Mănăstirea Techirghiol, rugăciune şi misiune

Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, pe care Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte astăzi, este cinstit în mod deosebit la una dintre cele mai importante vetre monahale din Dobrogea. Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, stavropighie patriarhală, deşi nu foarte veche, impresionează atât prin frumuseţea, arhitectura şi itinerarul istoric inedit pe care l-a parcurs în decursul anilor, cât şi prin activităţile sociale, de asistenţă medicală şi pastoral-educative ce se desfăşoară în cadrul ei. Despre toate acestea am vorbit cu monahia Lucia Roşu, stareţa Mănăstirii Techirghiol.

Preacuvioasă maică stareţă, când s-a înființat acest așezământ monahal şi cum se explică prezența în acest loc, la malul mării, a unei bisericuțe de lemn mureșene?

Primul patriarh al României, Miron Cristea, este cel care înfi­ințează acest așezământ la Techirghiol. În anul 1928, a cumpărat o vilă cu 16 camere, pe care a amenajat-o ca sanatoriu preo­țesc. Două sau trei măicuțe de­serveau acest sanatoriu, având și un mic paraclis într-una din camerele vilei, care era pus sub ocrotirea Sfântului Pantelimon. În anii ’50, conducerea comunistă a încercat prin diferite mijloace să preia sanatoriul preoțesc pentru a-l trece sub administrarea Ministerului Muncii. Vrednicul de pomenire Patriarh Justinian Marina, așa cum a procedat cu înțelepciune și în alte situații de acest fel, a salvat așezământul aducând această frumoasă bise­ricuță de lemn, în anul 1951, și înființând aici un schit de măi­cuțe. Sanatoriul devenea astfel o anexă a schitului și nu mai putea fi confiscat. Bisericuța a fost adusă de la fosta Stână Regală a Castelului Peleș, dar originile sale se află pe meleagurile Mure­șului, mai exact în satul Maio­rești. Ea a fost mutată de regele Carol al II-lea la Castelul Peleș în anul 1934, dar după instaurarea comunismului rămăsese în paragină și chiar era în pericol de a fi complet distrusă. Aducând-o aici, la Techirghiol, Patriarhul Justinian Marina a salvat, în același timp, sanatoriul preoțesc și acest minunat monument de patrimoniu, ce datează din secolul al XVIII-lea, iar după unii cercetători chiar de la sfâr­șitul secolului al XVII-lea. Trebuie menţionat faptul că aceeaşi strategie a aplicat-o Patriarhul Justinian şi pentru salvarea reşedinţei de vară de la Dragoslavele şi a sanatoriului Patriarhiei de la Olăneşti, unde a construit câte o astfel de bisericuţă.

După transportarea bisericuţei la Techirghiol, restauratorii adaugă un pridvor sculptat şi un turn de clopote cu foişor. În documentele care s-au păstrat în legătură cu această bisericuţă se aminteşte că exista o clopotniţă, situată însă separat de corpul bisericii propriu-zise, şi o inscripţie pe un panou de lemn, dispărută astăzi: „Cu voia Tatălui, cu ajutorul Fiului şi al Sfântului Duh s-au zugrăvit sfântul oltari, în zilele parohului Iliei Maer şi au plătit socrul său Cotnu Matei din Băiţa, ca să-i fie veşnică pomenire şi lui Dumnezeu mărire 1843, septembrie 10 zile”. Este vorba, bineînţeles, de o reîmprospătare a picturii Sfântului Altar. Pereţii bisericii sunt alcătuiţi din bârne de stejar suprapuse orizontal şi îmbinate printr-o tehnică specifică locaşurilor de lemn din Transilvania numită `coadă de rândunică”, iar în unele locuri prin cuie de lemn. Aceste bârne au un aspect natural, nefiind finisate, păstrându-se astfel caracteristicile trunchiului de stejar din care au fost tăiate. Întregul ansamblu este împrejmuit de un brâu median cu aspect de funie împletită, simbol al comuniunii sau o modalitate de delimitare simbolică a spaţiului sacru. Foişorul clopotniţei este ornat cu motive geometrice şi cruci pe fiecare din cele patru laturi. Motive populare româneşti, geometrice şi florale se regăsesc şi la ancadramentul uşii situate pe latura de sud. Pridvorul adăugat ulterior, pe lângă ornamente populare de felul celor amintite, prezintă un profil de maică şi unul de călugăr despărţite de o cruce, sculptate în colţul din partea de vest. Bisericuţa are o pictură specifică zonei de unde provine, însă se observă mai multe intervenții în diferite perioade, în stiluri diferite (în altar, naos și pronaos). S-a păstrat până în zilele noastre o inscripţie pe uşile împărăteşti: „Aceste dveri au plătit Maer Eremia şi cu Bota Gligore pentru iertarea păcatelor sale - 1750”. Cercetătorii în domeniu presupun că au fost pictate de Andrei de la Sunfalu, un zugrav renumit în zona de unde provine biserica. Icoanele împărăteşti sunt datate în jurul anului 1730. Pe scenele pictate pe pereţi nu s-a păstrat nici o inscripţie originală, unele din ele fiind refăcute în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Pe icoana reprezentând Nunta din Cana Galileii este zugrăvit anul 1811, când a fost reîmprospătată pictura, după consemnările preotului Elisei. 

