Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Cimitirul din Becicherecu Mic, valoare culturală de referință

Cimitirul din Becicherecu Mic, valoare culturală de referință

Galerie foto (9) Galerie foto (9) An omagial
Un articol de: Diac. Răzvan Fibișan - 11 Aug, 2021

Preotul Dimitrie Ţichindeal (1775-1818) a fost scriitor şi pedagog, unul dintre marii cărturari bănățeni care și-au dăruit întreaga viață marilor cauze ale poporului, punându-și sufletul la temelia viitorului românilor din Banat și nu numai. La 17 kilometri nord-vest de Timișoara, pe DN6, ce leagă capitala Banatului de Sânnicolau Mare și Vama Cenad, se află localitatea Becicherecu Mic. În acest străvechi topos din Câmpia de Vest sunt „semănate” osemintele vrednicului preot Dimitrie Țichindeal, cel care, alături de Constantin Diaconovici Loga, Moise Nicoară, Mihai Martinovici-Roșu, Paul Iorgovici și Ioan Mihuț, a aprins și menținut flacăra conștiinței națio­nale a românilor bănățeni și crișeni, rămânând unul dintre fruntașii activiștilor pentru drepturile tuturor românilor.

Fără îndoială, Dimitrie Ţichindeal rămâne în Banat unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai celei de-a doua generații iluministe, care, împreună cu Paul Iorgovici și C.D. Loga, a format trilogia cărturarilor bănățeni, folosindu-se de cuvânt și condei pentru răspândirea principiilor sale, menite să ducă la deşteptarea naţională şi ridicarea neamului. În lucrarea sa, intitulată „Filosoficești și politicești prin fabule moralnice învățături acum întâia oară culese și într-acest chip pe limbă românească întocmite”, tipărită la Buda în 1814, putem observa cum îndemna națiunea română să se lumineze, pentru că numai astfel va putea să se ridice în fața lumii și să fie demnă de strămoșii ei români: „Mintea! mărită naţie daco-românească în Banat, în Ţara Românească, în Moldova, în Ardeal, în Ţara Ungurească, mintea! Cînd te vei lumina cu învăţătura, cu luminatele fapte bune, te vei uni, mai aleasă naţie nu va fi pe pămînt înaintea ta de cum tu vei fi oculiruit în turpina în care ai căzut. Că faptele bune sunt ţie firească omenie. Mărirea, însufleţirea cea mare, bărbăţia, acestea sunt faptele bune ale strămoşilor tăi, adică ale romanilor celor bătrâni, acestea sunt diamantele cele scumpe; însă e de lipsă ca mâna înţelepciunii să le spele, curăţească şi să le netezească şi strălucitoare să le facă”.

Datorită tăriei credinţei sale în viitorul nea­mului, dar și datorită scrierilor sale patetice, cu un puternic suflu etic, Eminescu l-a numit, în Epigonii, „gură de aur”, iar datorită expre­sivității limbajului artistic folosit în fabule, l-a îndreptăţit să-l aşeze în rândul poeţilor care „au scris o limbă ca un fagure de miere”. În felul acesta, Mihai Eminescu, în poemul datat în 15 august 1870, îi oferă lui Țichindeal „piedestalul nemuririi, punând numele fiului Banatului în fruntea marilor bărbați ale căror fapte trebuiau să rămână în veșnicie pilde de urmat, atât de către generația eminesciană, cât și de generațiile care va să vină”, nota Liviu Mărghitan în monografia „Viața viitorului preot și dascăl Dimitrie Țichindeal” (Arad, 2000, p. 32).

Până la Ţichindeal, nimeni în cultura românească nu a formulat explicit dorinţa românilor de a se uni, iar doctrina sa, în esenţă realistă, s-a făcut cunoscută în toate ţinuturile animate de același deziderat. Elocvente sunt cuvintele lui Ion Heliade Rădulescu: „Între bărbații care au slujit nației românești și s-au jertfit pe sine folosului obștesc, precum Iorgovici, Maior, Șincai și alții, Țichindeal a fost unul dintre cei mai importanți”.

