuire - aceea de a ne uni cu Dumnezeu. Cine voieşte să-şi scape viaţa prin sine, cu propriile forţe biologice, se va pierde, iar cine se dăruieşte pe sine lui Hristos, chiar până la jertfa propriei sale vieţi, acela se va mântui. Iată de ce perioada Sfântului şi Marelui Post al Sfintelor Paşti este un timp sfânt în care ne dezlipim, prin post şi pocăinţă, de ceea ce este rău în viaţa noastră, de ceea ce este păcat şi moarte ca despărţire de Dumnezeu, şi ne unim cu Hristos prin rugăciune şi fapte bune. Ne unim cu Hristos prin spovedanie, prin împărtăşanie şi prin toată fapta cea bună. În acest înţeles, Evanghelia ne spune că cine pierde viaţa sau sufletul său pentru Hristos şi pentru Evanghelie, adică cel ce renunţă la voia sa proprie egoistă, păcătoasă şi urmează voia sfântă a lui Hristos, acela se va mântui, adică va dobândi viaţă veşnică. Cine trăieşte egoist, pentru sine, acela merge spre moarte, iar cine se dăruieşte în iubire curată lui Hristos şi semenilor merge spre viaţă veşnică, chiar dacă trece cu trupul său prin moarte: „cel ce crede în Mine - spune Hristos Domnul - chiar dacă muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac” (loan 11, 25-26).

Al doilea mare adevăr pe care ni-l comunică Evanghelia din Duminica Sfintei Cruci este Taina crucii ca lumină a vieţii creştine. Evanghelia ne îndeamnă ca fiecare să se lepede de sine, adică să nu mai facă voia sa, ci voia lui Dumnezeu, să-şi ia crucea şi să urmeze lui Hristos. Aici crucea poate însemna o suferinţă, neputinţă, neîmplinire, o încercare, o recunoaştere a limitelor noastre, a finitudinii condiţiei umane, dar şi o permanentă răstignire între idealul propus şi rezultatul obţinut, „căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc" (Romani 7, 19). Pentru unul crucea este o boală sau o patimă nevindecată, pentru altul crucea este neîmplinirea unui ideal; pentru unul crucea poate fi o stare nedorită, pentru altul crucea poate fi o chemare neînţeleasă. În multe feluri se poate traduce cuvântul cruce, privit duhovniceşte, când îl referim la propria noastră viaţă. Totuşi, Evanghelia Duminicii Sfintei Cruci este o Evanghelie a speranţei. Recunoscând noi povara sau neputinţa noastră o aducem la Hristos, ca El să ne ajute să o purtăm. Astfel, neputinţa noastră va fi integrată în prezenţa iubirii Sale milostive, atotputernice şi smerite. Să lăsăm ca El, Hristos-Doctorul, să lumineze viaţa noastră, să vindece neputinţele noastre sufleteşti şi trupeşti, să ne ajute să purtăm crucea spre înviere. Cu alte cuvinte, necazul, încercarea, neputinţa pe care le avem nu trebuie să ne despartă de Dumnezeu sau să ne îndepărteze de Dumnezeu, ci să devină motive în plus pentru a ne apropia mai mult de Dumnezeu. Încercările şi suferinţele nu ne lasă neutri niciodată. Nimeni din cei ce trec prin suferinţă şi poartă o cruce grea nu pot fi oameni neutri sau indiferenţi în raport cu sensul şi taina vieţii. Necazul şi suferinţa pot să ne apropie sau să ne îndepărteze de Dumnezeu!

Pregătire pentru suferinţa Crucii şi bucuria Învierii

Evanghelia Duminicii Sfintei Cruci ne îndeamnă să asumăm şi să purtăm crucea vieţii noastre şi să facem din ea drum spre înviere, adică prilej de apropiere şi de unire cu Hristos Cel Răstignit şi înviat. Lui să-i cerem ajutor ca să fie alături de noi, să ne ajute să ne purtăm crucea spre înviere, aşa cum a purtat El Crucea Sa. Mai învăţăm însă din Evanghelia acestei zile şi ceea ce Mântuitorul a spus ucenicilor Săi: „sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind intru putere" (Marcu 9, 1). Prin aceasta, Mântuitorul a voit să arate taina Schimbării Sale la Faţă, eveniment care a avut loc nu cu mult timp înainte de pătimirea sau răstignirea Sa. Atunci cei trei apostoli - Petru, lacov şi loan -, pe muntele Taborului, au văzut pe Mântuitorul având faţa strălucind ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina (cf. Matei 17, 2; Marcu 9, 2-3; Luca 9, 29), iar ucenicii Lui simţeau o pace şi o bucurie negrăită (cf. Matei 17, 4; Marcu 9, 5; Luca, 9, 33). Aceasta era pregustarea împărăţiei lui Dumnezeu, care este „dreptate, pace şi bucurie în Duhul Sfânt" (Romani 14,17). E foarte semnificativ faptul că Mântuitorul vorbeşte, în acelaşi timp, de Cruce şi de pregustarea împărăţiei lui Dumnezeu. El pregăteşte pe ucenicii Săi atât pentru suferinţa Crucii, cât şi pentru bucuria Învierii. Cel ce poartă crucea urmând lui Hristos merge spre înviere, pentru că Lumina Împărăţiei lui Dumnezeu intră tainic în sufletul şi în viaţa lui iar el simte bucuria chemării lui Hristos şi e bucuros să-l urmeze.

