Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Episcopul Ioan Popasu, personalitate providențială în Banat

Episcopul Ioan Popasu, personalitate providențială în Banat

Galerie foto (1) Galerie foto (1) An omagial
Un articol de: † Lucian, Episcopul Caransebeșului - 04 Sep, 2015

2015 este pentru Episcopia Caransebeşului un an al evocărilor istorice. Într-un veac şi jumătate de existenţă, instituţia bisericească superioară a Banatului Montan a avut foarte multe realizări ce au individualizat-o în cadrul eparhiilor româneşti. Şi pentru că toate înfăptuirile unei eparhii sunt legate de numele ierarhilor care au păstorit-o, vom creiona personalitatea şi recunoștința primului episcop, Ioan Popasu, care a păstorit la Caransebeș, mai cu seamă că în 15 august s-au împlinit 150 de ani de la hirotonia sa întru arhiereu.

Ioan Popasu s-a născut la 20 decembrie 1808 în Braşov, din părinţii Ioan şi Stana, oameni înstăriţi, veniţi din Vălenii de Munte, de lângă Ploieşti. Întrucât şcoala acelor vremuri din Braşov oferea mult mai puţin decât capacitatea sa, tânărul Ioan Popasu a deprins scrisul şi cititul în limba română de la unchiul său. Ulterior acestui stagiu, părinţii l-au mutat la şcoala grecească a Bisericii „Sfânta Treime” din Brașov, unde a avut posibilitatea să înveţe elina şi greaca modernă. Deşi între anii 1832 şi 1836 frecventează cursurile Facultăţii de Teologie a Universităţii din Viena, acesta nu își alterează ortodoxismul, așa cum avea să amintească unul din urmașii săi, Episcopul Iosif Traian Badescu, întrucât Ortodoxia era întipărită din sânul familiei în inima sa. Tot în această perioadă deprinde mai multe limbi străine, ce aveau să-i fie trebuincioase în activitatea de mai târziu. În acest context, Episcopul Vasile Moga de la Sibiu, după întoarcerea tânărului Ioan Popasu de la Viena, îl numește secretarul său, la vârsta de numai 28 de ani. Împrejurările sau rânduiala divină au făcut ca Ioan Popasu să fie hirotonit diacon la data de 25 februarie 1837, iar ulterior preot celib, la scurt timp după aceasta fiind numit paroh la Biserica „Sfântul Nicolae” din orașul natal. Lunile mai și iunie au adus pentru preotul Ioan Popasu noi res­pon­sabilități, respectiv de protopop al tractului II, iar apoi al tractului I din Brașov. În aceste calități avea să desfășoare o activitate remarcabilă. După stingerea din viață a Episcopului Vasile Moga din toamna anului 1845, protopopul Ioan Popasu candidează la funcția de episcop alături de Andrei Șaguna și obține 11 voturi la congresul din 2 decembrie 1847.

