Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Actualitate religioasă An omagial Importanța povățuitorului duhovnicesc în lucrarea rugăciunii neîncetate (II)

Importanța povățuitorului duhovnicesc în lucrarea rugăciunii neîncetate (II)

Galerie foto (1) Galerie foto (1) An omagial
Un articol de: Pr. Dr. Ștefan Zară - 24 Noi, 2022

Citește și: Importanța povățuitorului duhovnicesc în lucrarea rugăciunii neîncetate (I)

În sprijinul învățăturii sale despre importanța duhovnicului ca „povă­țuitor iscusit în însăși lucrarea și meșteșugul acestei dumnezeiești rugăciuni a minții” (Sfântul Paisie de la Neamț, „Alcătuire despre rugăciunea minții”, p. 197), Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț se folosește de întreaga tradiție filocalică de până la el, spunând că „celui ce se sârguiește să învețe această lucrare dumnezeiască i se cuvine, după Sfântul Simeon Noul Teolog, a se preda pe sine cu trup și suflet întru cea adevărată, după Sfânta Scriptură, ascultare, adică cu desăvârșita tăiere a voinței sale și a cugetării unui om cu frica lui Dumnezeu și păzitor cu râvnă al dumnezeieștilor Lui porunci, și încercat în această nevoință a minții, care i-ar putea arăta celui supus lui, după învățătura Sfinților Părinți, calea cea nerătăcită către mântuire a acestei lucrări a minții, adică a rugăciunii tainic săvârșite cu mintea în inimă” (Sfântul Paisie de la Neamț, „Alcătuire despre rugăciunea minții”, p. 196). Dimensiunea personală a relației în filiația duhovnicească asigură situarea fiului duhovnicesc în Tradiție, continuarea moștenirii părintelui său, care, la rândul său, duce mai departe ce a deprins de la părinții dinaintea lui, „care, din luminarea harului dumnezeiesc, ne învață amănunțit pentru această lucrare, și de acolo se vor învăța pentru această rugăciune. Și, în felurite chipuri, harul lui Dumnezeu se va grăbi și îl va povățui, cu rugăciunile Sfinților Părinți, ca să deprindă, fără nici o îndoială, această lucrare dumnezeiască” (Sfântul Paisie de la Neamț, „Alcătuire despre rugăciunea minții”, p. 197). Orice filiație duhovnicească are în vedere, în cele din urmă, supunerea față de voința dumnezeiască, înfrânându-și propria-i vrere: „Ci, petrecând întru adevărata, după poruncile lui Dumnezeu, ascultare, cu smerenie și frica lui Dumnezeu (iar nu cu rânduială de sine și viețuire de voia sa, fără ascultare, din care urmează de obicei înșelarea), toată nădejdea punându-și-o, împreună cu părintele său, în Dumnezeu” (Sfântul Paisie de la Neamț, „Alcătuire despre rugăciunea minții”, p. 197).

Astfel, concluzionează Sfântul Paisie, este cu  neputință ca oamenii din lume, care trăiesc în neascultare și își cârmuiesc viața după propria lor voință, să se apropie de această lucrare, căci, dacă o vor face, în mod sigur vor cădea în ispita amăgirilor, însă lucrul acesta se întâmplă nu pentru că rugăciunea inimii este incompatibilă cu trăirea în lume sau cu viețuirea în familie, ci pentru faptul că această rugăciune nu poate fi dobândită decât numai sub povățuirea unui îndrumător experimentat. Înțelegem astfel că și mireanul, dacă își supune voia sa unui duhovnic iscusit în lucrarea rugăciunii minții, o va putea practica și el, chemarea neîncetată a numelui Mântuitorului devenind și pentru cei din lume putere de nebiruit: „Vi se pare oare vouă că chemarea numelui lui Hristos nu vă este de folos? Însă nici a se mântui în altceva nu este cu putință decât numai în numele Domnului nostru Iisus Hristos” (Sfântul Paisie de la Neamț, „Capete despre rugăciunea minții”, p. 170). Nu starea exterioară a omului este importantă în lucrarea rugăciunii minții în inimă, ci desăvârșita ascultare. Astfel, nu doar mireanul care nu stă în ascultarea de duhovnicul său este în mare pericol de a cădea în înșelare, ci chiar și sihastrul care se rupe de ascultarea de îndrumătorul său duhovnicesc este în același pericol: „Iar dacă se încumetă cineva să lucreze această rugăciune din voia sa, nu după puterea învățăturii Sfinților Părinți, fără de întrebarea și sfatul celor încercați, fiind acela și trufaș, pătimaș și neputincios, umblând fără ascultare și supunere, și, pe lângă aceasta, este de unul singur în viața de pustie, care, pentru rânduiala de sine, nici urma sa nu este vrednic să o vadă, unul ca acela, cu adevărat, o mărturisesc și eu, lesne cade în toate mrejele și înșelările diavolului” (Sfântul Paisie de la Neamț, „Capete despre rugăciunea minții”, p. 173).

Cuvintele povățuitorului duhovnicesc sunt cuvinte descoperite prin lucrarea Duhului Sfânt și nu ale gândirii omului: „Cât timp starețul (Sfântul Vasile de la Poiana Mărului) a rămas acolo, m-am învrednicit de câteva ori să ascult cuvintele lui folositoare sufletului și pline de judecată duhovnicească pe care le spunea fraților, de care mult folosindu-mă, le socoteam a fi cuvinte ale vieții veșnice” (Sfântul Paisie de la Neamț, „Autobiografia unui stareț”, 39, în: Autobiografia și Viețile unui stareț urmate de Așezăminte și alte texte, ediție îngrijită de diac. Ioan I. Ică jr, Sibiu, Ed. Deisis, 32015, p. 203).

