Alexandru Mironescu, savantul cu viaţă sfântă

În veacul al XX-lea, spaţiul românesc a odrăslit nenumăraţi mărturisitori: preoţi, monahi şi monahii, intelectuali sau simpli credincioşi care, atinşi de aripa Duhului Sfânt, au devenit fervenţi trăitori ai Evangheliei şi înfocaţi mărturisitori ai Domnului Hristos. Între aceştia străluceşte, cu o distincţie aparte, profesorul universitar dr. Alexandru Mironescu.

Cea mai nedreaptă formă de a lupta împotriva chipului lui Dumnezeu din om este uitarea: uitarea persoanei, a unor evenimente sfinte, a unor bucurii sau lumini care marchează timpul vieţii omului. Împotriva acestei amnezii, Biserica a rânduit pomenirea „celor din veac adormiţi, strămoşi, moşi, părinţi, fraţi, surori”, părinţi duhovniceşti sau prieteni în Hristos. În această cheie, la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod a aprobat ca 2017 să fie un timp al anamnezei şi al recunoştinţei pentru cei ce au pătimit pentru Hristos, în perioada 1948-1989, sub genericul „Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”.

O viaţă de sinaxar

Pruncul Alexandru Constantin (Codin) a văzut lumina zilei în familia colonelului Victor Mironescu, la 10 iulie 1903, în Tecuci. A beneficiat de o educaţie aleasă, familia oferindu-i cadrul şi modelele necesare pentru aceasta. Între anii 1922 și 1926 a urmat şi a absolvit studii universitare de fizică şi chimie, la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti. Imediat după susţinerea licenţei în știinţe, a obţinut un strălucit doctorat în filosofie, tot la Bucureşti. În perioada 1926-1929 a parcurs studii doctorale de chimie la Universitatea din Sorbona, întorcându-se în ţară cu un al doilea doctorat şi profesând apoi la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti, ca titular al Catedrei de chimie organică. În tot acest segment de viaţă, tânărul cercetător şi-a întemeiat studiile pe adânci preocupări duhovniceşti, pe rugăciune neîncetată şi pe o înaltă viaţă morală. Casa lui era ca o biserică; mica sa cameră era ca o chilie de monah! Aşa spun biografii săi.

Deşi căsătorit, cu doi copii, cu o asumare exemplară a vocaţiei de cadru universitar, a muncit enorm. A publicat o serie de lucrări ştiinţifice („Spiritul ştiinţific. Consideraţii filosofice asupra ştiinţei” – 1938; „Limitele cunoaşterii ştiinţifice” – 1945; manuale; cronici ştiinţifice la Revista Fundaţiilor Regale), romane („Oamenii nimănui” – 1935; „Destrămare” – 1939), monografii („Claude Bernard” – 1946) şi eseuri („ Certitudine şi adevăr” – 1947), multe dintre lucrările sale de mare valoare fiind publicate însă postum („Ziduri ­între vii” - 1994; „Serile singurăţii” - 1996; „Kairos” - 1996; „Calea inimii” - 1998; „Poeme filocalice” - 1999; „Floarea de foc” - 2001; „Valea lui Iosafat” - 2001; „Ruth. Coborâţi la prima?” - 2003; „Admirabila tăcere. Jurnal” - 2014 şi 2016). Din această operă copleşitoare prin diversitate se observă însă că savantul cu preocupări enciclopedice şi duhovniceşti, deopotrivă, abordează temele interdisciplinar, mergând pe frontiera dintre ştiinţe şi teologie, găsind concordia dintre cele două planuri şi oferind argumente amândurora.

Cea mai de seamă preocupare a sa a fost însă închegarea unei pleiade de prieteni şi rugători care au format „Rugul Aprins”, acea mişcare duhovnicească şi culturală prin intermediul căreia intelectualitatea românească creştină şi-a hrănit sufletul, mintea şi inima în cele mai grele timpuri ale istoriei noastre recente. În acest „stup al rugăciunii şi meditaţiei”, Mironescu a sporit duhovniceşte necontenit, asumându-şi, ca un adevărat neomartir, toată prigoana ce a urmat în viaţa sa.

Luminile „Rugului Aprins”

Înţelepciunea populară românească ne învaţă că „cei ce se aseamănă se adună”. Lângă spiritul înalt al lui Mironescu s-au adunat degrabă, cu aceleaşi idealuri duhovniceşti de rugăciune, mulţime de oameni „asemenea”: părintele ieroschimonah Daniil Sandu Tudor – „avva” Rugului, arhimandritul Benedict Ghiuş – duhovnicul profesorului Mironescu, părintele Dumitru Stăniloae, părintele Sofian Boghiu, cuviosul doctor şi scriitor Vasile Voiculescu, poetul Paul Sterian, părintele Ioan cel Străin, părintele Andrei Scrima şi mulţi alţii, toţi dornici de cunoaştere şi învăpăiaţi de dor de Cer! O constelaţie de oameni strălucitori, savanţi duhovniceşti!

