17 ani de la trecerea la cele veșnice a părintelui Dionisie de la Colciu

Marți, 11 mai, s-au împlinit 17 ani de când marele duhovnic athonit, ieroschimonahul Dionisie Ignat, starețul Chiliei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”-Colciu, a trecut la cele veșnice. Slujba de pomenire a părintelui Dionisie a fost săvârșită de ieromonahul Dionisie, starețul chiliei de la Colciu, împreună cu ieromonahul Ignatie, starețul Chiliei „Sfântul Ipatie”, și ieromonahul Timotei, starețul Chiliei „Sfântul Procopie”. La slujbă au participat monahii din obștile celor trei chilii amintite, mulți dintre aceștia fiind ucenici ai părintelui Dionisie Ignat.

Prețuit de călugării și pelerinii români, greci, ruși, sârbi, bulgari, părintele Dionisie s-a remarcat în cei 78 de ani de viețuire monahală în Sfântul Munte Athos ca un mare nevoitor, duhovnic al multor părinți athoniți, stareți, ieromonahi, pustnici, monahi și pelerini. Era recunoscut ca un iscusit lucrător al rugăciunii lui Iisus, la care se spovedea și de la care primea sfat părintele Iosif Vatopedinul, ucenicul Sfântului Iosif Isihastul. Părintele Dionisie Ignat avea strânse legături duhovnicești și cu Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, ieroschimonahul Ioan Guțu și arhimandritul Petroniu Tănase, starețul Schitului românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos. Între cei care îl cercetau pe părintele Dionisie Ignat se număra și moștenitorul coroanei britanice, Prințul Charles, care a participat și la înmormântarea părintelui.

În volumul „Cuviosul Dionisie de la Colciu”, apărut la Editura Doxologia în 2017, Înalt­preasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolit de Mesoghia și Lavriotiki, scrie despre lucrarea duhovnicească a părintelui Dionisie următoarele: „Am să vă spun o întâmplare, ce a avut loc cu un laic, cu un creștin laic, care trecea printr-o perioadă foarte grea. Era confuz, era nemul­țumit și a mers la mulți părinți din Sfântul Munte, dar nu a reușit să găsească rezolvarea problemelor lui. A mers să îl găsească pe părintele Dionisie și a întrebat: «Ce fel de om este acesta?» și i s-a spus: «Este un om bun. Mergi și cercetează-l». Petrecuse deja o săptămână în Sfântul Munte, vizitase foarte mulți părinți și nici unul din ei nu reușise să-l mulțumească. Și, ieșind de la părintele Dionisie, mă găsește și îmi spune: «Acest om nu este numai simplu bun, el este sfânt». Și l-am întrebat: «Dar ce ți-a spus?» Și a răspuns: «A spus foarte multe lucruri, foarte folositoare, foarte frumoase». «Spune-mi și mie ce ți-a spus din acestea ca să înțeleg și eu de ce este sfânt!» «Ca să-ți spun drept, nici nu-mi aduc aminte, nici nu mă interesează ce mi-a zis. Eu doar m-am bucurat că m-am aflat în preajma lui și nu doream să îl părăsesc, să plec de la el». În cele din urmă, sfânt nu este cel care dă răspunsuri la problemele pe care le au oamenii, nici cel care face lucruri neobișnuite și ciudate, ci este cel care, din plinătatea harului pe care îl are, îl împărtășește și celor care se apropie de el. În preajma unui sfânt nu o să spui niciodată: «Ce om minunat este acesta!» O să spui: «Dumnezeu există!» Eu, în preajma părintelui Dionisie, aceasta am simțit și aceasta vreau să mărturisesc: Că este viu Domnul!”

Arhimandritul Efrem, starețul Mănăstirii Vatoped, în cuvântul rostit la înmormântarea părintelui spunea: „Părintele Dionisie odihnea și pe cei evlavioși, și pe cei lipsiți de evlavie. Cuvântul lui era întotdeauna plin de har. Nu voi uita când, acum puțin timp, a venit aici un grup de închinători între care era și un om foarte dur și egoist. Însă numai ce s-a apropiat de părintele Dionisie și (părintele, n.n.) i-a spus câteva cuvinte, că îndată inima lui s-a despietrit și a început pentru prima dată în viața lui să plângă! Și după cum cunoaștem din teologia patristică, când omul este într-adevăr plin de har, cuvântul care izvorăște din gura lui este înveșmântat cu harul lui Dumnezeu. Acest har al cuvântului izvorât creează celui care ascultă o dispoziție (sufletească, n.n.) de primire a cuvântului”.

Părintele Dionisie Ignat rămâne în memoria tuturor celor care l-au cunoscut ca un monah râvnitor, aspru nevoitor, mare rugător înaintea lui Dumnezeu, plin de iubire față de cei care îl cercetau, având smerenie desăvârșită. El s-a făcut pildă monahilor prin viețuirea sa înaltă, ducând mai departe predania marilor nevoitori athoniți.