De ce vorbim despre Cruce şi înviere în mijlocul Postului?

În Duminica Sfintei Cruci, preotul scoate Sfânta Cruce din altar şi o pune pe un tetrapod (iconostas mic) spre închinare şi sărutare, în timp ce se cântă cântarea: „Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi Sfântă învierea Ta o lăudăm şi o preaslăvim". De ce vorbim despre Cruce şi despre Înviere în duminica a treia din Sfântul şi Marele Post? De ce în mijlocul Postului? De ce Biserica a rânduit ca să fie pomenită Crucea în mijlocul Postului Sfintelor Paşti şi să fie deja amintite Sfintele Patimi ale lui Hristos şi Slăvită Lui Înviere? Sfinţii Părinţi ai Bisericii ne învaţă că, după cum în mijlocul Raiului era sădit Pomul Vieţii, tot aşa în mijlocul Postului Mare al Sfintelor Paşti este prăznuită sărbătoarea Sfintei Cruci, celei de viată făcătoare. De ce? Pentru că păcatul neînfrănării (nepostirii) şi neascultării lui Adam se îndreaptă prin înfrânare sau postire faţă de cele materiale şi prin ascultare faţă de Cuvântul lui Dumnezeu: „Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (loan 6, 54). Adam şi Eva au pierdut Raiul şi Pomul Vieţii pentru că nu au postit şi pentru că nu au ascultat de Dumnezeu. Noul Adam, Iisus Hristos, făcându-Se ascultător până la moarte şi încă moarte pe Cruce, ne-a dăruit Pomul Vieţii, El însuşi fiind Pomul vieţii, care Se dăruieşte nouă în Sfânta Euharistie. De aceea, Sfântul Isaac Sirul ne spune că Pomul vieţii era Hristos, iar acum l-am câştigat prin Sfânta Euharistie. Din acest motiv, în timpul împărtăşirii cu Trupul şi Sângele lui Hristos se cântă: „cu Trupul lui Hristos vă împărtăşiţi şi din izvorul Cel fără de moarte gustaţi".

În al doilea rând, sărbătoarea Duminicii Sfintei Cruci este rânduită în a treia duminică din Postul Mare pentru a întări duhovniceşte pe cei ce postesc, arătându-le Crucea ca fiind steag de biruinţă al lui Hristos asupra păcatului şi asupra morţii, ca semn luminos al Învierii. De ce? Pentru că taina Învierii este ascunsă în Cruce ca iubire jertfelnică, iar taina Crucii îşi arată slava ei în lumina Învierii. Sfinţii Părinţi ai Bisericii ne spun că împăraţii biruitori, când intră într-o cetate, mai întâi trimit înainte semnele biruinţei, stindardele lor, ca să binevestească tuturor că vor veni în cetate biruitori. În mod asemănător, în mijlocul Postului, se ridică stindardul credinţei noastre, Sfânta Cruce, simbolul Răstignirii şi învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pentru a ne arăta că în lupta cu păcatul şi cu ispitele, Crucea, ca simbol al biruinţei asupra păcatului şi asupra morţii şi ca semn al învierii, devine pentru noi întărire şi încurajare. Vederea şi cinstirea Sfintei Cruci, însoţite de cântarea: „Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi Sfântă învierea Ta o lăudăm şi o slăvim” ne întăresc în nevoinţa noastră duhovnicească şi în urcuşul nostru interior spre Înviere. Nici în noaptea de Paşti, Crucea nu dispare, ci alături de ea se adaugă o lumânare, lumânarea învierii, iar când preotul spune în auzul tuturor: „Hristos a înviat!", el arată Crucea luminată de înviere. Aceasta înseamnă că cine îşi ia crucea sa şi îi urmează lui Hristos se pregăteşte pentru Înviere. Când ne dăruim lui Hristos în iubirea smerită a rugăciunii şi semenilor noştri în iubirea faptelor bune pentru ei, lumina sau harul Învierii intră tainic în sufletul nostru prin Cruce, adică prin răstignirea egoismului din noi, pentru a ne deschide spre iubire sfântă, smerită şi darnică.

