Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Patristica Cum să fim tari în încercări

Cum să fim tari în încercări

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Patristica
Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 19 Aprilie 2019

Sfântul Macarie Egipteanul, Alte șapte omilii, Cuvânt despre libertatea minții, 13, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, pp. 341-342

„Se cuvine ca sufletul care vrea să placă lui Dumnezeu să arate în primul rând răbdare și spe­ranță. Pentru că și acesta este un vicleșug al diavolului: să ne ducă la disperare ca să ne pierdem speranța în Domnul. (Noi știm, însă, că) Dumnezeu nu permite niciodată ca sufletul care crede în El să fie strivit de ispite și să se piardă. Pentru că, zice Apostolul: Credincios este Dumnezeu; El nu va îngădui ca să fiți ispitiți mai mult decât puteți, ci odată cu ispita va aduce și scăparea din ea, ca să puteți răbda (I Corinteni 10, 13). Prin urmare, cel viclean nu întristează sufletele pe cât ar vrea, ci pe cât îi este îngăduit de Dumnezeu. Pentru că, dacă oamenii știu ce povară suportă un catâr, un asin și o cămilă și pun pe fiecare dintre aceștia cât trebuie; dacă olarul știe cât timp trebuie să țină oalele la foc, adică nici mai mult ca să nu crape, nici mai puțin, ca nefiind îndeajuns de arse, să nu fie nefolositoare; dacă atâtea lucruri știe mintea omenească, (nu crezi) că Dumnezeu știe la ce ispită poate fi supus fiecare suflet, pentru ca să devină apt pentru Împărăția cerurilor?

(...) Pentru că, după cum cânepa, dacă nu se bate mult timp, nu este bună pentru a se prelucra în fire subțiri - și cu cât se bate și se piaptănă mai mult, cu atât mai curată și mai bună se face; după cum vasul de curând făcut, numai dacă este copt la foc este folositor oamenilor; și după cum pruncul (până nu se maturizează), nu este în stare să săvârșească vreun lucru din această lume, adică nu poate să construiască, nici să semene, nici vreun alt lucru să facă; tot așa (se întâmplă) deseori și cu sufletul; el se poate împărtăși de har și de odihna Domnului, dar până nu dobândește bunătatea Domnului și nu este supus la diferite încercări de duhurile cele rele, nu poate fi încă demn de Împă­răția cerurilor. Zice, în acest sens, dumnezeiescul Apostol: Iar dacă sunteți fără certare, de care toți au parte, atunci sunteți fii nelegitimi și nu fii adevărați (Evrei 12, 8). Încât ispitele și necazurile spre folosul omului se aduc, ca să facă sufletul mai încercat și mai tare; deci, cel ce rabdă toate acestea până la sfârșit, având speranță în Domnul, este imposibil (să nu dobândească) promisiunea Duhului și izbăvirea de patimile răutății.

Că după cum martirii, fiind supuși la chinuri, și pe toate răbdându-le - ba chiar și moartea - s-au învrednicit de slavă și cununi; - și cu cât mai multe și mai mari au fost ostenelile, cu atât mai mare slavă și îndrăzneală la Dumnezeu au dobândit; tot așa se întâmplă și cu sufletele supuse la diferite încercări, unele văzute, venite de la oameni, altele nevăzute, venite de la cugetele cele nebunești, iar altele de la boli, care prind sufletul. Dacă pe acestea le rabdă până la sfârșit, va dobândi aceleași cununi și aceeași îndrăzneală ca și martirii.”