Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Despre folosul rugăciunii în ziua de Anul Nou după învățătura Fericitului Augustin

Despre folosul rugăciunii în ziua de Anul Nou după învățătura Fericitului Augustin

Galerie foto (2) Galerie foto (2) An omagial
Un articol de: Pr. Dr. Ștefan Zară - 02 Ian, 2022

Secolele IV și V ale erei creștine au fost o perioadă de mari schimbări sociale, politice, economice și mai ales religioase pentru Imperiul Roman. „Epoca de aur” a Părinților Bisericii a fost o epocă în care lumea greco‑romană a cunoscut un avânt social, spiritual și intelectual considerabil, fiind „o epocă înfloritoare din punct de vedere cultural, bine documentată deopotrivă la latini și la greci, la păgâni și la creștini; e momentul cel mai favorabil pentru înțelegerea procesului evolutiv ce avea să conducă la nașterea unei culturi creștine de tip medieval” (Henri‑Irénée Marrou, Sfântul Augustin și sfârșitul culturii antice, Ed. Humanitas, București, 1997, p. 12). Fără doar și poate, reprezentantul marcant al acestei perioade în lumea occidentală a fost Fericitul Augustin.

Episcop strălucit al Bisericii și tâlcuitor cu multă acribie al cuvântului lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură în predicile sale, Fericitul Augustin, încetul cu încetul, prin toată lucrarea sa scriitoricească și oratorică, s‑a străduit să revizuiască critic uriașa moștenire culturală a tradiției antice greco‑latine, integrând valorile acesteia, cu exigențele credinței creștine, în ceea ce numim astăzi cultură europeană.

Una dintre predicile Fericitului Augustin, rostită în Cartagina, în anul 404, cu prilejul Anului Nou, intitulată Împotriva păgânilor, despre diavol, falsul mijlocitor și despre Hristos, adevăratul mijlocitor, este cel mai concludent exemplu pentru evidențierea rolului Fericitului Augustin în eradicarea unor practici păgâne din Antichitatea târzie. Această predică, tradusă nu de multă vreme în limba română de către Corneliu Clop (Fericitul Augustin, Predici la marile sărbători, vol. I, coll. PSB, serie nouă, vol. 13, Ed. Basilica, București, 2014), conține 63 de capitole, impresionând nu doar prin dimensiunea ei, ci mai ales prin grija pe care o degajă cuvântarea augustiniană, încercând să‑i țină pe credincioși departe de ceremoniile păgâne organizate de sărbătoarea Calendelor din luna ianuarie, adică a practicilor religioase păgâne prilejuite de Anul Nou. În primul rând, se discută practicile păgâne, precum și anumite concepții filosofico‑religioase ale păgânismului, apoi, în al doilea rând, tema legăturii dintre om și Dumnezeu, prin mijlocirea Mântuitorului Hristos.

Actualitatea acestei predici a Fericitului Augustin, rostite la sărbătoarea Anului Nou, rezidă în mesajul central al acesteia, îndemnând creștinul să ducă o viață curată în Biserică, în rugăciune, alungând teama de necunoscut, renunțând la practicile vrăjitorești, prilejuite de sărbătoarea Anului Nou, și la metodele augurale de aflare a viitorului, rămânând în comuniune cu Hristos: „Nimeni să nu vă despartă de Dumnezeu, nimeni [să nu vă despartă] de Biserică, nimeni [să nu vă îndepărteze] de Dumnezeu‑Tatăl, nimeni [să nu vă îndepărteze] de Biserica‑mamă. Falsul mijlocitor vrea să vă despartă de Dumnezeu, prefăcându‑se în înger de lumină, iar slujitorii lui preschimbându‑se în slujitori ai dreptății [...]. Oricine aleargă fie la ritualuri nelegiuite, fie la vrăjitorii, ori să‑i întrebe despre viața sa sau despre probleme care țin de viața aceasta pe astrologi, pe auguri, pe haruspicii și alte instrumente diavolești ale lumii acesteia, s‑a despărțit de Tatăl, chiar dacă nu se îndepărtează de Biserică [...]. Rămâi aproape de Tată, rămâi aproape și de mamă! Ești micuț - ține‑te strâns de mamă!” (Predica 198 completată, 42, traducere de Corneliu Clop în: Fericitul Augustin, Predici la marile sărbători, pp. 244‑245).

