În acest an ne îndreptăm atenţia mai mult decât altă dată spre teme precum viaţa de familie, botezul şi cununia, aflându-ne în anul pe care Sinodul Bisericii Ortodoxe Române l-a declarat drept "Anul Familiei, al Botezului şi al Tainei Sfintei Cununii". Lămuriri referitoare la Taina Botezului îşi găsesc răspunsul în interviul acordat de părintele Paul Negoiţă, slujitor la Biserica "Sfântul Apostol Andrei" din Buzău şi profesor de religie la Liceul de Artă din acelaşi municipiu.
Părinte profesor Paul Negoiţă, vă rog să ne spuneţi la ce se referă sintagma "Un domn, o credinţă, un botez"?
În primul rând, aş dori să vă spun că iniţiativa Sfântului Sinod de a desemna anul 2011 "Anul Familiei, al Botezului şi al Tainei Sfintei Cununii" este un act binecuvântat. 2011 este anul uneia dintre cele mai profunde realităţi de care societatea contemporană are nevoie, familia, microcosmos al societăţii, fundament al acesteia, iar creştinismul oferă un model experiat de secole al unei familii binecuvântate de Dumnezeu, în care dragostea soţilor, respectul şi încrederea reciprocă, naşterea de prunci dau trăinicie, creează un mediu afectiv, dau stabilitatea întregului corp social, având ca model al unităţii legătura dintre Hristos Domnul şi Biserica Sa. Revenind la întrebarea dumneavoastră privitoare la sintagma "Un domn, o credinţă, un botez" şi la semnificaţia acesteia, fără îndoială, din punct de vedere logic, atunci când vorbim despre botez, trebuie să fie cea dintâi. Trebuie lămurit un aspect esenţial al Sfintei Taine a Botezului - Unitatea. Botezul nu poate fi decât unul singur, el are caracter indelebil, cu efecte de neşters, nu poate fi repetat, aşa cum precizează canonul 47 apostolic, fiind "unul", aşa cum îl defineşte can. 1 Cartagena.
Biserica noastră are reguli foarte clare privitoare la administrarea Sfântului Botez. Cel botezat mărturiseşte la botez direct sau prin intermediul naşilor credinţa într-un sigur Dumnezeu, Unul în fiinţă, întreit în persoane, iar harul lui Dumnezeu se pogoară în timpul întreitei afundări, în apa sfinţită, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Credinţa este, de asemenea, una singură şi izvorăşte din unicitatea mărturisirii şi unicitatea Domnului în numele căruia s-a oficiat Sfânta Taină a Botezului.
Botezul nu are caracter facultativ, ci obligatoriu, deoarece toţi oamenii sunt întinaţi de păcatul strămoşesc. Deci şi copiii sunt botezaţi pentru a li se şterge acest păcat. Botezul nu se repetă pentru că, după cum este o singură naştere trupească, tot astfel e o singură naştere duhovnicească. Prin Botez se şterge păcatul strămoşesc. Acest păcat este unul singur. Dacă a fost şters o dată, nu mai este nevoie de un al doilea botez, căci altfel s-ar presupune că primul Botez n-a avut acest efect. De aceea Sfântul Apostol Pavel spune că este un Domn, o credinţă, un Botez (Efeseni 4, 5).
Botezul de necesitate poate fi săvârşit de orice creştin-ortodox
Cine a întemeiat Taina Sfântului Botez?
Această taină a fost instituită de Mântuitorul Hristos înainte de Înălţarea la Cer prin cuvintele adresate Apostolilor: "Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului" (Matei 28, 19).
Condiţia obligatorie este ca Botezul să se facă în numele Sfintei Treimi. Mărturisirea aceasta se va face încă de la începutul slujbei Botezului, când se dă binecuvântarea mare, ca la Sfânta Liturghie şi Cununie: "Binecuvântată este împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh", arătându-se prin aceasta că cel botezat va intra în Împărăţia lui Dumnezeu - Biserica. Puterea de a boteza a fost dată de Sfinţii Apostoli prin punerea mâinilor (hirotonie) episcopilor şi preoţilor. În cazul botezului de necesitate sau de urgenţă, dacă nu este de faţă vreun preot, pruncii pot fi botezaţi de tatăl lor sau de oricine altcineva se află în preajmă, cu condiţia să fie creştin-ortodox.
Când este indicat să botezăm un copil, la câte zile de la naştere?