Ca elemente distinctive pentru bisericile de lemn din Transilvania, şi aici se întâlneşte pictat tricolorul, ca semn de unitate naţională. Prigonitorii Mântui­torului Iisus Hristos sunt înfă­ţişaţi în chipul husarilor, așa cum în Moldova îi vedem în chi­pul turcilor. O altă imagine larg răspândită în pictura din secolul al XVIII-lea este cea a Sfântului Hristofor cu cap de câine, care aici este pictată la intrarea în naos, în opoziție cu imaginea scheletului cu coasa reprezentând moartea. Înscrisă, ca program iconografic, în familia bisericilor de lemn mureşene şi în general transilvănene, din punct de vedere arhitectural bisericuţa din Maioreşti prezintă asemănări şi cu biserici din Moldova, fiind o mărturie pentru comunicarea dintre meşteri în cadrul relaţiilor complexe între versan­ții Carpaţilor. În incinta mănăstirii se află şi fântâna cu statuia Sfântului Pantelimon, ocrotitorul medicilor şi al celor bolnavi, sculp­tată în bronz de renumitul artist român Ion Jalea şi adusă de Patriarhul Justinian de la Spitalul `Sfântul Pantelimon” din Bucureşti.

Câte maici vieţuiesc în Mănăstirea „Sfânta Maria” și ce ascultări îndeplinesc?

Viaţa în mănăstire pare din exterior, de multe ori, banală şi monotonă, însă ceea ce îi dă va­loare este partea nevăzută, taini­că, înveşmântată în smerenie. În prezent, mănăstirea are 34 de vieţuitoare. Pe lângă activita­tea liturgică specifică mănăstirilor, măicuțele au diferite ascul­tări, cum se spune în mediul monahal. Fiecare, la locul său, își aduce contribuția la viața întregii comunități: la biserică, la bucătărie, la trapeză, la atelierul de pictură şi sculptură, la cancelarie, la muzeu etc. Fiecare lucrare este binecuvântată de Dumnezeu fiindcă este făcută pentru El și în ascultare de El.

Pentru că aţi amintit de atelierul de pictură, spuneţi-ne ce lucrări se realizează aici şi dacă atelierul reprezintă un ajutor pentru susţinerea activităţilor mănăstirii.

Una din cele mai importante surse de ajutor pentru mănăstire o reprezintă obiectele realizate de măicuţe în atelierul de pictură şi sculptură. Atelierul de pictură s-a înființat în anul 1996, la inițiativa maicii stavrofore Semfora Gafton, stareța de atunci a mănăstirii. Aş putea spune că harul şi inspiraţia divină le conduc maicilor mâinile pentru a transforma materia nefinisată în icoane de o frumuseţe fără cuvinte. Creaţiile realizate aici sunt de o mare diversitate datorită tehnicilor diferite folosite. Astfel, icoanele pictate pe lemn sunt realizate fie prin tehnica na­tur-rustic, când nu se aduce nici o modificare formei de origine a materialului, fie în mod tradiţional-clasic, urmând tehnica standard în care icoanele au forma clasică a unor tablouri. În general, stilul este bizantin în tehnică tempera cu emulsie de ou şi pigmenți naturali. Lucrările executate de măicuțele de la atelierul de pictură sunt fie pentru nevoile mănăstirii, cum ar fi noua catapeteasmă a bisericii mari, fie comenzi pentru diverși credin­cioși sau pentru parohii. Tot aici se fac recondiţionări de icoane şi pictură pe ouă de struţ. Actualmente, sunt două măicuțe picto­rițe: maica Teoctista și maica Varvara. Icoanele nu sunt singurele creaţii ce ies din acest atelier. Maicile sunt neîntrecute în crearea de metanii, semne de carte şi în arta realizării goblenurilor.

