„Cimitirul vlădicilor” de la Biserica „Buna Vestire” din Sibiu

Unul dintre cele mai vechi lăcaşuri de cult ale românilor ortodocși din Sibiu, Biserica „Buna Vestire” sau „Biserica din groapă”, așa cum îl numesc sibienii, este străjuit de un cimitir unde își dorm somnul de veci clerici și mari personalități din istoria cetății transilvănene: profesori, scriitori și publiciști, poeți, medici, negustori, juriști. Biserica sibiană „Buna Vestire” este un simbol al luptei românilor din Transilvania pentru libertatea de manifestare a credinței ortodoxe și pentru emanciparea neamului.

Ridicat într-o zonă mărgi­nașă a urbei și amplasat pe un loc de joasă altitudine, de unde și denumirea de „Biserica din groapă”, lăcaşul de cult a devenit un simbol al românismului și Ortodoxiei din Ardeal. Biserica a fost ridicată de românii din Sibiu după edictul de toleranță emis de împăratul Iosif al II-lea al Austriei pentru a oferi românilor din Transilvania libertatea de a ridica biserici și școli, dar în afara zidurilor cetății. Se făcea dreptate astfel românilor din Ardeal, care vreme îndelungată au fost marginalizați, lăsați fără prea multe drepturi. Începea, de fapt, emanciparea românilor din Transilvania, secole la rând ținuți sub stăpânire maghiară și habsburgică.

Așa cum citim în monografia lăcașului de cult, în 1789 se ridica această biserică în cartierul Iosefin prin ctitoria Stanei, soția vestitului negustor Hagi Petru Luca. La 25 mai 1789, Episcopul Gherasim Adamovici (1789-1796) sfințea lăcaşul de cult, iar mai târziu, filantropul Hagi Constantin Pop rectitorea biserica grav afectată de cutremurul din 26 octombrie 1802. Lăcaşul de cult avea să devină, alături de Biserica „Sfântul Evanghelist Luca”, din cartierul maierilor sibieni, un centru spiritual și cultural în comunitatea românească din cetatea transilvăneană.

Cel mai vechi mormânt, din 1813

Este de la sine înțeles că cimitirul de la Biserica „Buna Vestire” din Sibiu avea să devină în timp loc de odihnă pentru marile perso­nalități din comunitatea românească. Amplasat între biserică și casa parohială, cimitirul este împărțit în ­două: cimitirul vlădicilor, denumit așa pentru că aici odihnesc mitro­poliții Miron Romanul și Ioan Meția­nu, precum și Episcopul Vasile Moga, și cimitirul parohial, unde sunt înmormântate personalități marcante ale vieții culturale din Sibiu: profesorul, scriitorul și academicianul Zaharia Boiu; dr. Iosif Hodosi, participant ca secretar şi viceprefect la adunarea de la Blaj din 1848; scriitorul Ioan Codru Drăguşanu; profesorul dr. Lazăr Perovici; doctorul în medicină și filosofie Eliade Manase; medicul și filologul Ioan Piuariu Molnar; avocatul și poetul Vasile Aaron; consilierul „gubernial” Paul Dunca de Sajo și mulți alții.

Tot aici este înmormânat arhimandritul Meletie, ultimul preot de origine aromână de la biserica grecească din Sibiu, lăcaş de cult pe locul căruia s-a ridicat Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din oraș, construită în perioada 1902-1906.

Din monografia parohială mai aflăm că cel mai vechi mormânt din cimitirul Bisericii „Buna Vestire” din Sibiu datează din 1813 și este al lui Ilie de Manaszi. De asemenea, este menționat și ultimul mormânt săpat în prima etapă a existenţei cimitirului, aparţinând Mariei Duca, din 1917, anul în care cimitirul avea să fie închis. Abia după 1989, cimitirul s-a redeschis şi au fost înmormântate aici perso­nalități precum profesorul dr. Ilie Crăciun (1946-2003), decan al Facultăţii de Medicină din Sibiu; scriitorul Radu Selejan (1935-2000); profesorii de Teologie ortodoxă arhidiacon dr. Ioan Floca (1928-2006) și pr. Sebas­tian Şebu (1941-2008); profesorul Virgil Atanasiu Bota și, anul acesta, părintele academician Mircea Păcurariu, cel mai mare istoric al Bisericii Ortodoxe Române.

Primul episcop român de la Sibiu

Trei arhierei sunt înmormântați în cimitirul de la Biserica din groapă, așa cum am menționat deja. Arhiereul Vasile Moga este „primul episcop de neam român la Sibiu”, așa cum îl numește pr. acad. prof. dr. Mircea Păcurariu în lucrarea „Cărturari sibieni de altădată”. Ierarhul a venit la Sibiu după anii de păstorire a episcopilor sârbi şi după anii în care românii ortodocşi din Ardeal nu au avut păstor, din 1701, anul trecerii la uniaţie a lui Atanasie Anghel, şi până în 1761, când era numit primul episcop sârb, Dionisie Novacovici.