Apărător al școlii și Bisericii naționale

Activând, așadar, într-un context în care, pentru românii din Banat, Biserica și școala deveniseră terenurile pe care se ducea lupta pentru afirmarea și propășirea ființei naționale, Dimitrie Țichindeal, animat de nădejdea într-o reînviere culturală, bisericească și națională a poporului său, nu a ezitat să devină un propovăduitor al „evangheliei românismului” (dr. Avram Sădean, Apostolatul primilor profesori ai preparandiei noastre, Arad, 1912, p. 14), apărând cu orice preț cultura, școala și Biserica națională.

Pe plan educațional, Țichindeal, după ce ocupase un timp funcția de „dascăl naționalnic” și chiar pe cea de inspector al școlilor naționale, și fiind totodată conștient că învățământul nu putea să facă progrese din cauza condițiilor necorespunzătoare oferite de administrația imperială austriacă, a inițiat și redactat, în limba latină, un „recurs maiestatic” către împăratul Austriei, Francisc I, prin care cerea numirea unui român în postul vacant de director al școlilor românești din Banat, a cărui misiune era să susțină cultura națională românească și să stimuleze „luminarea tinerimii prin școală, să trezească în generațiile noi virtuțile stră­moșilor noștri români”. Această petiție a trezit, în cele din urmă, interesul împăratului pentru români. Prin urmare, și datorită acestei petiții, dar și altora de mai târziu, înaintate împărătesei Maria Ludovika Beatrix von Modena (cea de-a treia soție a împăratului), arhiepiscopului Hohenwart al Vienei, palatinului Iosif al Ungariei și consilierului Lorenz de la Cancelaria Aulică Ungară, împăratul Francisc I a permis înfiin­țarea la Arad a preparandiei românești.

Pe plan bisericesc, cunoscând, ca fiu de preot și, mai apoi, ca preot, situația neamului românesc de sub stăpânirea ierarhiei sârbești, autoritate ce împiedica dezvoltarea culturii şi a învăţământului în limba română, a fost determinat să lupte cu înflăcărare pentru dezrobirea ierarhică, pentru emanciparea românilor și implicit împotriva politicii sârbești de deznaționa­lizare a românilor din Banat. Până la moartea sa, a pledat la curtea imperială, prin diverse moduri, până a reușit, pentru un episcop român, pentru un inspector școlar român, precum și pentru introducerea scrierii cu litere latinești.
Este lesne de înțeles de ce prestigiul locali­tății timișene Becicherecu Mic este legat de numele acestui reprezentant al spiritului de redeștep­tare națională a românilor bănățeni. De plaiurile natale a fost legat nu numai prin faptul că s-a născut aici, ci și pentru că, începând cu anul 1802, a activat ca învățător, iar mai târziu, după hirotonia în treapta preo­țească, devine paroh, păstorind această comunitate. Și nu în ultimul rând, pentru că aceste meleaguri adăpostesc trupul bravului român.

Mormântul său, un veritabil simbol al Becicherecului

În 19 ianuarie 1818, la vârsta de 43 de ani, aflându-se în spitalul de caritate al ordinului călugăresc misericordian din Timișoara (actualul spital de oftalmologie), Dimitrie Țichindeal trece la cele veșnice. Nu se cunosc cauzele morții sale, întrucât arhivele spitalului au ars într-un incendiu. Este înmormântat în cimitirul acestui spital (după alții, în cimitirul orășenesc), dar, în urma procesului de sistematizare și modernizare urbană, osemintele au fost strămutate și înhumate în satul natal, într-un loc necunoscut. Există o tradiție locală, conform căreia Țichindeal ar fi fost înmormântat lângă vechea biserică sârbească, loc care ar fi fost profanat, aruncându-i-se, în cele din urmă, osemintele pe hotar. Această ipoteză nu este veridică, întrucât într-un articol se menționează faptul că renumitul cărturar Sever Bocu, împreună cu Pavel Nicolaevici și Liviu Iuga, au căutat informații în condicele bisericii sârbești din Becicherecu Mic, unde au găsit următoarea informație: „Robul lui Dumnezeu, iereul Dimitrie Țichindeal, locuitor din Becicherecu Mic, este înmormântat prin iereul ortodox Pavel Madeschi, parohul Bisericii cu hramul Sf. Nicolae. A decedat în 19 Ianuarie 1818, înmormântat în 22 Ianuarie 1818. Numitul este înmormântat la cimitirul obștesc” („În căutarea mormântului lui Dimitrie Țichindeal”, în Vestul, 28 mai 1932).