Astfel Duminica Sfintei Cruci este parte din pregătirea noastră pentru înviere.

„Dumnezeiasca Cruce este tăria postului”

Înţelesuri duhovniceşti multe şi adânci ale Duminicii Sfintei Cruci sunt cuprinse mai ales în cântările din Triod consacrate săptămânii a treia a Postului Sfintelor Paşti şi Duminicii Sfintei Cruci. Această duminică este o icoană sau o anticipare a Săptămânii Sfintelor Patimi şi a Învierii Domnului: „Trecând a treia săptămână a cinstitului post, Hristoase Cuvinte, învredniceşte-ne să vedem lemnul Crucii celei făcătoare de viaţă, şi cu cinste să ne închinăm şi să cântăm după vrednicie; să slăvim stăpânirea Ta, să lăudăm Patimile Tale, să ajungem în chip curat la slăvită şi sfânta Înviere, la Paştile cele de taină, prin care Adam iarăşi a intrat în rai” (1).

Cinstirea deosebită a Sfintei Cruci este vestită în Triod în aceste cuvinte din sâmbăta premergătoare: „Acum oştile îngereşti însoţesc lemnul cel cinstit, cu bună cucernicie înconjurându-l, şi cheamă pe toţi credincioşii la închinare. Deci veniţi cei ce vă luminaţi cu postul, să cădem la el cu bucurie şi cu frică, strigând cu credinţă: Bucură-te cinstită Cruce, întărirea lumii” (2).

„Ziua aceasta este a închinării cinstitei Cruci; veniţi toţi la dânsa. Că revărsând razele cele luminoase ale învierii lui Hristos, le pune înainte. Să o sărutăm deci toţi, sufleteşte bucurându-ne” (3).

Cât priveşte binefacerile cinstirii Sfintei Cruci, Triodul le arată în mod concentrat în cântările lui: „Dumnezeiasca Cruce este tăria postului, ajutătoare celor ce priveghează, întărire celor ce postesc, apărătoare celor ce li se face război. Acesteia, adunându-ne noi credincioşii, să ne închinăm ei cu dragoste, bucurăndu-ne” (4)

Puterea Sfintei Cruci vine din legătura ei cu Persoana veşnică a lui Hristos Cel Răstignit pe ea şi înviat din morţi. După cum odinioară Adam cel vechi şi neascultător faţă de Dumnezeu şi-a întins în miezul zilei mâinile spre pomul oprit din mijlocul Raiului, Hristos-Noul Adam, Şi-a întins, în miezul zilei, în mijlocul pământului, mâinile pe cruce, „făcându-Se ascultător până la moarte, şi încă moarte pe Cruce” (Filipeni 2, 8), izbăvindu-ne de păcatul neascultării lui Adam cel înşelat de demoni şi „biruind asupra lor prin Cruce" (Coloseni 2,15).

Pentru a arăta legătura dintre mijocul Raiului, amiaza sau mijlocul zilei şi timpul din mijlocul Postului, Crucea lui Hristos este scoasă spre cinstire în mijlocul bisericii, „în miezul zilei şi în mijlocul pământului răstignindu-Te de bună voie, ai smuls marginile lumii, îndurate, din mijlocul gâtlejului balaurului” (5). Aceeaşi idee este exprimată în Octoih, unde se spune: „Cel ce eşti Stăpân al vremilor şi al anilor, în mijlocul pământului, la amiază, pe lemn Te-ai înălţat fiind răstignit, Îndelung-răbdătorule; şi alunecarea celui ce a suferit în mijlocul raiului pentru rodul cel pricinuitor de stricăciune ai îndreptat-o” (6)

Puterea Sfintei Cruci este vindecătoare şi mântuitoare, pentru că prin ea se arată iubirea milostivă a lui Hristos-Dumnezeu pentru toate popoarele adunate în Biserica Sa: „Mântuire ai lucrat în mijlocul pământului, Hristoase Dumnezeule, pe Cruce Ţi-ai întins preacuratele Tale mâini adunând toate neamurile care strigă: Doamne, slavă Ţie!” (7).

„Cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele”

Prin rugăciune, pocăinţă şi post, taina Crucii, ca răstignire a patimilor egoiste, este integrată în urcuşul credinciosului spre Înviere: „Cu lemnul ai stins, Stăpâne, văpaia neascultării, pe Cruce înălţându-Te, şi ai omorât pe vrăjmaşul, fiind omorât de bunăvoie. Pentru aceasta, te rog omoară voile trupului meu, şi înviază ticăloasa mea inimă, cu postul cel ucigător de patimi, curăţindu-mă de toată întinarea, ca un Milostiv! (8)”.

În altă cântare se spune: „Răstignindu-ne împreună cu Cel ce S-a răstignit pentru noi, să ne omoram toate mădularele trupului cu posturi, cu rugăciuni şi cu cereri” (9).

Dar răstignirea sau pacificarea patimilor egoiste ale credinciosului prin nevoinţele postului nu se limitează la Duminica Sfintei Cruci din Marele Post, ci ea este o constantă a întregii perioade a Postului, după cum se spune într-o cântare din Săptămâna lăsatului sec de brânză, care premerge începutul postului: „Crucea Domnului este înfrânarea a toată desfătarea, şi lege de postire celor ce se închină ei fără încetare. Că cei ce privesc neîncetat la Cel ce S-a pironit pe ea, îşi răstignesc trupul împreună cu patimile şi cu poftele. Pentru aceasta să ne sârguim să ne facem şi noi curaţi prin post; să ne împărtăşim cu Cel ce S-a împărtăşit nouă cu iubirea de oameni prin patimi şi dintru a Sa nepătimire a împărţit firii noastre, Cel ce are mare milă” (10).

Această vedere şi practică duhovnicească a luptei creştinului cu patimile egoiste ca înaintare interioară a lui spre lumina Învierii urmează viaţa şi învăţătura apostolică a Bisericii, cuprinse în cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care zice: „Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele. Dacă trăim în Duhul, în Duhul să şi umblăm" (Galateni 5, 24-25). „Iar dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi vieţui împreună cu El” (Romani 6, 8).

În această duminică, Biserica cinsteşte în mod deosebit puterea şi lumina spirituală a Sfintei Cruci ca lumină a Postului Sfintelor Paşti şi ca arvună a Săptămânii Sfintelor Patimi ale Mântuitorului Iisus Hristos. În cântările din Triod, referitoare la lumina Crucii din Postul Sfintelor Paşti, Crucea este numită: „făcătoare de viaţă", „raiul Bisericii", „uşa Raiului", „noul pom al vieţii", „pom al nestricăciunii", „armă nebiruită", „lauda preoţilor", „lauda şi scăparea monahilor", „slava mucenicilor", „podoaba sfinţilor", „izvor al harului", „bucuria ortodocşilor", „strălucirea îngerilor", „mai luminoasă decât soarele", „ea luminează creaţia" (11).

(n.r. – Omilie la duminica a treia din Postul Mare, „a Sfintei Cruci”, cuprinsă în volumul „Foame şi sete după Dumnezeu – înţelesul şi folosul postului”, Editura Basilica, Bucureşti, 2008; intertitlurile aparţin redacţiei)

NOTE:

1. Joi, săptămâna a treia, Vecernie, Stihiră la „Doamne strigat-am”, în Triod, Institutul Biblic şi de Misiune, Bucureşti, 2000, p. 296.

2. Duminica a treia, Vecernia mică, Stihiră la „Doamne strigat-am”, în Triod, ed. cit., p. 310.

3. Duminica a treia, Utrenie, oda 1, tropar 1, Triod, p. 314

4. Joi, săptămâna a patra, Utrenie, oda 9, canonul 1, tropar 2, în Triod, Institutul Biblic şi de Misiune, Bucureşti, 2000, p. 353.

5. Miercuri, săptămâna a patra, Utrenie, cântarea 8, canonul 2, tropar întâi, în Triod, ed. cit., p. 344.

6. Miercuri, glas 6, Utrenia, cântarea 8, canonul întâi, tropar întâi, în Octoih, Institutul Biblic şi de Misiune, Bucureşti, 2003, p. 475.

7. Vinerea Mare, ceasul VI, slava primei serii de tropare, cf. Makarios Simonopetritul, Triodul explicat, Editura Deisis, Sibiu, 2003, p. 349

8. Miercuri dimineaţă, săptămâna a treia, Utrenie, sedealna 3, Triod, ed. cit., p. 285.

9. Miercuri, săptămâna a treia, Utrenie, cântarea 3, canonul întâi, troparul întâi, Triod, ed. cit., p. 285.

10. Vineri, săptămâna lăsatului sec de brânză, Joi seara, la Vecernie, stihoavna, samoglasnica zilei, glas 2, Triod, ed. cit., p. 74.

11. Cf. Makarios Simonopetritul, op. cit., nota 30, p. 517.