Părintele academician îi prezintă pe larg biografia Episcopului Vasile Moga. Originar dintr-o familie preo­țească din Sebeș, județul Alba, născut la 1774, Vasile Moga a studiat la școala românească din Sebeș, apoi la Gimnaziul evanghelic-luteran din Sebeș, la Liceul romano-catolic din Alba Iulia și la Liceul romano-catolic din Cluj. În 1798 a fost hirotonit preot necăsătorit la Arad, iar la 18 aprilie 1811 a fost călugărit la mănăstirea sârbească din Cruședol. A fost hirotonit arhiereu la Carloviț la 23 aprilie 1811 și instalat episcop la 29 iunie 1811. Și-a început păstorirea cu 19 res­tric­ții impuse de autorități, cu obli­gația de a prezenta proce­se­le-verbale ale ședințelor Consistoriului și de a nu se împotrivi propa­gandei uniatiste în Transilvania. Inclusiv pentru cumpărarea unui imobil pentru Reședința episcopală, Consistoriu și Seminar a avut nevoie de aprobarea Curții de la Viena în 1821, în ciuda piedicilor puse de Primăria Sibiului.

Episcopul Vasile Moga a condus școala teologică de la Sibiu și școlile „poporale” din eparhie, ducând mai departe moștenirea învățămân­tului teologic din oraș, înființat la 1786 de Dimitrie Eustatievici, și unde au activat Gheorghe Lazăr, iar mai apoi, după 1814, Moise Fulea sau Ioan Moga. Aici se țineau și cursuri pentru viitorii învățători. În timpul episcopatului său au fost trimiși la studii în Viena mai mulți tineri: Ioan Moga, Moise Fulea, Ioan Hannia, Ioan Popasu, preotul cărturar Sava Popovici Barcianu, protopopii Petru Bădilă din Sibiu, Ioan Tipei din Sebeș, Iosif Barac, Petru Gherman și Ioan Petric din Brașov. A instituit din banii săi un fond special în 1830 pentru burse care au ajutat tineri ortodocși români: Iacob Bologa (viitor jurist și președinte al Astrei), Petru Dobra (prefect în Revoluția din 1848), juristul Ilie Măcelaru (președinte al Partidului Național Român), profesorul Gavriil Munteanu de la seminarele din Buzău și Râmnic și mai târziu primul director al Gimnaziului din Brașov.
În timpul păstoririi Episcopului Vasile Moga s-au tipărit câteva cărți de slujbă și de învățătură, iar prin pastoralele sale a îndemnat românii ortodocși să păstreze cre­din­ța străbună și legea morală creștină. Pe preoți i-a îndemnat mereu să fie misionari în comu­ni­tățile lor.

Nu în ultimul rând este de amintit activitatea național-politică a Episcopului Vasile Moga. A încercat să obțină de la Curtea din Viena drepturi pentru clericii ortodocși români și pentru credincioșii români din Transilvania. Din 1830, când situația politică permitea reluarea luptei de emancipare a nea­mului românesc din Ardeal, Episcopul Vasile Moga a înaintat un memoriu la Viena, semnat împreună cu Episcopul Ioan Lemeni de Blaj, în care reînnoia cererile na­țiunii române de recunoaștere a ega­lității în drepturi cu celelalte națiuni din Transilvania. Memorii au fost înaintate și către Dieta Transilvaniei în 1837 și în 1842, dar nu au avut rezultat. A trecut la cele veșnice în 17 octombrie 1845.

Mitropolitul Miron Romanul

Al doilea ierarh înmormântat în cimitirul Bisericii „Buna Vestire” din Sibiu este Mitropolitul Miron Romanul, care a păstorit clerul și credincioșii din Ardeal în perioada 1874-1898. Din Dicționarul Teologilor Români, scris de pr. acad. Mircea Păcurariu, aflăm date importante despre viața și activitatea Mitropolitului Miron Romanul. S-a născut la 23 august 1828, în Mizieș, județul Bihor, primind la botez numele Moise. În perioada 1846-1849 a făcut studii teologice la Arad. S-a călugărit în 1857 la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, când a primit numele Miron, iar apoi a fost hirotonit diacon. În 1863 a fost hirotonit preot. În același an devenea consilier eparhial la Arad, după ce a fost ­secretar la aceeași eparhie. A fost profesor la Institutul Teologic-­Pedagogic din Arad în perioa­da 1857-1869, inspector școlar al ju­dețului Ca­raș-Se­­verin în perioada 1869-1870, președinte-vicar al Consistoriului ortodox-român din Oradea în perioada 1870-1873. În 1871 a devenit arhimandrit. A fost ales Episcop la Arad la 12/24 noiembrie 1873, iar la 3 februarie 1874 a fost întronizat. După doar câteva luni, în 21 noiembrie 1874, a fost ales Arhiepiscop și Mitropolit al Ardealului, fiind întronizat la Sibiu în 15/27 decembrie 1874.