A găsi un povățuitor adevărat, experimentat în lucrarea rugăciunii, este tot mai greu, aceștia fiind tot mai rari: „Întrucât în vremurile vechi această preasfințită lucrare a rugăciunii minții strălucea în multe locuri pe unde își aveau petrecere Sfinții Părinți, și atunci erau mulți dascăli pentru această lucrare duhovnicească, de aceea scriind despre ea, Sfinții Părinți au arătat numai despre negrăitul folos duhovnicesc ce vine de la ea, neavând nevoie, după cum cred eu, să scrie și despre cuvenita călăuzire a noilor începători ai acestei lucrări. Iar dacă pe undeva au și scris în parte, apoi și aceasta pentru cei ce cunosc meșteșugul lucrării acesteia, și este foarte limpede scris, dar pentru cei neștiutori rămâne un lucru ascuns” (Sfântul Paisie de la Neamț, „Alcătuire despre rugăciunea minții”, p. 201). Văzând Sfinții Părinți că se tot împuținează îndrumătorii duhovnicești spre lucrarea rugăciunii lăuntrice, au așternut în scrierile lor îndrumările necesare celor doritori de a practica rugăciunea minții, ferindu-i pe aceștia de căderea în înșelările demonice: „Iar când au văzut că adevărații și neîmpătimiții povățuitori ai acestei lucrări au început a se rări tot mai mult, atunci, ca să nu se piardă adevărata învățătură despre începutul acestei rugăciuni a minții, au scris, îndemnați de Dumnezeiescul Duh, și însuși începutul și mește­șugul, cum trebuie să învețe noii începători a intra cu mintea în ungherele inimii, și cu adevărat, și fără de înșelare să lucreze acolo rugăciunea cu mintea. Și însăși dumnezeiasca lor învățătură despre aceasta la mijloc trebuie să fie înfățișată” (Sfântul Paisie de la Neamț, „Alcătuire despre rugăciunea minții”, pp. 201-202). În acest sens, Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț îl dă din nou ca exemplu pe Sfântul Simeon, „care pentru darul slăvirii lui Dumnezeu, dat lui de la Dumnezeu, este numit de întreaga Sfântă Sobornicească Biserică Noul Teolog, văzând în zilele sale că lucrarea rugăciunii săvârșite cu mintea în inimă s-a împuținat aproape până la sfârșit (după cum se micșorase și în zilele Sfântului Isihie, care și el zice în cartea sa că «foarte mult lipsește astăzi între monahi»), fiind îndemnat de dumnezeiasca râvnă ca să nu lipsească cu desăvârșire între monahi această dumnezeiască lucrare, a scris Cuvântul despre cele trei luări aminte, dintre care, în al treilea, ne învață cu foarte multă chibzuință și înțelepciune despre înainte-pregătirea pentru această lucrare și despre însuși începutul, cum se cuvine a deprinde lucrarea acestei rugăciuni a minții” (Sfântul Paisie de la Neamț, „Cuprindere în scurt a preacuvioșilor și de Dumnezeu purtătorilor Părinților noștri care au scris despre sfânta și sfințita rugăciune a minții, adică cea săvârșită cu mintea în inimă”, p. 264).

Despre faptul că această rugăciune poate și trebuie să fie lucrată și de către mireni, Sfântul Paisie îl pune ca exemplu pe însuși marele învățător al acestei rugăciuni, Sfântul Ierarh Grigorie Palama, „pe când se afla încă în viața sa mirenească” (Sfântul Paisie de la Neamț, „Cuprindere în scurt”, p. 265). În sprijinul acestei învățături, îl aduce și pe Sfântul Simeon al Tesalonicului, care învață despre rugăciunea inimii că „este și rugăciune, și rugă, și mărturisirea credinței, și dătătoare de Sfântul Duh, și dătătoare de dumnezeieștile daruri, și curățire a inimii, și izgonire a dracilor, și sălășluire a lui Iisus Hristos, și înțelegere a celor duhovnicești, și izvor de gânduri dumnezeiești, și izbăvire de păcate, și tămăduitoare de suflete și trupuri, și dătătoare de luminare dumnezeiască, și izvorâtoare a milostivirii dumnezeiești, și dăruitoare de descoperiri și de taine din învățăturile dumnezeiești, și însăși mântuirea, pentru că poartă în sine mântuitorul nume al Dumnezeului nostru. Și îi îndeamnă nu numai pe monahi, ci și pe toți pravoslavnicii creștini către lucrarea sârguincioasă și cu toată osârdia a acestei rugăciuni prin repetare neîncetată, dacă ar fi cu putință, iar de nu, atunci măcar în anumită vreme” (Sfântul Paisie de la Neamț, „Cuprindere în scurt”, pp. 267-268).

Părintele duhovnicesc este, astfel, garantul transmiterii în Biserică a învățăturii nealterate, a revelației dumnezeiești, spunând sau scriind ceea ce bătrânii de odinioară învățau. Fără îndrumarea acestora, prin cuvântul rostit sau scris, este imposibilă lucrarea rugăciunii neîncetate, ascultarea devenind chezășuitoarea rămânerii în dreapta lucrare, atât în viața monahală, cât și în viața de familie: „Iar mai mult de această învățătură a se ține se cuvine tuturor, cu care povățuiți fiind, pot să petreacă pe calea împărătească, neabătându-se nici în dreapta, nici în stânga, ci pe cea care duce drept în Împărăția cerurilor, pe care să o dobândească toți acei ce se supun întru toate lui Dumnezeu și sfintei lui Biserici” (Sfântul Paisie de la Neamț, „Cuprindere în scurt”, p. 272).