„Buna învoire a mirilor“

Articolul de faţă îşi propune un excurs analitic în istoria Molitfelnicului românesc, pentru a identifica rădăcinile originare şi sursele colaterale, pentru a pune în valoare particularităţile spiritualităţii ortodoxe româneşti şi pentru a realiza "filmul" etapelor de maturizare a rânduielilor Botezului şi Cununiei, în cei peste 450 de ani de istorie şi viaţă bisericească.

Înainte de ziua Cununiei, în Ardeal exista un obicei care s-a păstrat pe alocuri până spre vremea noastră. Este vorba de rânduiala la "buna învoire a mirilor", pe care o cuprinde Molitfelnicul diaconului Coresi. Aceasta consta mai întâi

într-un dialog dintre preot şi tinerii care aveau să se căsătorească, convorbire care trebuia să verifice libertatea absolută pe care au avut-o mirii când au consimţit să vină la Altar. Apoi, împreunând mâinile tinerilor, preotul se făcea martor la jurământul mirilor, unul pentru celălalt: "Eu, mierek (mirele, n.n.), jurumă astăzi înaintea lui Dumnezeu celui viu şi înaintea Bisericei sântă a lui cum ciastă fată iau nevastă… jupâneasă (emerek) iau la mie pre căsătorie de veci". Preotul aşeza mâinile sale pe creştetul mirilor, le dădea binecuvântarea în numele Preasfintei Treimi, le ţinea un cuvânt despre semnificaţia şi importanţa Tainei Cununiei, apoi le citea o rugăciune.

Logodirea - procedura şi formula liturgică

În Molitfelnicul Sfântului Dosoftei, formulele sunt diferite: la mire preotul zice "Logodeşteş şărbul lui Dumnezău (N) pre şărba lui Dumnezău (N), în numele Tatălui ş-al Fiiului ş-al Svântului Duh", iar la mireasă "Logodeşte-să şărba lui Dumnezău (N) kătră şărbul lui Dumnezău (N), în numele Tatălui ş-al Fiiului ş-al Svântului Duh". Se precizează închinarea chipului mirilor în semnul crucii, dar se arată că inelul mirelui "îl tokmeşte naşul", cum inelul miresei "îl tocmeşte naşa".

O formulă intermediară se regăseşte în Molitfelnicul Sfântului Antim Ivireanul: "Logodeşte-să robul lui Dumnezău (kutarele) roabei lui Dumnezău (kutăreia)/ Logodeşte-să roaba lui Dumnezău (kutarea) robului lui Dumnezău (kutăruiea), în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, akum, şi pururea, şi în veacii veacilor. Amin".

Formula de astăzi se regăseşte începând cu ediţia din 1729: "Logodeaştise robul lui Dumnezeu (kutarile) ku roaba lui Dumnezeu (kutarea)…", cu diferenţa că, pentru mireasă, mult timp persistă formula "Logodeştese roaba lui Dumnezeu (kutarea) robului lui Dumnezeu (kutarele)…", care arăta primatul masculin şi statutul social al femeii, oarecum inferioară bărbatului şi care "se dădea" lui. Partea finală a formulei ("acum şi pururea…"), din punct de vedere teologic incorect aşezată la finele formulei de logodire sau cununare, se regăseşte în cele mai multe dintre ediţiile cercetate. Ultimele ediţii româneşti corectează această eroare.

Sfântul Antim notează clar că preotul pune inelul "pe degetul mâinii drepte", atât la mire, cât şi la mireasă, după care nunul le schimbă, fără a preciza că pe inelarul mâinii stângi. La Sfântul Dosoftei lipseşte ectenia întreită de la sfârşitul Logodnei, ceea ce la Antim se regăseşte, şi de aici în toate ediţiile. Despre schimbarea inelelor găsim destul de târziu precizări.

Până spre secolul al XIX-lea, în unele zone din Ardeal (de ex., Bihor) s-a păstrat un obicei prin care preotul logodea pe cei doi tineri folosind o batistă, pe care fata o broda din timp şi o oferea alesului ei; era "simbolul legăturii dintre tinerii care se căsătoresc".

Dialog la "buna învoire a mirilor"

Ediţiile româneşti timpurii nu conţin prea multe învăţături de pregătire a Cununiei. Unele precizează doar că "de li-i voia, îndată după logodnă săsă cunune, întră în biserikă ku luminile aprinse…", ceea ce conduce la presupunerea că în vechime exista şi obiceiul ca, după logodnă, mirii să mai aştepte o vreme până la primirea Tainei.