A avut o activitate culturală demnă de amintit. A scris câteva manuale didactice rămase în manuscris și a colaborat cu publi­ca­țiile Telegraful Român din Sibiu, Concordia și Federațiunea din Pesta. A coordonat activitatea Institutului Teologic-Pedagogic din Sibiu, a trimis tineri la studii prin burse oferite de mitropolie sau de Fundația Gojdu.

A avut o activitate națională deosebită, fiind unul dintre fruntașii Partidului Național Român din Arad și deputat în Parlamentul din Budapesta. A activat în Aso­ciația națională arădeană pentru cultura poporului român, iar după ce a fost ales mitropolit a devenit membru în Casa Magnaților din Bucu­rești și a apărat drepturile românilor din Ardeal. La 4/16 octombrie 1898 trecea la cele veșnice.

Ctitorul Catedralei Mitropolitane din Sibiu

Al treilea ierarh înmormântat în cimitirul de la Biserica din groapă din Sibiu este Ioan Mețianu, cel în timpul căruia s-a construit Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din oraș. Din monumentala lucrare biografică dedicată Mitropolitului Ioan Mețianu și scrisă de Teodor V. Păcățian aflăm că ierarhul s-a născut la 9 mai 1828, în Zărnești, județul Brașov. A studiat la Gimnaziul romano-catolic din Brașov și la Liceul romano-catolic de la Cluj, pe ambele absolvin­du-le ca şef de promoţie. În 1853 a fost hirotonit de Sfântul Ierarh Andrei Șaguna pentru Parohia Râș­nov, localitatea natală a soției sale, Maria. În 1857, la rugămintea frun­­tașilor comunității din Zăr­neș­ti a trecut la această parohie pentru a-i ajuta într-un proces de segregare a pădurilor comunale. În 1860, Sfântul Andrei Șaguna, văzând calitățile sale deosebite, l-a ales protoiereu de Bran, cu sediul la Zărnești. A avut o activitate deosebită ca protopop, la 26 ianuarie 1865 fiind decorat cu Crucea de aur pentru merite. În perioada 1868-1870 a fost membru în congresele național-bisericești. A fost un prieten apropiat al Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, păstrân­du-se o frumoasă corespon­dență între cei doi.

Rămas văduv, Ioan Mețianu a îmbrăcat haina monahală la 23 februarie 1875, la Mănăstirea Ho­doș-Bodrog, iar la 30 martie 1875 a fost hirotonit Episcop al Aradului de Mitropolitul Miron Romanul și Episcopul Ioan Popasu de la Ca­ran­sebeș. După cum spune Teodor V. Păcățian în lucrarea amintită, Episcopul Ioan Mețianu știa că „Biserica și Şcoala erau cele două fortărețe puternice, chemate să asigure existența și viitorul po­porului român”. A activat la Arad pe ambele terenuri, cel bisericesc și cel educațional, iar personalitatea sa și realizările sale l-au adus pe scaunul de Arhiepiscop și Mitropolit al Ardealului (19/31 decembrie 1899). Din bogata sa activitate de la Sibiu este de men­țio­nat construirea Catedralei Mitropolitane în perioada 1902­-1906. „Am ajuns a ridica aici la mitropolie un centru, un izvor de bine și de fericire, un scut și adăpost puternic contra valurilor furtunoase ale timpurilor, am ajuns a zidi o biserică catedrală, simbol etern al unității noastre de credin­ță și de limbă”, avea să spună Mitropolitul Ioan Mețianu la Congresul Național Bisericesc al Bisericii Ortodoxe Române din Ungaria și Transilvania din 1/14 octombrie 1906. La 3 februarie 1916 trecea la Domnul.

Preoți și profesori de teologie

Pe lângă cei trei ierarhi înmor­mântați în cimitirul Bisericii din groapă odihnesc aici și trei clerici profesori de teologie. Părintele academician Mircea Păcurariu (1932-2021) este considerat a fi cel mai mare istoric al Bisericii Ortodoxe Române, cu o operă vastă și cu o impresionantă activitate la catedră și la Altar. A fost profesor la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț (1959-1961), asistent (1961-1970), conferențiar (1970) și profesor titular (1971-2002) la Facultatea de Teologie din Sibiu.

Părintele Sebastian Șebu (1941­­­2007) a fost profesor la Facultatea de Teologie din Sibiu. A fost asistent la Secția practică a instituției în perioada 1972-1983, suplinitor din 1978 la catedra de Omiletică, catehetică și pedagogie, iar în perioada 1983-2006 a fost titularul catedrei. În 1976 a fost hirotonit preot. A participat la mai multe întruniri ecumenice de peste hotare.

Arhidiaconul Ioan Floca (1928­­­2006) a ocupat diferite funcții administrative la Institutul Teologic din Sibiu în perioada 1954­1968, a fost consilier economic la Arhiepiscopia Sibiului (1968­1969), iar apoi consilier juridic, asistent la Secția practică a Institutului Teologic Universitar (1970-1971), apoi profesor titular la catedra de Drept bisericesc și administrație, în perioada 1971­1998. A fost hirotonit diacon în 1971.