Trebuie precizat că întâlnirile „Rugului” nu erau doar pentru a se susţine sau a asculta prelegeri ori disertaţii, ci pentru rugăciune, sfat duhovnicesc, împreună-nevoinţă şi călăuzire pe calea mântuirii. Cei mai sporiţi „purtau slăbiciunile” aspiranţilor începători, ca într-o comunitate monastică. Toţi erau practicanţi ai rugăciunii lui Iisus şi – lucru foarte rar – la „Rug” încercau să îşi sincronizeze, toţi, inimile, în comuniune de rugăciune, cuprinşi de flacăra Duhului Sfânt.

Suferinţa pentru Domnul, „bob de grâu al Învierii”

Pentru convingerile sale profund creştine şi din cauza faptului că devenise o persoană de notorietate duhovnicească, mai întâi a fost supravegheat cu atenţie de „Siguranţă”. Apoi, în 1949, doctul profesor, deja membru al Academiei de Ştiinţe din Bucureşti, a fost înlăturat din învăţământul universitar. La 14 iunie 1958 a fost arestat împreună cu ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor, cu fiul său, Şerban, şi cu alţi 14 membri ai „Rugului Aprins” şi condamnat la 20 de ani de temniţă, fiind acuzat de „activitate subversivă”!
A săvârşit cinci ani şi cinci luni de temniţă, timp care l-a marcat, dar nu l-a distrus. L-a întărit doar şi l-a pregătit pentru Marea Trecere. În noiembrie 1963 a fost graţiat şi eliberat. Ultimii 10 ani de viaţă şi i-a dedicat rugăciunii şi scrisului. A trecut la Domnul în anul 1973, la 20 ianuarie.

Cinstirea savantului cu viaţă cuvioasă

Urmare iniţiativei IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, eparhia Dunării de Jos a procedat la redescoperirea şi repunerea în valoare a chipului, personalităţii, lucrării duhovniceşti şi operei livreşti a savantului Alexandru Mironescu. În Tecuciul natal, încă din anul 2005 se desfăşoară simpozioane şi colocvii cu deschidere naţională, onorate de personalităţi ale lumii culturale româneşti, în cadrul cărora se evocă nu doar în cuvinte, ci într-o atmosferă duhovnicească luminoasă, omul, savantul şi creştinul Al. Mironescu. Ultimul dintre aceste evenimente a fost simpozionul din 21 aprilie, organizat prin excelenta conlucare dintre Centrul eparhial Galaţi, Muzeul de Istorie din Tecuci şi Protoieria Tecuci, cea care l-a şi găzduit. Simpozionul a fost deschis prin cuvântul chiriarhului Dunării de Jos, reprezentat prin delegaţii săi, semnatarul acestor rânduri şi pr. Gelu Aron, consilier administrativ. În cuvântul său, intitulat „Alexandru Mironescu – un custode al tezaurului cultural şi cultual milenar al Bisericii Creştine. In memoriam”, Arhiepiscopul Dunării de Jos arăta, despre savant, că face parte dintr-o categorie de „oameni cu adevărat Oameni care, în toată viaţa lor, fiind pe culmile succesului, erudiţiei, înţelepciunii şi ale ştiinţei, nu au abdicat de la mărturisirea neşovăielnică şi plină de demnitate hristică, nici chiar atunci când au fost afundaţi în adâncurile întunecoase ale «iadului» persecuţiilor dureroase şi umilitoare”. Invitat de onoare la simpozion, profesorul dr. Marius Vasileanu a susţinut disertaţia „Odă prieteniei întru Hristos”, prezentând atmosfera duhovnicească de sfinţenie şi nivelul ştiinţific de elită la care se desfăşurau întâlnirile „Rugului Aprins”, care se organizau nu doar la Mănăstirea Antim, ci şi în casele primitoare ale unor creştini precum Alexandru Mironescu, Vasile Voiculescu, Olga Greceanu, Constantin Joja. Prof. dr. George Enache a arătat că „Rugul Aprins” este doar vârful unui fenomen mult mai larg la noi, cu deschidere quasinaţională, care a ars luminând conştiinţele, până în 1989, contribuind esenţial la dăinuirea creştinismului românesc în perioada comunistă.

Martir şi mărturisitor

Ziua de 23 aprilie a fost închinată la Tecuci, deopotrivă, cinstirii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe şi evocării lui Alexandru Mironescu, printr-un bogat program rezultat din sinergia dintre Arhiepiscopie, municipalitate, Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” şi Protoieria Tecuci. Sfânta Liturghie a fost încununată cu un panegiric al chiriarhului, din care creştinii au putut înţelege mai bine semnificaţiile teologice şi roadele duhovniceşti ale Învierii Domnului, actualitatea mesajului Sfântului Gheorghe pentru creştini şi trebuinţa de a redescoperi, atât la nivelul oraşului Tecuci, pentru Dunărea de Jos, dar şi pentru spaţiul naţional deopotrivă, o personalitate care uneşte trăirea isihastă cu adânca ştiinţă de carte şi cu larga deschidere europeană.

