Drumul de la păgân la creştin în Roma antică

Tradiţia Apostolică este un document canonico-liturgic al Bisericii vechi care prezintă norme liturgice şi de disciplină cu privire la ierarhia bisericească, iniţierea creştină prin cateheză şi Botez şi viaţa credincioşilor în Biserică. Referitor la Sfânta Taină a Botezului, această lucrare ne descrie un ritual antic complet de iniţiere.

Tradiţia Apostolică aparţine literaturii pseudoepigrafice şi a fost atribuită Sfântului Mucenic Ipolit (†236), episcopul Romei, pentru a căpăta o mai mare autoritate. Diac. Ioan I. Ică jr arată că la Roma, în prima parte a secolului al III-lea, în "comunitatea casă-şcoală-biserică a lui Ipolit" a început "prelucrarea unui document canonico-liturgic, o "predanie apostolică" anterioară, din care a rezultat un text compozit de mare succes, care n-a încetat să fie remaniat şi prelucrat timp de încă trei secole: aşa-numita Tradiţie Apostolică atribuită lui Ipolit". Prof. dr. L. Edward Phillips afirmă că documentul este alcătuit "dintr-un conglomerat de materiale din diferite surse, din zone geografice şi perioade istorice diferite, de la jumătatea secolului al doilea până, cel târziu, la jumătatea secolului al patrulea" (The Apostolic Tradition: A Commentary by Paul Bradshaw, Maxwell E. Johnson, and L. Edward Phillips; Edited by Harold W. Attridge, Hermeneia: A Critical & Historical Commentary on the Bible, Minneapolis, 2002, p. 14).

Condiţiile iniţierii

"Partea consacrată iniţierii creştine e un document unic în literatura creştină a primelor secole, fiind singurul text care ne descrie toate etapele iniţierii, de la prezentarea candidatului şi până la Liturghia baptismală", afirmă diac. Ioan I. Ică jr.

Conform Tradiţiei Apostolice, nou-veniţii la credinţă (cap. XV) erau aduşi în faţa dascălilor de naşi. Este primul document care atestă prezenţa naşilor în ritualul prebaptismal - laici care îl prezentau pe candidat Bisericii şi garantau că este pregătit să înveţe: "Să dea mărturie despre ei cei care i-au adus dacă sunt în stare să asculte cuvântul" (Canonul Ortodoxiei, p. 578). Odată admis în rândul celor chemaţi spre botezare, candidatul trebuia să renunţe la o serie de meserii "infamante legate de cultul zeilor păgâni, de spectacole şi divertisment, de armată şi chiar de educaţie, literatura antică fiind plină de păgânism" (diac. Ioan I. Ică jr).

Durata catehumenatului este stabilită la trei ani, iar "dacă însă cineva e sârguincios şi stăruie bine în acest lucru, atunci să nu se judece atât timpul, ci doar purtarea lui" (cap. XVII, Canonul Ortodoxiei, p. 579). După încheierea fiecărei lecţii, catehumenii se rugau singuri, separat de credincioşi şi erau opriţi de la ritualul sărutării păcii împreună cu credincioşii, iar dascălul, care putea fi şi laic (cap. XIX), când "îşi pune după rugăciune mâna peste catehumeni, să se roage şi să-i concedieze".

Tradiţia Apostolică este unul dintre primele documente care vorbeşte despre un altfel de Botez, cel al sângelui, sau al martirilor: "Dacă i se aplică violenţă şi e ucis, deşi păcatele nu i-au fost încă iertate, va fi îndreptăţit, căci primeşte botezul în sângele său" (cap. XIX).

În ultima parte a catehumenatului, când se apropia primirea Botezului, candidaţii erau chemaţi la examinare, iar naşii erau din nou chemaţi să dea mărturie despre viaţa celor pentru care garantau. Aceste examene repetate şi exorcisme frecvente sunt explicate de diac. Ioan I. Ică jr astfel: "Seriozitatea catehumenatului atestă conştiinţa autorului că păgânii semiconvertiţi, semicreştinii, sunt un pericol de moarte pentru Biserică" (Canonul Ortodoxiei, p. 240). Urma o perioadă de ritualuri zilnice constând în punerea mâinilor peste catehumeni şi exorcisme.