Ce ne puteți spune despre noua biserică a mănăstirii?

Pentru protejarea bisericuţei de lemn care, fiind monument istoric, avea nevoie de condiţii speciale de întreţinere şi adău­gând faptul că era neîncăpătoare pentru obştea monahală şi cre­dincioşii care participau la sfintele slujbe, în anul 2000 vredni­cul de pome­nire Patriarh Teoctist a sfinţit locul pentru construirea unei noi biserici de zid cu hramul „Ador­mirea Maicii Domnului”. Lucrările de con­strucţie au început în anul 2003, iar în anul 2009, la 15 august, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ro­mâne, a sfinţit paraclisul cu hramurile `Sfântul Pantelimon” şi ­`Sfântul Proroc Moise” de la de­misolul bisericii, unde se săvâr­şesc la ora actuală slujbele. În pre­zent, la această biserică se desfă­șoară lucrările de pictură în frescă. Hramurile noii biserici sunt: „Adormirea Maicii Domnului”, ­„Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul” și „Sfântul Cuvios Teoctist”.

Mănăstirea noastră este deschisă și bineprimitoare pentru toți cei care doresc să cunoască acest așezământ unde, pe lângă minunata bisericuță de lemn, monument istoric din secolul al XVIII-lea, găsesc și mormântul și chilia unde s-a nevoit marele duhovnic, părintele Arsenie Papacioc, duhovnicul care a dăruit acestei mănăstiri renumele şi vibraţia duhovnicească deosebită, omul care şi-a împletit impresionantul său destin cu cel al mănăstirii din acel an până la sfârşitul vieţii (2011). Aproape un secol de viaţă, cu 11 ani de pătimire în închisorile regimurilor carlist şi comunist, cu experienţa pustiei şi peste 60 de ani de îndrumare duhovnicească în vremuri zbuciumate, toate acestea au atras la Techirghiol mii şi mii de credincioşi. Fie că au căutat alinare sufletească sau trupească, fie că au căutat răspunsuri şi îndrumare duhovnicească sau pur şi simplu au venit din curiozitate, părintele s-a aplecat asupra fiecărui suflet cu o delicateţe şi fineţe sufletească cuceritoare, dăruindu-se pe sine cu totul, aşa cum însuşi spunea: „Trebuie să dai nu ceea ce ai, ci ceea ce eşti”. De aceea, chilia unde s-a nevoit - devenită astăzi muzeu - şi mormântul, aflate în incinta mănăstirii, sunt şi acum, după trecerea părintelui Arsenie Papacioc la Domnul, un loc de întâlnire tainică cu el.

Aşadar, fie că vii la Mănăstirea `Sfânta Maria” din Techirghiol pentru tratament balnear, fie ca să cunoşti o mănăstire dobrogeană cu o istorie nu foarte lungă, dar interesantă, fie că doreşti să retrăieşti apropierea de un mare duhovnic, odată ajuns aici vei simţi binecuvântarea Maicii Domnului, a sfinţilor protectori ai mănăstirii şi a smeritului rugător către Domnul pentru noi, părintele Arsenie Papacioc. Pe lângă aceste mângâieri duhovnicești, cei suferinzi tru­pește pot găsi alinare la Centrul social-pastoral în cadrul căruia funcționează baza de tratament balnear. Le mul­țumim celor care ne-au trecut pragul și suntem bucuroși dacă s-au simțit întăriți sufletește și trupește și dacă s-au bucurat de frumusețea și farmecul acestui așezământ monahal.