Pe lângă faptul că Școala gimnazială din localitatea Becicherecu Mic îi poartă numele, există în cimitirul comunei o cruce funerară în memoria intelectualului bănățean (sfințită la 8 noiembrie 1938, în prezența a 15.000 de oameni, printre care s-au numărat Tiberiu Brediceanu și Filaret Barbu), pe suprafața căreia este dăltuit, pentru posteritate, următorul fragment: „În acest cimitir odihnește nemuritorul fiu al acestei Comune și al Națiunii Române, Dimitrie Țichindeal, înmormântat la 19 ianuarie 1818. Crucea aceasta a fost ridicată prin urmașii plini de mândrie și recunoștință față de marele străbun Țichindeal. În veci pomenirea lui!”

De asemenea, în centrul localității sale natale, urmașii au ridicat un monument dedicat marelui cărturar, deasupra căruia se află chipul său sculptat în bronz, unde au scris următoarele: „Ridicatu-s-a acest monument, prin Primăria Municipiului Timișoara, la dorința fierbinte a toată suflarea românească din Banat, întru preamărirea nemuritorului profet bănățean al Renașterii, pe care Eminescu l-a numit «gură de aur», Dimitrie Țichindeal, fost învățător naționalnic în Becicherecu-Mic, paroh al Becicherecului Mic și al Școalelor preparande române din Aradul-vechiu, slugărit catihet cum s-a intitulat el, repausat la 19 Ianuarie 1818, îngropat în cimitirul românesc fără cunoașterea locului său de vecinică odihnă”. Acest monument a fost sfințit în 4 decembrie 1932 de Episcopul Grigorie Comșa al Aradului, în cadrul unei ceremonii impresionante. Despre amploarea sărbătorilor din 1932 dedicate comemorării lui Țichindeal au dat mărturie o mulțime de ziare, care au surprins și câteva instantanee inedite de la eveniment. Se evidențiază, în acest sens, titlul unui ziar din Timișoara: „Osana!... Banatul aduce prinos de admirație și recunoștință la Becicherecu Mic marelui profet și apostol al Renașterii: D. Țichindeal”. Cu o zi înainte de ceremonia din 4 decembrie 1932, publicistul Sever Bocu scria: „Mâine, ieși-va din mormântul dat uitării din Becicherecu Mic într-o strălucire dumnezeiască Dimitrie Țichindeal, în fața căruia aduce-vom prosternați prinosul sufletelor noastre strigând: Osana…! Și suntem siguri că strigarea noastră auzită va fi, o credem, și în cer! Iată dreptatea istorică a venit pentru Dimitrie Țichindeal! De aici înainte arde-va nestinsă candela amintirii la crucea din Becicherec, din care nu va mai lipsi untdelemnul recu­noștinții în toți vecii”.

Din fericire, memoria acestui preot cărturar bănățean nu a rămas uitată. În 1987, în Becicherecu Mic s-a înființat un muzeu memorialistic ce-i poartă numele, o vie mărturie a trecutului istoric, conținând valoroase piese ale ilustrului bănățean, precum și imagini de arhivă cu localitatea sa natală. Totodată, în centrul localității, autoritățile locale au ridicat un monument „întru preamărirea nemuritorului profet bănățean al Renașterii”. Tot în cinstea marelui învățat bănățean, la Becicherecu Mic se organizează în fiecare an Simpozionul național „Dimitrie Țichindeal, trecut, prezent și viitor”. Nu în ultimul rând, drept recunoștință pentru contribuția adusă în lupta pentru dezrobirea și luminarea poporului român, Dimitrie Țichin­deal apare și pe stema oficială a comunei Becicherecu Mic (aprobată de Guvernul României prin adoptarea Hotărârii nr. 403/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 382/23.05.2014), în par­tea dreaptă a acesteia, în câmp verde, stând în picioare și purtând straie preoțești, cu barbă și capul descoperit, ținând în mâna dreaptă o pană și în cea stângă o carte deschisă, toate de aur.

Toate acestea reprezintă smerite omagii aduse cărturarului bănățean Dimitrie Ţichindeal, care a reușit, prin întreaga sa activitate desfășu­rată într-un moment crucial din istoria românilor bănăţeni și hotărâtor pentru viitorul lor naţional, să pună bazele mișcării culturale de luminare a românilor.

 

Citeşte mai multe despre:   Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul  -   cimitir  -   Dimitrie Țichindeal