Pregătirea imediată a Botezului implica îmbăierea în a cincea zi a săptămânii (joi), urmată de post vineri şi sâmbătă. Ziua de sâmbătă, ultima a catehumenatului, era petrecută de candidat în rugăciune săvârşită cu plecarea genunchilor. Întreaga noapte dinaintea Botezului era petrecută în priveghere, citind şi ascultând cateheza dascălilor.

Ritual antic complet al iniţierii creştine

Capitolul XXI, "Despre predania Sfântului Botez" (Canonul Ortodoxiei, pp. 580-582), descrie un ritual antic complet al iniţierii creştine, prin Botez, Euharistie, dar şi două ungeri, prebaptismală şi postbaptismală. Duminică, "la cântatul cocoşului", episcopul săvârşea rugăciunea de sfinţire a apei. Materia săvârşită pentru botezare era "apă curgătoare sau care curge de sus", "iar într-o situaţie de necesitate permanentă şi presantă, să se folosească apa care se găseşte".

Dacă acceptăm că pasajul despre primitorii tainei aparţine autorului din Roma începutului de secol III, şi nu o interpolare târzie, avem în Tradiţia Apostolică una dintre primele mărturii a practicii pedobaptismului: "Să fie botezaţi mai întâi copiii mici. Şi toţi care pot vorbi pentru ei înşişi să vorbească. Pentru cei care nu pot vorbi pentru ei să vorbească părinţii lor sau cineva din neamul lor". Urma botezarea adulţilor, întâi bărbaţii, apoi femeile.

Ungerea prebaptismală (atestată în Siria, n.r.) se săvârşea cu "untdelemnul exorcismului", binecuvântat de episcop. Formula lepădării, rostită de candidat după îndemnul preotului, era următoarea: "Mă lepăd de tine, Satana, şi de toată slujirea ta şi de toate lucrurile tale!" Preotul săvârşea ungerea prebaptismală cu untdelemnul exorcismului, prin formula: "Orice duh să se depărteze de la tine!"

Botezul propriu-zis era săvârşit de episcop sau prezbiter, iar un diacon cobora în apă împreună cu candidatul. Urma un dialog între săvârşitor şi candidat, prin care acesta din urmă mărturisea credinţa în Sfânta Treime. După întrebarea episcopului sau prezbiterului despre credinţa Dumnezeu Tatăl, candidatul mărturisea: "Cred!" şi era afundat prima dată. Asemenea, şi după articolul hristologic şi după articolul despre Duhul Sfânt, Sfânta Biserică şi învierea cărnii, rezultând un crez baptismal şi o întreită afundare în numele Sfintei Treimi. Această mărturisire baptismală este, aproape în întregime, Crezul Roman-Apostolic, datat la Roma în perioada 200-250.

Botezarea era urmată de o ungere postbaptismală (originară din Africa, n.r.), cu "untdelemnul mulţumirii", începută de prezbiter pe marginea apei: "Te ung cu untdelemn sfânt în Numele lui Iisus Hristos". Cei nou-botezaţi erau îmbrăcaţi şi intrau în biserică, unde episcopul îşi punea mâinile peste ei şi continua ungerea postbaptismală în numele Sfintei Treimi, începută de prezbiter afară. Rugăciunea episcopului din cadrul ungerii postbaptismale arată efectul tainei: "Doamne Dumnezeule, Care

i-ai învrednicit să merite iertarea păcatelor prin baia naşterii din nou, fă-i vrednici şi să se umple de Duhul Sfânt şi trimite peste ei harul Tău, ca să-Ţi slujească potrivit voii Tale. Că a Ta este slava, a Tatălui şi a Fiului împreună cu Sfântul Duh în sfânta Biserică, acum şi în vecii vecilor. Amin".

Prin administrarea Sfintei Taine a Botezului, aceştia deveneau cei mai noi membri ai comunităţii creştine şi săvârşeau pentru prima dată ritualurile specifice creştinilor: sărutarea păcii, rugăciunea împreună cu credincioşii şi primirea Trupului şi Sângelui Domnului în cadrul Liturghiei euharistice.