1924 - anul decisiv pentru întemeierea Patriarhiei

În cursul anului 1924, iniţiativele întemeierii Patriarhiei Române au prins din ce în ce mai mult contur, atât din partea Bisericii, cât şi a statului. Elita intelectuală a ţării deja îşi exprimase suportul, gazetele vremii le preluaseră ideile, Guvernul cerea elaborarea cadrului legal, în timp ce clericii români argumentau tot mai insistent acest deziderat.

În "Însemnările personale", primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea, rememora: "Realizarea a luat-o în mână ministrul preşedinte I.I.C. Brătianu. În sept. 1924 la Te-Deum-ul de la deschiderea Corpurilor legiuitoare, la fine se apropie de mine Pimen, mitropolitul Moldovei şi mă interpelează: "De ce nu mâai făcut atent, că este absolut necesar şi pentru Biserică şi pentru ţară, ca să înfiinţăm un patriarhat român?". Am răspuns: "Nu voiam să intervin eu, ca să nu apar a fi pro Domo". "Nu-i vorba de persoană. Aci interesul e al ţării", răspunde Ioan Brătianu. Apoi, după clarificarea unor întrebări ce le-a pus în această privinţă, a chemat pe ministrul de Culte Lapedatu şi i-a spus: "Să faci cât mai curând proiectul de lege pentru înfiinţarea unui patriarhat român". Sinodul - văzând ideea coaptă, a aflat că-i timpul a hotărî. Când a fost aici patriarhul Damianos al Ierusalimului, la masa festivă, toţi vorbeau să ne facem şi noi patriarh. Aşa Argetoianu, fost ministru, ministrul Instrucţiei C. Angelescu etc.". Starea de spirit a societăţii în pregătirea acestui demers este descrisă de cel ce avea să devină primul patriarh al României, astfel: "Chestia s-a pregătit în cursul sesiunii sinodale din nov. 1924, dar până să-şi gate mitropolitul Pimen propunerea, până am trecut alte chestii, s-au mai dus unii episcopi acasă, la treburi urgente. Aşa a rămas pentru sesiunea în continuare. Ministrul preşedinte Brătianu era cel mai voios de asta. Mereu da zor. Prof. Iorga, Dr. Lupaş şi alţii scriu articole de pregătire, corpul profesoral de la Facultatea teologică din Cernăuţi un memoriu tipărit".

Sprijinul Guvernului şi al ziarelor vremii

În septembrie 1924, premierul Ionel I. C. Brătianu ceruse ministrului Cultelor, Alexandru Lapedatu, elaborarea unui "proiect de lege pentru înfiinţarea unui patriarhat românesc". La 29 noiembrie 1924, când a fost întrebat de premier despre stadiul proiectului, ministrul Lapedatu a răspuns că "posibilitatea ridicării la patriarhie a conducerii Bisericii Ortodoxe Române" aparţine Sfântului Sinod, urmând ca, "după o discuţie largă şi o aprobare", părinţii sinodali să înainteze o propunere în acest sens Guvernului.

Gazetele vremii au găzduit în paginile lor gândurile elitei intelectuale şi argumentele lor pentru înfiinţarea patriarhiei. Ziarul "Universul", din 7 decembrie 1924, a publicat un text semnat de Nicolae Iorga, în care se arăta "de ce se impune titlul de patriarh" şi chiar "cine trebuie să fie patriarh".

În aceeaşi publicaţie, ministrul Cultelor, Alexandru Lapedatu, scria, la câteva zile distanţă: "Crearea patriarhatului român e reclamată de situaţia actuală de superioritate numerică şi morală a Bisericii Ortodoxe Române faţă de celelalte Biserici Ortodoxe străine, de rolul mai însemnat uneori decât al tuturor Patriarhatelor împreună pe care Biserica noastră l-a avut în trecut, timp de secole, ca apărătoare şi protectoare a creştinilor din Orient şi de prestigiul politic de care se bucura statul român în rândul celorlalte state ortodoxe, prestigiu ce trebuie să şi-l păstreze şi prin poziţia Bisericii sale". Statul român era prezentat în articol drept "cel mai mare stat ortodox cu o populaţie drept credincioasă mai numeroasă decât în oricare altul şi cu o Biserică ce şi-a stabilit unitatea sa sinodală încă din primul an al înfăptuirii României noi şi e pe cale de a realiza acum şi unitatea organizării sale administrative". Sublinia că "nici una din Bisericile ortodoxe nu se poate prevala de un atare rol, care să o pună - şi sub acest raport - în situaţiunea de superioritate faţă de celelalte", referindu-se la Biserica Ortodoxă Română drept "apărătoarea şi protectoarea creştinilor din Orient de sub dominaţiunea păgână. Şi aceasta nu numai în cele morale, ci şi în cele materiale şi culturale". Ca membru al Guvernului român, nu putea trece cu vederea importanţa poziţiei Bisericii naţionale faţă de celelalte ţări ortodoxe: "În sfârşit, prestigiul politic de care se bucură statul român în rândul celorlalte state ortodoxe reclamă cu necesitate ca Biserica sa naţională să nu rămână, în relaţie cu Bisericile acestora şi acţiunile comune cu ele, în situaţie de inferioritate numai prin faptul că, în ordinea sa ierarhică, nu are încă un patriarhat naţional ca şi acelea".

Biserica autocefală şi statul român pot întemeia Patriarhia

Însărcinat de primul ministru cu elaborarea cadrului legal de înfiinţare a Patriarhiei Române, ministrul de resort, Alexandru Lapedatu, ne oferă condiţiile în care Biserica şi statul puteau conlucra în acest proiect. Motivând că "Biserica noastră e autocefală, iar statul suveran", concluzionează că aceste două instituţii pot organiza ceea ce "convine mai bine necesităţilor şi intereselor lor": "Prin instituirea unui patriarhat român, nu se schimbă absolut nimic în constituţia organică actuală a Bisericii noastre şi nu se aduce nici o atingere, de nici un fel, în raporturile sale cu Biserica ecumenică a Răsăritului, singura cu care Biserica Română Ortodoxă se găseşte în legătură, ce priveşte unitatea dogmelor".

Biserica Ortodoxă Română "încununată cu un părinte al părinţilor"

Memoriul amintit de mitropolitul Miron Cristea în "Însemnări" era datat 16 decembrie 1924. Prin acesta, Consiliul profesoral al Facultăţii de Teologie din Cernăuţi îl ruga să solicite Sfântului Sinod, în calitate de preşedinte, şi "Guvernului ţării ca în viitoarea legislaţie bisericească să i se recunoască Mitropolitului-Primat al Bisericii Autocefale Ortodoxe Române titlul de "Patriarh", care i se cuvine capului Bisericii noastre în conformitate cu tradiţia Bisericii, cu învăţătura Sfintelor canoane şi cu importanţa Bisericii noastre naţionale".

Părintele profesor Niculae Şerbănescu amintea de "unul dintre ierarhii ţării de atunci, Dionisie, episcopul-vicar al Eparhiei Chişinăului şi Hotinului, care, la 11 decembrie 1924, scriind Primatului ţării, între altele, socotea că ar fi bine ca acum când "toate ţinuturile locuite de români" s-au adunat "într-un singur mănunchi", credincioşii ortodocşi ai acestora să aibă putinţa de a-şi vedea "cât mai curând" Biserica "ncununată cu un părinte al părinţilor şi a striga din adâncul sufletului tânărului patriarh Miron: Axios!"".