În Biserica noastră este generalizat botezul pruncilor nou-născuţi. Sfinţii Apostoli, în activitatea lor misionară, au botezat persoane adulte, dar şi comunităţi, familii întregi. Mărturiile Sfinţilor Părinţi atestă existenţa practicii botezului copiilor încă din perioada apostolică. Sfântul Irineu (202), Origen (250), Fericitul Augustin (430) sau Dionisie Areopagitul, în secolul al IV-lea, vorbesc despre botezul copiilor ca practică ce a existat dintotdeauna, făcând parte din opera de însuşire a mântuirii adusă de Hristos pentru toţi, iar Canonul 110 de la Cartagena anatematizează pe cei care neagă necesitatea botezului copiilor. Botezul este poarta de intrare în creştinism, este momentul în care pruncul devine membru al Bisericii, dobândeşte "cetăţenie bisericească", devine subiect de drepturi şi obligaţii, fiind curăţat de păcatul strămoşesc.
Fără a exista o uniformitate liturgică a timpului când un copil trebuie botezat, din analiza mărturiilor scripturistice, canonice şi a celor oferite de Sfânta Tradiţie, botezul copiilor nu trebuie amânat o perioadă îndelungată după naştere. După generalizarea botezului copiilor nu au mai fost rânduite zile speciale pentru botez, ci el se putea săvârşi oricând, în orice zi şi la orice oră. Dacă pruncul nu era ameninţat de moarte, conform Canonului 37 al Sfântului Ioan Postitorul, botezul copiilor ar trebui să aibă loc la 7 zile de la naştere pentru ca acesta să nu moară nebotezat.
Lăsând la o parte botezul de necesitate sau de urgenţă, botezul copiilor este recomandat să se facă începând cu cea de-a şaptea zi după naştere, până în jurul împlinirii celor 40 de zile. Vechile pravile nu permiteau amânarea botezului după această perioadă. Singura situaţie care ar fi exceptată de la această regulă era aceea în care cele 40 de zile ar fi picat în unul din cele patru posturi, mai cu seamă în Postul Paştelui, deoarece ospăţul nu putea fi făcut, însă, desigur, în cazul în care copilul se află în primejdie de moarte, botezul se poate oficia oricând. Regula a rămas valabilă şi astăzi, dar, din păcate, nu se mai respectă. De aceea, recomandarea ar fi aceea ca botezul să se facă în jurul celor 40 de zile de la naştere, dar să nu cadă în posturi.
"Părinţii au datoria morală de a da nume de sfinţi copiilor"
După ce criterii trebuie să alegem numele cu care ne botezăm copiii?
Între rugăciunile şi rânduielile legate de naşterea unui prunc este şi cea intitulată "Rugăciunea la însemnarea pruncului", când i se pune numele. Conform rânduielii, această rugăciune se citeşte în a opta zi după naştere. Copilul are însă la această dată deja un nume, deoarece înregistrarea copilului la oficiul de stare civilă s-a făcut după naştere, iar responsabilitatea prevăzută de normele legale în vigoare o au părinţii.
În acest demers, orice părinte trebuie să-şi amintească faptul că pruncul este persoană şi se bucură de identitate proprie, iar numele unei persoane este parte a acestei identităţi sociale, dar şi spirituale. Tocmai din acest motiv, alegerea numelui trebuie să fie un act pe deplin responsabil, trebuie consultaţi naşii, familia şi preotul duhovnic, deoarece pruncul va purta acel nume întreaga viaţă, atât în faţa oamenilor, cât şi în faţa lui Dumnezeu. Se întâmplă însă de multe ori ca părinţii să opteze pentru nume care vor crea mai târziu chiar frustrări sociale, prin alegerea unor diminutive sau a unor nume sub influenţa ultimelor producţii cinematografice. Aceste alegeri "interesante" pentru moment vor fi total desuete, într-un orizont de timp nu prea îndepărtat. Tocmai de aceea, părinţii trupeşti, împreună cu părinţii sufleteşti, naşii, trebuie să aleagă nume din bogăţia onomastică a calendarului creştin-ortodox, nume româneşti, ori numele naşilor, dacă aceştia le poartă pe ale unor sfinţi. Părinţii au datoria morală de a da nume de sfinţi copiilor pentru a-i aşeza sub ocrotirea spirituală a acestora, sfinţii respectivi devenind astfel protectorii lor în această viaţă, dar şi în cea viitoare. De asemenea, frumoasa tradiţie de a împrumuta numele unuia dintre naşi creează o apropiere între acesta şi fin.
