Cum ne pregătim pentru Spovedanie

Hristos ne dăruieşte iertare păcatelor prin preotul duhovnic, în Sfânta Taină a Spovedaniei. Cum ne pregătim pentru a veni la scaunul de spovedanie şi ce trebuie să facem noi pentru a primi iertarea de la Dumnezeu? Despre acestea ne-a vorbit pr. lect. dr. Lucian Farcaşiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea“ din Arad.

Părinte, ce trebuie să facă, în primul rând, un credincios care vrea să se spovedească?

Pr. lect. dr. Lucian Farcaşiu: Un creştin, înainte de a se apropia de scaunul Sfintei Taine a Spovedaniei, trebuie să-şi analizeze foarte atent conştiinţa. În primul rând, să aibă conştiinţa greşelilor pe care le-a săvârşit şi apoi să dorească să pună început bun în viaţa sa, să dorească să-I slujească din nou lui Dumnezeu, dăruindu-I Acestuia toată viaţa sa. Într-un cuvânt: să fie hotărât să şteargă urmele trecutului păcătos în Sfânta Taină a Spovedaniei, pentru a face prezentul său bun. Aceasta întrucât, potrivit spuselor unui părinte duhovnicesc, acolo unde prezentul este bun, nu mai există trecut rău.

Ce rol au rugăciunea şi postul în pregătirea pentru Spovedanie?

Rugăciunea ne pune pe noi cu întreaga noastră fiinţă înaintea lui Dumnezeu, iar postul ne smereşte, strunind pornirile trupeşti şi canalizându-ne atenţia spre cele duhovniceşti. Înaintea Sfintei Spovedanii postul şi rugăciunea sunt absolut necesare, întrucât pentru a ne vedea cu adevărat păcatele şi fărădelegile, trebuie să ne aşezăm înaintea lui Dumnezeu, conştientizând în felul acesta propria noastră nimicnicie înaintea slavei de negrăit a lui Dumnezeu. În acelaşi timp, rugăciunea şi postul acţionează cu măsuri dumnezeieşti asupra conştiinţei noastre, făcându-ne să ne vedem aşa cum suntem, adică păcătoşi, fii risipitori. Şi această vedere a propriei noastre neputinţe ne trimite către Spovedanie, ca loc al tămăduirii noastre duhovniceşti.

Cum trebuie să ne raportăm la păcatele săvârşite? Care este rolul pocăinţei?

Întotdeauna trebuie să ne raportăm la păcatele săvârşite cu frângere de inimă, ştiind că „inima înfrântă şi smerită, Dumnezeu nu o va urgisi“. Pocăinţa naşte întotdeauna în inimile noastre smerenia, iar smerenia este începutul îndreptării. A avea pocăinţă înseamnă a dobândi conştiinţa fiului risipitor, adică a faptului că prin păcat am risipit averea părintească, harul lui Dumnezeu aşezat în inima noastră prin baia dumnezeiescului Botez şi că nu mai suntem vrednici a ne numi „fii ai lui Dumnezeu după har“, pentru că ne-am aşezat în „pământul fărădelegii“, cheltuind „averea părintească“, ajungând astfel să ne hrănim din „roşcovele porcilor“, adică cu roadele amare ale păcatului. O astfel de conştiinţă încărcată are nevoie de pocăinţă, care naşte întoarcerea, iar întoarcerea se poate realiza numai prin smerenie, după chipul fiului risipitor. Pocăinţa care naşte smerenia nu poate fi decât sinceră, adică izvorâtă din adâncul inimii, o pocăinţă conştientă, nu doar de suprafaţă. Aceasta este adevărata pocăinţă, care împreunată cu smerenia naşte îndreptarea.

Există şi falsă pocăinţă?

Sigur că poate fi şi o pocăinţă nesinceră, falsă, un fel de smiorcăială pentru păcatele săvârşite, dar care nu izvorăşte din inimă, o pocăinţă falsă prin care omul nu conştientizează gravitatea păcatelor săvârşite, ci doar le contabilizează. Aceasta este o pocăinţă înşelătoare, venită de la cel rău, creând doar aparenţa conştientizării păcatului, dar care, nerodind în smerenie, în final nu poate fi născătoare de îndreptare. Creştinul poate deosebi între cele două feluri de pocăinţă după modul în care acestea rodesc, alegând desigur pocăinţa care, conştientizând gravitatea păcatelor săvârşite şi îndepărtarea de Dumnezeu, naşte smerenia şi conduce către deplina tămăduire şi îndreptare.

Cât de folositoare sunt îndreptarele de Spovedanie?