În criza de modele de astăzi şi în marea lipsă de prezenţă şi implicare a intelectualilor în viaţa Bisericii lor, Alexandru Mironescu, ca un „diacon al ştiinţei” şi ca un „sacerdot al credinţei”, prin inspiraţia pe care a avut-o de la Dumnezeu în toată lucrarea lui, pe tot parcursul vieţii sale, arată intelectualilor de astăzi cum îşi pot sluji Biserica! Şi că trebuie să facă aceasta! Şi ce daruri cereşti revarsă Domnul, ca răspuns la jertfa lor, peste slujitorii Săi cei fără de reverende!

În cuvântul său, chiriarhul Dunării de Jos a arătat că se cuvine ca una dintre şcolile cele mai reprezentative din Tecuci să preia numele savantului creştin Alexandru Mironescu. Ca o aplicare a temei educaţional-misionare mereu în atenţia Bisericii noastre, IPS Părinte Arhiepiscop a acordat la 39 de tineri tecuceni, câştigători ai unor concursuri şi olimpiade zonale şi naţionale, diplome şi premii.

Cetăţean de onoare, post-mortem

Catedrala din Tecuci a fost şi gazda unui moment cu totul special şi emoţionant: acordarea ­titlului de Cetăţean de onoare, post-mortem, lui Alexandru Mironescu. Actul solemn al decernării acestui titlu a fost oficiat de primarul municipiului Tecuci, Cătălin Constantin Hurdubae. Placheta a fost înmânată, în chip simbolic, Arhiepiscopului Casian al Dunării de Jos, gestul arătând că eparhia a fost instituţia care a înţeles, cea dintâi, valoarea acestei personalităţi şi a pornit primele demersuri de redescoperire a lui Alexandru Mironescu. Însemnele oficiale ale titlului vor ajunge, pe cale oficială, la nepoţii savantului, care se află la Geneva.

Mironescu, mai actual ca oricând

În programul zilei de 23 aprilie s-a aflat şi vernisarea unei expoziţii de icoană veche, organizată şi găzduită de Muzeul „Teodor Cincu” din Tecuci, prin bunăvoinţa domnului director Viorel Burlacu. Icoanele de patrimoniu, pline de evlavia multiseculară a poporului, purtau în ele, parcă, luminile unui martiriu la care a fost chemat şi savantul Mironescu. Oameni de cultură, iconari şi zugravi de biserici, clerici şi oficialităţi au recunoscut, într-un cor, tangenţele dintre destinul uman şi destinul unei icoane! Muzeul „Cincu” din Tecuci, restaurat eminent graţie unui program european, face legătura cu finalul de epocă „Novecento”, plină de cultură şi lumină, şi ilustrează timpul în care s-a născut şi s-a educat, în copilărie, Mironescu. Aşa s-au legat cele două lumi, aşa ne-am legat şi mai mult noi, cei de azi, de cel pomenit!

Şirul evocărilor savantului s-a încheiat în după-amiaza zilei de 23 aprilie, la Protoieria Tecuci, unde, în prezenţa unui auditoriu format în mare parte din tineri şi intelectuali, în prezenţa chiriarhului Dunării de Jos şi a autorităţilor locale, prof. univ. dr. Virgil Nistru-Ţigănuş a încălzit inimile tuturor celor prezenţi printr-un referat-eseu, intitulat „Cuvânt pentru prof. dr. Alexandru Mironescu. Nemistuita taină în altarul fiinţei”, din care spicuim: „Existenţa prof. Alexandru Mironescu este marcată de un intransigent spirit critic, de revelaţii... de tensiuni, seisme, chiar de prăbuşiri – toate – în onoarea statorniciei valorilor perene: spiritualitate, demnitate, nobleţe ideatică, rigoare ştiinţifică, deschidere spre misterul ontic, onestitate, dreaptă credinţă”. Toţi cei prezenţi – îndeosebi tinerii, foarte interesaţi de subiect! – au primit cuvântul cu bucurie, spre marele lor folos sufletesc, mai ales că apoi IPS Arhiepiscop Casian a dat citire unor pasaje semnificative din cărţile lui Mironescu, accentuând atmosfera mistică şi aducându-l de faţă, parcă real, ca la un cenaclu al „Rugului Aprins”, pe savantul-isihast!

În această efervescenţă de rugăciune şi de neuitare, ceasul vesperal de „lumină lină”, oarecum simbolizând şi finalul zilei şi sfârşitul omului, amintea de zorii promisei „Zile a Domnului” în care, ştim, nu vor fi „nici durere, nici întristare, nici suspin” şi în care mărturisitorii creştini precum Alexandru Mironescu - şi toţi cei care vor fi pomeniţi pe parcursul anului 2017 şi me­reu - îşi vor lua plata pentru ­osteneala şi jertfa lor.