A început în ultimii ani să renască frumos tradiţia conform căreia copiii primesc la Botez numele sfântului din ziua în care s-au născut ori un nume de sfânt mai însemnat din apropierea acestei zile, pe care să-l aibă ca model în viaţa lor duhovnicească.
Un alt aspect privitor la modul cum ne numim copiii face referire la numărul numelor. Este recomandabil ca pruncii să primească un singur nume la botez, aspect important şi din punct de vedere practic, mai cu seamă pentru faptul că în realitate nu este utilizat decât un singur apelativ.
Naşul trebuie să fie creştin-ortodox
Cine poate să fie naş de botez şi ce calităţi trebuie să îndeplinească acesta?
Naşul are un rol foarte important, deoarece fără acesta botezul nu poate avea loc, excepţie făcând botezul de necesitate. Naşii sunt amintiţi din perioada apostolică, ei fiind persoane de încredere ai Bisericii şi garantul celui ce se botează, devenind îndrumătorul lui spiritual. "Dacă te pui garant, pregăteşte-te să şi plăteşti" (Sirah 8-13). Dacă cei ce fac garanţii pentru alţii în materie de bani îşi iau responsabilitatea pentru întreaga sumă, cei ce garantează în chestiuni duhovniceşti şi într-un domeniu care implică virtutea trebuie să fie mult mai atenţi. Ei trebuie să dovedească dragoste părintească, încurajând, sfătuind şi îndreptând pe cei pentru care garantează. Să nu socotească deloc că ceea ce se petrece cu ei este un lucru cu puţină importanţă, ci să-şi dea seama că ei au totul de câştigat dacă prin sfaturile lor aduc pe cei încredinţaţi lor pe calea virtuţilor. Dimpotrivă, dacă finii lor devin neglijenţi, naşii înşişi vor suferi o grea pedeapsă. De aceea, în mod obişnuit, naşii sunt numiţi "părinţi spirituali", ca ei să înţeleagă prin aceasta câtă afecţiune datorează celor care garantează în domeniul instrucţiunii spirituale.
Naşul este un mărturisitor al credinţei pentru prunc, iar pentru acest act al mărturiei devine părinte spiritual al acestuia. De aceea, pentru ca cineva să fie naş trebuie în primul rând să fie creştin-ortodox, să-şi dorească asumarea acestei responsabilităţi, să fie conştient că această calitate este una permanentă, nu doar conjuncturală. Naşii trebuie să cunoască învăţătura de credinţă, pentru a mărturisi în numele celui botezat şi a fi îndrumători sufleteşti ai acestora. Trebuie să fie persoane trecute de adolescenţă, cu maturitate şi gândire pentru actul pe care-l fac. De aceea nu este indicat ca naşii să fie copii. De asemenea, fără a constitui un impediment la validitatea Tainei Sfântului Botez, este de preferat ca naşul care primeşte pruncul scos din cristelniţă să fie de acelaşi sex cu pruncul, iar fiecare prunc să aibă un singur naş.
Naşul devine părintele spiritual al celui botezat
Care sunt îndatoririle creştineşti ale naşului de botez faţă de finul său şi invers?
Întrebarea este foarte interesantă deoarece face referire la "îndatoririle creştineşti". Din nefericire, în unele cazuri, exact aceste îndatoriri sunt uitate, iar naşul nu-şi asumă decât grija de a procura lumânarea, cât mai frumos ornată, de a cumpăra cât mai multe haine şi de a face faţă cât mai rezonabil la petrecerea ce va urma. Desigur, bucuria botezului presupune şi o grijă pentru aspectul estetic, iar instituţia năşiei are şi aspect social, însă aceasta nu trebuie să umbrească sau să eclipseze valoarea spirituală a năşiei şi mai cu seamă să o pună în antiteză cu aceasta, botezul devenind un stres financiar sau un moment de petrecere excesivă. Rolul naşului este acela al unui părinte spiritual care are datoria de a da mărturie pentru finul său, iar mărturia nu constă numai în rostirea Crezului şi primirea în braţe a pruncului după întreita afundare, ci în aceea de mărturisitor şi educator, formator, părinte spiritual care veghează la creşterea spirituală a finului, însoţindu-l pe acesta în toate etapele sale spirituale şi, aşa cum este tradiţia, fiindu-i alături chiar la cununia religioasă de mai târziu. Legătura dintre naş şi fin nu este una conjuncturală, este permanentă, iar rudenia spirituală instituită prin Sfânta Taină a Botezului este la fel de importantă ca aceea dintre părinţii trupeşti şi prunc, instituindu-se aceleaşi grade de rudenie şi impedimente la căsătorie până la gradul al III-lea. Naşul are bucuria de a fi părinte spiritual, dar şi responsabilitatea vegherii permanente la creşterea spirituală a pruncului. Acest efort al naşului trebuie să primească răspuns din partea finului prin respectul pe care trebuie să-l poarte întreaga viaţa şi prin modul de a apela la sfatul naşului şi a urma îndemnul spiritual al acestuia. În mod cert, naşul va juca un rol important în formarea morală a celui botezat.
