În Uniunea Europeană au fost produse, anul trecut, 9,7 milioane de biciclete, un declin de 24% comparativ cu 2022 (12,7 milioane), arată datele publicate de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat). Cei mai
Actele necesare pentru un dosar de pensie
Vă prezentăm actele de care aveţi nevoie pentru ca dosarul de obţinere a pensiei pentru limită de vârstă să fie complet. Dacă sunteţi în situaţia de a vi se recalcula drepturile de pensie, aflaţi ce acte vă sunt necesare la dosar.
În cazul în care doriţi să solicitaţi ieşirea la pensie pentru limită de vârstă, pensie anticipată sau anticipată parţială, trebuie să depuneţi la Casa Judeţeană de Pensie un dosar care să cuprindă: 1. cerere pentru înscrierea la pensie pentru limită de vârstă/anticipată/anticipată parţială (cerere tip); 2. carnetul de muncă (original şi copie); 3. alte acte prevăzute de lege privind vechimea în muncă sau vechimea în serviciu realizată în alte sectoare de activitate (adeverinţe); 4. livretul militar (original şi copie) - dacă este cazul; 5. diplomă de studii (original şi copie) şi adeverinţa din care să rezulte durata normală, perioada studiilor, precum şi forma de învăţământ; 6. pentru persoanele care au urmat cursurile unor instituţii de învăţământ universitar în străinătate este necesară dovada recunoaşterii lor de către statul român; 7. adeverinţă privind sporurile şi adaosurile reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă; 8. adeverinţă privind condiţiile de muncă speciale şi/sau deosebite (dacă nu sunt trecute în carnetul de muncă); 9. dovada certificării stagiului de cotizare (pentru perioada de după 1 aprilie 2001). 10. procură specială pentru mandatar (dacă este cazul); 11. adeverinţă din care să rezulte data încetării calităţii de asigurat (pentru pensia anticipată şi anticipată parţială). Este necesară doar pentru pensia anticipată şi anticipată parţială a căror plata este condiţionată de încetarea calităţii de asigurat şi se depune după primirea deciziei de pensie; 12. acte pentru dovedirea calităţii de beneficiar al Decretului-lege nr. 118/1990, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, Legii nr. 341/2004 a recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 (dacă este cazul). Acte necesare pentru recalcularea pensiei În cazul solicitării recalculării pensiei prin valorificarea perioadelor lucrate după pensionare, pensionarul trebuie să depună următoarele acte: cerere scrisă de mână; cupon de pensie; carnetul de muncă (original şi copie cu perioada lucrată după pensionare); dovada certificării stagiului de cotizare (pentru perioadele de după 1 aprilie 2001). Dacă pensionarul doreşte să solicite recalcularea pensiei prin valorificarea unor sporuri cu caracter permanent, dosarul trebuie să cuprindă: cerere scrisă de mână; cupon de pensie; adeverinţă în original cu sporurile de care a beneficiat pensionarul. Pentru trecerea de la pensie de invaliditate la pensie pentru limită de vârstă, pensionarul trebuie să depună la sediul CJP o cerere scrisă de mână, însoţită de un cupon de pensie. În cazul în care pensionarul doreşte să depună cerere de opţiune pentru trecerea de la pensia proprie la pensia de urmaş, dosarul ce trebuie depus la Casa de Pensii trebuie să cuprindă: cererea-tip pentru înscrierea la pensia de urmaş, acte de stare civilă (certificat de naştere, căsătorie, deces); cupoane de pensie aferente celor două dosare. Plata drepturilor de pensie recalculate conform Legii 19/ 2000 se efectuează începând cu data de întâi a lunii următoare depunerii actelor la Casa de Pensii. (Corneliu Ciocan)