Mai multe ediţii de Molitfelnic prezintă şi scurte învăţături; în unele, acestea sunt aşezate între Logodnă şi Cununie, prezentând şi două situaţii: când Cununia se săvârşeşte imediat după Logodnă sau când Cununia se săvârşeşte la un timp anume după Logodnă. La Sfântul Antim, ectenia întreită de la sfârşitul Logodnei este urmată de o povăţuire cuprinzătoare privind modul în care trebuie pregătită Cununia.

Dar una dintre cele mai frumoase pregătiri pentru nuntă o face o ediţie basarabeană a Molitfelnicului, cu o rânduială aşezată între Logodnă şi Cununie, oarecum similară celei care se face pentru cel ce se oferă a fi tuns în monahism, adresată ambilor miri: "…face preotul cuvânt de învăţătură spuindule lor ce este Taina Kununiei; Şi kum au ei să petreacă întru împreunare ku plăcerea lui Dumnezeu şi ku cinste. Şi după sfârşitul kuvântului, întreabă preotul pre mire, zikând: Oare ai (kutarele) voie bună şi ne silită şi gând tare, ka săţi ei ţie soţie, pre aceasta (kutarea) pre karea aici înaintea ta o vezi; Şi răspunde mirele zikând: Am cinstite părinte. Preotul iarăşi: Nu teai făgăduit altei mirese; Mirele: Nu mam făgăduit cinstite părinte. Şi îndată preotul kăutând spre mireasă o întreabă pre dânsa zikând: Oare ai voie bună şi ne silită şi gând tare, ka săţi ei ţie bărbat pre acesta, (kutarele) pre kare aici înaintea ta îl vezi; Şi răspunde mireasa zikând: Am cinstite părinte. Preotul iarăşi: Nu teai făgăduit altui bărbat; Şi răspunde mireasa: Nu mam făgăduit cinstite părinte. Şi aici diakonul zice: Blagosoloveaşte Stăpâne. Preotul: Blagoslovită este Împărăţia…"

Fără îndoială, acest mic ritual este de provenienţă slavă, de unde a intrat şi în Molitfelnicul românesc din Basarabia.

Învăţătura despre Nuntă

Aceeaşi ediţie cuprinde şi un frumos cuvânt, adresat mirilor, naşilor, părinţilor şi nuntaşilor, la finalul Sfintei Taine. Din această bijuterie omiletică, spicuim: "Blagocestivă şi drept kredincioasă cea întru Hristos Domnul împreunată însoţire, prea cinstite mire (kutare), şi tu de Dumnezeu dăruită lui mireasă (kutarea) marea holdă Bisericei, a marelui Stăpânitoriului în trei kipuri lukrândusă, ku trei feluri de săcerături şi de roduri să împodobeaşte… a treia să lukrează de cei ce prin nuntă sau împreunat, să vieţuiaskă împreună, karii dakă ku bună kredinţă înfrika lui Dumnezeu petrek, apoi rodeaşte holdă în treizeci… Deci cinstita Nuntă, ku a cărei lege vaţi împreunat, ka împreună vieţuind să priimiţi dela Domnul rodul pântecelui spre moştenirea neamului vostru, spre înmulţirea seminţiei omeneşti, spre slava Ziditoriului atoate şi Domnului, ka săse păzeaskă legătura dragostei şia prieteniei ne dezlegată, şi spre ajutoriul unul kătră altul, şi spre ase feri de păkatul kurviei… Fericită deci, cinstită şi sfântă stare aţi ales pentru petrecerea voastră, numai kăutaţi, ka întru dânsa ku sfinţenie şi ku cinste viaţa voastră să petreceţi. Iar aceasta vafi atunci, kând în frika lui Dumnezeu trăind vă veţi depărta de tot răul şivă veţi sili a face bine. Va fi viaţa voastră şi fericită, dakă ounul altuia ceale ce sunt ku datorie veţi da. Tu dar cinstite mire datoriu eşti a avea kătră soţiea ta kredinţă întru vieţuirea cea împreună, dragostea cea dreaptă, şi kătră neputinţele femeieşti îngăduinţă. Şi tu iarăşi cinstită mireasă datoare eşti a avea pururea kătră bărbatul tău aşijderea kredinţă întru vieţuirea cea împreună dragoste nefăţarnikă şi askultare poruncilor lui… Iar amândoi împreună sunteţi datori apurta grijă pentru kasa voastră şi ku ostenelile ceale dea pururea şi ku îngrijirea pentru kasnici…"