Fericitul Augustin arată în predica sa că cel care a fost renăscut prin Jertfa Mântuitorului Iisus Hristos la o nouă viață, la viața duhovnicească, nu poate să mai petreacă sărbătoarea Anului Nou precum neamurile: „Acum, dacă această sărbătoare a neamurilor, care se petrece astăzi în veselie lumească și trupească, în zgomotul celor mai deșarte și rușinoase cântece, în ospețe și dansuri rușinoase, dacă acestea pe care le fac neamurile nu vă fac plăcere, atunci veți fi fost adunați dintre neamuri [...]. Dacă vei lua parte la sărbătoarea Anului Nou precum un păgân, vei juca zaruri și te vei îmbăta, atunci cum crezi altceva, cum nădăjduiești altceva, cum iubești altceva?” (Predica 198 completată, 2, pp. 192‑193).

Creștinii nu trebuie să se lase speriați de tovărășia trupească cu păgânii, dacă sunt separați de aceștia prin cugetare: „Așadar, cel care crede altceva decât păgânii, nădăjduiește altceva și iubește altceva, să o dovedească prin felul său de viață și să o arate prin faptele sale” (Predica 198 completată, 2, p. 193). Dacă păgânii și cei care se poartă ca aceștia se încredințează deșertăciunilor pământești, creștinii trebuie să se încredințeze cuvintelor Scripturii.

În locul schimburilor de daruri pe care romanii le făceau cu prilejul Anului Nou, creștinii sunt îndemnați să facă milostenie: „Nu faceți schimb de daruri, dați celor săraci! Nu este de ajuns numai să dați, ci trebuie să dați din belșug. Nu vreți să dați mai mult? Atunci doar dați! Dar tu îmi spui: «Când dau daruri primesc înapoi și eu». Așadar, când dai unui sărac, nu primești nimic? [...] Ai uitat ce le va spune Domnul celor care au dat săracilor: «Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți Împărăția»” (Predica 198 completată, 4, p. 197).

Lucrarea cea mai importantă a creștinului la prăznuirea Anului Nou, după Fericitul Augustin, este lucrarea rugăciunii într‑o inimă care arde pentru dragostea după Hristos: „Acum, tu asculți predica: aștepți și te însuflețești din cuvântul lui Dumnezeu și îndemnul arde în inima ta. Aprind ceva în sufletele voastre: văd, cunosc, dar flacăra aceasta prinde putere. În scurt timp, după terminarea predicii, veți pleca din acest loc spre furtunile și frigul lumii. Știți prea bine că această lume pare că este în clocot în timpul acestei sărbători deșănțate, dar sunt vânturi reci de care trebuie să ne temem, ca nu cumva să înghețe inimile creștinilor” (Predica 198 completată, 7, p. 200). Cel reînviat prin flacăra dragostei lui Hristos trebuie să se îngrijească ca dragostea Lui să arde în inimă, încât nici un vânt potrivnic să nu o stingă. Pentru paza inimii, singura armă bună este rugăciunea: „Căci templul rugăciunii tale personale este inima ta. Curățește locul în care te rogi, și vei fi ascultat! Dacă tu curățești locul văzut în care te rogi, nu pentru ochii lui Dumnezeu - El le vede pe toate astfel precum le‑a creat pe toate -, dar pentru a nu se supăra privirea ta și pentru a nu ți se abate atenția de la rugăciune, atunci cu cât mai mult se cuvine să curățești locul în care și prin care te rogi lui Dumnezeu. Să ții zăvorâtă în fața ispitelor trupești cămara ta interioară în care intri și închizi ușa, după cum a spus Domnul, adică să‑ți înfrânezi pornirile trupești” (Predica 198 completată, 11, pp. 205‑206).

Așadar, spune Fericitul Augustin, de Anul Nou, „vino la biserică, ca să ți se întărească râvna în rugăciune, ca evlavia adunării în bună pace să te ajute ca rugăciunile tale să găsească împlinire la Dumnezeu” (Predica 198 completată, 11, p. 206).

Anul Nou să fie prilej de rugăciune, de apropiere de Dumnezeu și nu de depărtare de Tatăl ceresc. Cel care a gustat din dulceața rugăciunii nu se mai poate depărta de aceasta și nici o părelnică îndulcire a lumii nu îl va îndepărta de rugăciune.

Astfel, Fericitul Augustin îi îndemna pe cei ce ascultau cuvintele predicii sale la sărbătoarea Anului Nou să își aducă aminte, „iarăși și iarăși, că ați cântat de curând, ca nu cumva limba să răsune în timp ce inima este mută, ci ceea ce ați cântat cu glasul către urechile voastre, unul altuia, să strigați cu dragoste la urechile lui Dumnezeu. Căci ați cântat: «Izbăvește‑ne, Doamne Dumnezeul nostru, și ne adună dintre neamuri, ca să lăudăm numele Cel sfânt al Tău» (Psalmul 105, 47)” (Predica 198 completată, 1, p. 192).