Îndreptarele de spovedanie sunt folositoare pentru începători, de pildă pentru cei care fac prima mărturisire din viaţa lor după o perioadă foarte îndelungată, în care au trăit departe de Dumnezeu. În această situaţie, îndreptarele îi pot călăuzi în conştientizarea păcatelor săvârşite, în stabilirea gravităţii lor şi nu în cele din urmă în a-i ajuta la o spovedanie completă, fără a lăsa la o parte nici un păcat, din pricina uitării sau a lipsei unei analize suficient de atente a conştiinţei. Este însă foarte important din această perspectivă să consultăm un bun îndreptar de spovedanie, alcătuit cu scrupulozitate, dar şi cu suficientă discreţie, fără a intra în amănunte care pot deveni smintitoare sau chiar îndemnătoare la păcate la care nici măcar nu am gândit şi despre care, aflând, poate am fi tentaţi să le săvârşim şi noi. De aceea socotesc că preotul duhovnic poate recomanda fiilor săi duhovniceşti un anumit tip de îndreptar de spovedanie, alcătuit cu maturitate duhovnicească, care să-i sprijine pe aceştia în alcătuirea unei spovedanii complete, dar care nu-i va sminti sau nu le va canaliza atenţia spre anumite păcate, sugerându-le moduri sau forme de păcătuire. Pentru cei care se spovedesc regulat, săptămânal sau lunar, nu sunt necesare astfel de îndreptare de spovedanie, pentru că perioada dintre spovedanii nefiind foarte îndelungată, ei pot singuri să-şi facă o analiză atentă a conştiinţei, mărturisind păcatele pe care le-au săvârşit în această perioadă şi cerând astfel iertare de la Dumnezeu pentru toate relele săvârşite.

Care este diferenţa între păcatele nemărturisite din cauza uitării şi cele omise cu voinţă?

Păcatele omise cu bună ştiinţă nu pot fi iertate niciodată, pentru că nefiind mărturisite înaintea lui Dumnezeu în scaunul spovedaniei şi neexistând căinţă pentru ele, nu putem dobândi iertarea lui Dumnezeu, în vreme ce păcatele nemărturisite din uitare pot fi mărturisite la o spovedanie ulterioară, primind astfel iertarea deplină. Cel care vine la Sfânta Taină a Spovedaniei trebuie să ia aminte la îndemnul duhovnicului, rostit la sfârşitul rugăciunilor de la începutul acestei Sfinte Taine: „Nu te ruşina, nici nu te teme ca să ascunzi de mine vreun păcat, ci fără sfială spune toate câte ai făcut“. Trebuie să avem conştiinţa faptului că nu ne mărturisim păcatele înaintea preotului, care este doar un martor, ci chiar înaintea lui Dumnezeu, care ştie toate cele ascunse ale inimilor noastre, neputând ascunde nimic în faţa atotştiinţei Sale. Aşadar, nemărturisind complet păcatele noastre, ne osândim înaintea Celui ce ştie toate. Dacă ne amintim anumite păcate după mărturisire, trebuie să revenim la spovedanie, pentru a face mărturisirea completă, şi astfel, şi iertarea lui Dumnezeu poate să fie deplină.

De ce trebuie să ne rugăm înainte de a merge la scaunul de spovedanie?

Există în cărţile de rugăciune ale creştinilor rânduită şi o rugăciune înainte de a merge la scaunul Sfintei Spovedanii, în care noi Îi cerem lui Dumnezeu pocăinţă sinceră şi dobândirea conştiinţei păcatelor pe care le-am săvârşit şi pe care trebuie să le vedem în toată gravitatea lor. Tocmai acesta este rostul rugăciunii dinainte de Spovedanie: să ne aşeze înaintea lui Dumnezeu în toată nimicnicia noastră şi apoi, conştientizând-o, putem începe procesul îndreptării noastre.

De ce avem datoria de a ne ruga mereu pentru părintele nostru duhovnicesc?

Pentru că prin el primim cuvântul, sfatul de zidire duhovnicească, venit de la Dumnezeu în inima noastră, pentru că în Sfânta Taină a Spovedaniei nu preotul ne sfătuieşte şi ne îndrumă, ci Însuşi Hristos. Şi fiecare cuvânt şi sfat primit de la duhovnic în Sfânta Taină a Spovedaniei nu este al său, ci este cuvânt de la Hristos. De aceea noi trebuie să ne rugăm ca Dumnezeu să-i dăruiască părintelui nostru duhovnic cuvântul Său cel dumnezeiesc, singurul care poate zidi casa sufletului nostru.