Înființarea Episcopiei Caransebeșului și alegerea primului episcop

După momentul candidaturii din anul 1847, protopopul Ioan Popasu continuă să dezvolte o activitate deosebită, iar ivirea disensiunilor între el și Șaguna nu a produs sciziuni în planul de luptă pentru emanciparea națională. Mai mult decât atât, acest context i-a unit pe cei doi, așa încât la data de 25 februarie 1849 erau împreună în fruntea unei delegații la reședința imperială Olmutz, pentru a prezenta împăratului Francisc Iosif I vrerile românilor din Transilvania.
În anul 1863, protopopul Ioan Popasu este tuns în monahism și înaintat la rangul de arhimandrit, calitatea de membru al Senatului imperial ușurându-i pledoaria pentru reînființarea Mitropoliei ardelene și despărțirea ierarhică de Biserica sârbească. Congresul de la Carloviț (1864-1865), prin asentimentul Patriarhului Samuil Masirevici, care și-a asumat cererea românilor ortodocși și decizia împăratului, a hotărât începerea demersurilor pentru despărțirea ierarhică. În baza acordului dintre cele două părți, împăratul declară la data de 24 decembrie 1864 des­părțirea ierarhică și reînființarea Mitropoliei Ortodoxe Românești din Transilvania. În delegația care s-a deplasat la Viena pentru a aduce mulțumiri împăratului s-a aflat și arhimandritul Ioan Popasu.
Procesul de departajare bisericească dintre ortodocșii români a fost anevoios și s-a soldat cu violențe și procese judecătorești, prelungindu-se în toată perioada mijlocului secolului al XIX-lea. În discuțiile de separare bisericească, se preciza că pentru românii din Banat sunt necesare două episcopii, iar pentru sârbi o episcopie. În final, cele două eparhii ortodoxe românești sufragane Mitropoliei de la Sibiu s-au statornicit la Arad și Caransebeș. La Caransebeș era o reședință episcopală mică, dar numărul credincioșilor ortodocși români se ridica la 600.000 de suflete. În consecință, s-a propus ca Episcopiei Caransebeșului să i se ofere un ajutor material pentru procurarea de odoare bisericești și acareturi necesare.
În acest context anevoios, Sinodul mitropolitan l-a ales la data de 6 martie 1865 pe Ioan Popasu ca Episcop al reîn­ființatei Episcopii a Caran­sebeșului, fapt confirmat și prin gramata oficială emisă de împă­rat la data de 6 iulie a aceluiași an. Hirotonia sa întru arhiereu a avut loc la data de 15 august la Rășinari, fiind prezentat la Caransebeș câteva zile mai târziu, respectiv la 20 august. Râvna deosebită, pe de o parte, dar și starea dezastruoasă în care se afla eparhia au făcut ca acesta să-și înceapă activitatea, cu prudență, înainte de întronizarea oficială. Spre exemplu, Episcopul Ioan Popasu emite o circulară la data de 26 august 1865 prin care face cunoscută așezarea sa în scaunul vlădicesc de la Caransebeș. În 15 septembrie același an, protopopul Oraviței, Iacob Popovici, înaintează un raport către chiriarh prin care aduce la cunoștință că a informat toți preoții și credincioșii din protopopiat de înființarea eparhiei, de alegerea primului episcop și de ziua întronizării sale.
Evenimentul oficial și festiv a avut loc la data de 30 octombrie 1865, când mandatarul mitropolitan, Episcopul Aradului, Procopie Ivașcovici, în prezența comisarului imperial Antoniu Benko de Boinik, i-a înmânat cârja arhipăstorească.

Recunoștință Episcopului Ioan Popasu la 150 de ani

Îndată după întronizarea sa ca Prim Episcop al Caran­sebeșului, activitatea sa a fost neîntreruptă, cu roade deosebit de importante în viața Eparhiei Caransebeșului. Realitățile actuale, la 150 de ani de la instalarea sa, vădesc osteneala celui dintâi episcop, care pe patul de suferință unde avea să-și dea ultima suflare, cu gândul la eparhia sa, afirma că toate afacerile diecezei rămân în regulă. În rezumarea acestor cuvinte se vădește munca neobosită a unuia dintre cei mai reprezentativi ierarhi ai Eparhiei Caransebe­șului. Reședința Episcopală, prin zestrea sa materială, prin documentele păstrate, dar mai ales prin rugăciunile și ostenelile Episcopului Ioan Popasu, îi păstrează vie amintirea și recu­noștința. Cârja arhipăstorească și veșmintele din ziua întronizării au rămas mărturie, laolaltă cu toată osteneala sa citită pe chipul tablourilor de epocă ce înfățișează pe marele făuritor al eparhiei, demn și fidel colaborator al Sfântului Mitropolit Andrei Șaguna. Mormântul său smerit din amvonul Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Caran­sebeș este un loc al recu­noștinței, rămas mărturie că marele ierarh misionar și făuritor slujește arhierește în Împărăția lui Dumnezeu. Personalitatea sa a fost creionată în jubileele aniversărilor sale, dar și la numeroasele momente ale comemorării sale de către toți urmașii săi. „Episcopul Ioan cel bun” este titulatura pe care toți urmașii săi o asociază părintelui acestei eparhii și celui dintâi arhipăstor ortodox român al acestor meleaguri bănățene.