Cât priveşte respectul finilor faţă de naşii lor, se înţelege de la sine că dacă aceştia le sunt părinţi spirituali, ei au datoria să asculte ca şi de părinţii lor biologici.
Păcatele ni se iartă doar prin spovedanie
Se spune că dacă botezăm cât mai mulţi copii, ne iartă Dumnezeu păcatele. Este adevărat?
A fi naş la botez este o datorie creştinească, dar şi un privilegiu. Este onorant ca părinţii trupeşti ai unui prunc să împartă dragostea părintească cu părinţii sufleteşti, oferind acestora bucuria de a fi alături de copilul lor întreaga viaţă şi acordându-le un rol atât de important, căci această legătură spirituală este considerată "mai mare decât legătura trupească", după cum precizează Canonul 53 Trulan. Aşa cum evreii Vechiului Testament se bucurau de mulţimea mlădiţelor de la masa lor, iar numărul copiilor era binecuvântarea casei, în timp ce absenţa era blestemul pentru un creştin, numărul finilor şi modul în care îşi asumă îndatoririle creştineşti în această calitate au un efect binecuvântat asupra vieţii spirituale a naşilor, care nu vor avea numai un rol liturgic în timpul botezului, ci şi unul activ, de educator creştin, ajutându-i pe fini să-şi păzească neîntinată "haina botezului şi logodirea duhului", haină comparată cu veşmintele lui Hristos de pe muntele Tabor.
Plecând de la acest aspect, de la trăirile spirituale aparte pe care le au cei care sunt naşi de botez, de la dragostea cu care îi înconjoară pe fini, persoanele care devin naşi de botez şi au în jurul lor o mulţime de fini sunt persoane deosebite, pe care Biserica, dar şi societatea, le tratează cu respect. Cu toate acestea, pentru iertarea păcatelor, sfânta Biserică pune la dispoziţia penitenţilor o altă sfântă taină - Sfânta Taină a Spovedaniei, în cadrul căreia duhovnicul poate să îndemne sau chiar să dea canon penitentului să devină părinte spiritual în cadrul Sfintei Taine a Botezului, acest act fiind unul dintre faptele milei creştine în conformitate cu cuvintele scripturistice, care spun: "Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la începutul lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc, însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit, gol am fost şi M-aţi îmbrăcat, bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine" (Matei 25, 34-36). "Adevăr zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut" (Matei 25, 40).
Aşadar, actul de a boteza şi de veghere asupra vieţii spirituale a creştinilor aduce naşilor o bucurie aparte şi o trăire spirituală care aminteşte de cuvintele Sfântului Apostol Pavel: "Nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine" (Gal. 2, 20).
Pr. Paul Negoiţă, carte de vizită
Pr. prof. dr. Paul Negoiţă s-a născut pe 19 iunie 1975 în localitatea Vintilă Vodă, din judeţul Buzău. În 1997 a devenit preot, primii 5 ani slujind în localitatea Gherăseni. Din anul 2002 este preot la Biserica "Sf. Apostol Andrei" din Buzău. A deţinut funcţia de inspector şcolar general-adjunct în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Buzău, între 2008 şi 2010. Este directorul Palatului Copiilor din Buzău, inspector de religie, preşedinte al Comisiei de învăţământ, cultură şi culte din cadrul Consiliului Local Municipal Buzău şi profesor de religie la Liceul de Artă din Buzău.
.jpg)
