Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Theologica Patristica Ortodoxie şi universalitate

Ortodoxie şi universalitate

Un articol de: Pr. Roger Coresciuc - 03 Iun, 2011

Cum poate Ortodoxia să rămână fidelă provocării de a fi un actor principal în misiunea de evanghelizare a lumii? Putem vorbi de o prezenţă ortodoxă în ţări care aparent nu au nici o legătură cu Ortodoxia? Ce poate oferi un ortodox lumii în care trăieşte?

Prezenţa ortodoxă în ţările Europei Occidentale este o provocare atât pentru spaţiul mai mult sau mai puţin creştin al acestor ţări, cât şi pentru credincioşii ortodocşi înşişi. De multe ori se ridică problema rolului Ortodoxiei în acest spaţiu. Ce vrem şi ce putem să oferim unei lumi care nu aşteaptă numaidecât ajutorul nostru? Este providenţială această prezenţă sau este doar o reacţie eclesiologică pe termen scurt sau mediu la exodul masiv al populaţiilor din ţările estice ale Europei? Un fapt incontestabil este că nu putem nega efervescenţa activităţilor misionare ale parohiilor constituite în urma acestui exod. Fie ele sub jurisdicţie română, greacă, rusă, sârbă sau aparţinând jurisdicţiilor altor patriarhate, parohiile din diaspora reprezintă nuclee de identitate ortodoxă şi adesea naţională.

Teologie şi cultură

Spre exemplu, site-ul Mitropoliei Ortodoxe a Europei Meridionale şi Occidentale, aflată sub jurisdicţia Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române, ne oferă câteva informaţii legate de ideea promovării, prin intermediul comunităţii constituite liturgic, a unui eveniment cultural de anvergură, un festival dedicat promovării artei: "Biserica noastră dedică anul 2011 Tainelor Botezului şi Cununiei. De aceea, festivalul se sprijină pe această tematică pentru a-şi deschide porţile artiştilor şi iubitorilor de frumos. Nu ne concentrăm doar asupra manifestărilor culturale legate de tradiţia poporului român, ci avem ca invitaţi şi artişti contemporani, români, francezi şi de alte neamuri. Programul festivalului cuprinde colocvii, conferinţe, lansare de carte, concerte de muzică clasică, religioasă şi tradiţională românească, piese de teatru, expoziţii de sculptură şi pictură, proiecţie de film documentar de arhivă şi de film artistic, expoziţie etnografică şi antropologică. Festivalul îşi va închide porţile la sediul mitropolitan de la Limours printr-un târg de artă tradiţională şi de artă religioasă, obiecte şi veşminte liturgice, în cadrul unei sărbători câmpeneşti".

Revenind la întrebările din prima parte a articolului şi luând în considerare prezenţa Bisericii în spaţiul cultural, ne punem o altă întrebare: are oare dreptul Biserica să rămână străină de mediul pe care doreşte, în fond, să-l lumineze cu perspectiva teologică? Poate să pară ciudat faptul că o mitropolie organizează un eveniment cultural care nu se restrânge în mod absolut la arta creştină şi cu atât mai mult la arta românească. În acelaşi timp, participând la unele dintre pregătirile pentru aceste manifestări, am avut şansa să intru în contact cu oameni care întâlneau pentru prima dată ortodoxia, tocmai în acest context cultural. Bineînţeles, primul contact cu ortodoxia nu va însemna şi o asumare a credinţei, însă atmosfera generală, în special întreţinută de oameni de cultură francezi, implicaţi în acest proiect, lăsa să se întrevadă un interes deosebit pentru specificităţile ortodoxe. Faptul că Biserica nu îşi ghetoizează activităţile, prin replieri naţionaliste sau chiar segregaţioniste, avantajează demersul misionar.

Teologia universalităţii

Parohiile din diaspora sunt constituite şi pentru a promova viaţa duhovnicească a celor care au ales să părăsească ţările de origine. Dacă însă se rămâne doar la acest rol, riscurile sunt foarte mari. Nevoia de prezenţă creştină este extrem de acută în multe părţi şi pe multe paliere valorice şi sociale din Occident. Nu este nicicum vorba de a face concurenţă Bisericilor istorice din aceste spaţii, care încearcă din răsputeri să dea o mărturie creştină. Biserica Ortodoxă poate însă avea şansa unei mărturii care este natural impregnată de filonul tradiţional răsăritean. Ortodoxia este prezentă în Occident pentru că tocmai acolo e nevoie acută de această adăpare la filonul intact al mărturiei patristice. Cuvântul Mântuitorului din ultimul capitol al Evangheliei scrisă de Apostolul Matei este deosebit de prezent în viaţa ortodoxiei din diaspora: "Mergând, învăţaţi toate neamurile...". Hristos nu ghetoizează misiunea creştină. Nu o reduce la repliere individualistă centrată pe naţionalisme extremiste. Românii ortodocşi au la rândul lor şansa de a-şi exprima spiritualitatea tocmai prin această conjunctură socială deosebit de favorabilă mărturiei ortodoxe. Perspectiva ortodoxă este una extrem de sensibilă la asumarea şi înţelegerea rolului pe care mărturia creştină îl are în lume: suntem ortodocşi tocmai pentru a vesti lumii minunea nemărginită a ridicării firii omeneşti din robia păcatului. Spune Sfântul Grigorie Palama: "Învierea Domnului este înnoirea naturii umane şi învierea şi remodelarea şi întoarcerea la viaţa veşnică a primului Adam, care prin păcat s-a aplecat cu dorire spre moarte, şi care s-a reîntors prin moarte în pământul din care a fost luat". Învierea lui Hristos nu este o acţiune care atinge doar o parte, doar o porţiune a firii umane. Învierea lui Hristos are consecinţe pozitive asupra întregii firi, independent de naţionalitatea sau starea socială a ipostasurilor umane. Orice demers pe care Biserica trebuie să îl facă poate fi făcut doar în această perspectivă. Valorizarea potenţialităţilor de natură socială, naţională, culturală îşi găseşte împlinirea doar în perspectiva globală eshatologică: "Duhul Sfânt acum s-a revărsat din abundenţă de sus, şi care după ce a răsunat din cer cu putere, în aşa fel ca să se facă auzit pretutindeni, cheamă pe toţi cei de sub soare, iar pe cei ce se apropie cu credinţă îi inundă de har, făcând ca harul să pătrundă în fiinţa lor cea mai lăuntrică. Suflul acesta este puternic, ca unul ce învinge toate şi care trece peste zidurile răutăţii, dărâmând ziduri de cetate şi întăriturile vrăjmaşului. El umileşte pe cei mândri şi înalţă pe cei smeriţi cu inima; uneşte laolaltă cele despărţite în chip greşit, frânge lanţurile păcatelor şi eliberează pe cei ţinuţi în robie. El a umplut casa unde ucenicii se găseau adunaţi, făcând din ea o colimvitră duhovnicească". Harul lui Dumnezeu nu poate fi ghetoizat sau circumscris limitelor sociale. El se face auzit pretutindeni şi lucrează în aşa fel încât să îi cheme pe toţi cei de sub soare. De aceea, cred că iniţiative de genul celor întreprinse la Paris nu pot fi considerate decât rourări de har într-o lume care este, chiar dacă nu recunoaşte, însetată de comuniunea cu Dumnezeu.