Mitropolitul Dositei Filitti al Ungrovlahiei, un mare filantrop

În șirul atât de lung al binefăcătorilor neamului românesc, s-au aflat, după vremi, nu doar pământeni adică români, ci și străini aduși de Dumnezeu Cel iubitor de oameni și ale Cărui planuri și căi numai El singur le cunoaște¹.

Din neamul grecesc, adesea pe nedrept defăimat, mai ales după secularizarea averilor mănăstirești (lovitură care și astăzi se resimte în Biserica Română), a strălucit la sfârșitul veacului al XVIII-lea și începutul celui de-al XIX-lea Mitropolitul Dositei Filitti. Au scris despre el istorici cunoscuți, dar demult, și au fost uitați și ei odată cu scrierile lor. Descoperirea unui portret inedit al Mitropolitului Dositei tocmai în acest an dedicat filantropilor români ne oferă prilejul să-i facem cuviincioasă evocare acestui grec care, ca și Mitropolitul Neofit Cretanul, a fost mai român decât mulți români din vremea sa².

Dositei - din mirenie Dimitrie - s-a născut în anul 1734, în Podgoriana Epirului, din tată grec, din Itaca, aflată între insulele ionice supuse Veneției, și mamă albano-vlahă. Părinții săi, închinându-și viața lui Dumnezeu, intră ca viețuitori la mănăstire, iar Dimitrie a fost crescut de sora lui, care l-a și dat apoi la școala din Ianina. Dimitrie s-a călugărit la Mănăstirea Sotiriou (a Mântuitorului), stabilindu-se apoi în Zița, la Mănăstirea Profetului Ilie. În epoca în care se ivesc zorii eliberării de sub jugul turcesc, daniile românești nu contenesc a se îndrepta către Răsăritul ortodox și Țările Române își deschid larg porțile, ca și altădată, pentru a-i primi pe frații creștini obijduiți de turci. Între locurile ajutate de români se numără și Mănăstirea Sfântul Ilie din Zița Epirului, căreia îi fusese închinată ca metoc mănăstirea, azi dispărută, Sfântul Ioan cel Mare sau Ioan Grecesc, cum i se mai spunea (pe locul ei se află clădirea CEC-ului). La această mănăstire bucureșteană a fost trimis ca egumen, în 1764, arhimandritul Dositei Filitti care, deși avea 30 de ani, a fost socotit de încredere și capabil să îndeplinească o atare misiune. Fiind înzestrat cu inteligență, având o cultură vastă, cunoscând mai multe limbi străine, Dositei avea să fie utilizat de domnii români ca diplomat în mai multe misiuni ale țării, fiind trimis în Rusia în vederea unei posibile alianțe contra turcilor.

Mitropolitul Grigorie al Țării Românești (1760-1787), un învățat cârmuitor al Eparhiei Bucureștilor, care s-a înconjurat de numeroși învățați, a remarcat calitățile egumenului Dositei și l-a rânduit ca director al mitropoliei, unde acesta a deprins cârmuirea unei eparhii mai bine decât alții. Având experiență duhovnicească și gospodărească, politică și diplomatică, în 1787, când Episcopul Cosma al Buzăului a fost ales Mitropolit al Țării Româ­nești, Dositei a fost considerat cel mai potrivit pentru scaunul Buzăului. Vreme de 6 ani, cât a păstorit aici, Dositei a îngrijit bisericile și școlile, a înființat Condica Episcopiei, iar sub ocupația austriacă, mai rea decât cea turcească, a iscălit, în 1792 și 1793, o plângere (un apel) către Poarta Otomană.

La 11 octombrie 1793, Dositei al Buzăului a fost ales Mitropolit al Țării Românești în locul lui Filaret II, care demisionase. Pe bună dreptate, Patriarhul Constantinopolului, în gramata de recunoaștere a alegerii lui Dositei, îl numește pe acesta „bărbat bătrân, împodobit cu virtuți, crescut în pietate, învățat și mărturisit vrednic de către toți, atât de cei de partea bisericească, precum și de tagma boierească și politică”.

În cei 16 ani de păstorie, Mitropolitul Dositei a activat cu râvnă, punând rânduială în viața duhovnicească a credincioșilor, a preoților și monahilor, a școlilor și bisericilor, îngrijindu-se, mai cu seamă, de cultura și formarea tinerilor. Pe scurt, faptele sale bune sunt acestea: la propunerea lui, în 1793, s-a înființat Episcopia Argeșului - ocupată de Iosif, cel care candidase cu el la mitropolie. A micșorat la jumătate ploconul cârjei. A oprit hirotoniile abuzive de peste Dunăre, candidații la preoție fiind în­datorați să se școlească o jumătate de an la dascălul mitropoliei. A împiedicat abuzurile și taxele slujbașilor laici mai mărunți care-i pândeau pe candidații care se apropiau de slujba preoției. A înlăturat abuzurile egumenilor greci, pe unii schimbându-i din funcții, el care era de un neam cu ei, și a impus o disciplină severă în viața mănăstirilor și în cir­culația fără rânduială a călugărilor. A impus un control asupra modului în care erau administrate veniturile mănăstirilor închinate și nici un reprezentant al Locurilor Sfinte nu avea îngăduință să acționeze în privința transferului de venituri peste hotare fără știrea mitropolitului. Aceste lucruri sunt reglementate de hrisoave întărite de Vodă Constantin Hangerli, pe care Mitropolitul Dositei nu ezită a-l înfrunta atunci când acesta a crescut birurile. Amenințat de Vodă pentru această împotrivire, că el deține sabia și topuzul (sceptrul-buzdugan), mitropolitul îi răspunse că el are arme mai puternice: cârja și clopotele bisericilor.

Mitropolitul Dositei este cel care a amenajat Dealul Mitropoliei. El a întărit și înnoit casele mitropolitane, dar și biserica lui Constantin Șerban - azi Catedrala Patriarhală. O pisanie datată 28 iunie 1799 (reașezată deasupra ușii de la intrare cu ocazia restaurării inițiate de Patriarhul Justinian Marina, între anii 1960 şi 1962), spune că Mitropolitul Dositei „a învelit biserica din nou, tencuindu-se afară peste tot, înfrumusețându-se și înlăuntru cu icoane și alte cele ce se văd”³. Se știe că Mitropolitul Grigorie Dascălul (1823-1834) a adus nenumărate îmbunătățiri și transformări bisericii mitropoliei, inclusiv catapeteasmă și icoane noi, cu tot mobilierul. O descoperire mai recentă confirmă adevărul că și Dositei făcuse în biserică îmbunătățiri și înfrumusețări. Un iconostas aurit, foarte frumos sculptat, vorbește despre un mobilier nou și trainic executat din porunca Mitropolitului Dositei, din care ­deocamdată nu cunoaștem alte piese.

Acest iconostas sau proschinitar are în partea superioară icoana Sfintei Treimi, iar pe postament, pe fețele laterale, acvila bicefală. Pe fața centrală a postamentului se găsește un medalion pictat cu portretul Mitropolitului Dositei, încadrat de doi îngeri care țin trâmbițe în mâini, iar de-o parte și de alta sunt așezate cârja arhipăstorească și crucea. De fapt, avem de-a face cu stema Mitropoliei Ungrovlahiei personalizată pentru Mitropolitul Dositei cu chipul acestuia. În același medalion, deasupra mitropolitului este pictat Mântuitorul Iisus Hristos, Marele Arhiereu. Portretul ierarhului nu este unul oficial, ci mai degrabă o reprezentare stilizată. Are mitră sau culion pe cap, barbă neagră, mare (așa cum este pictat în toate tablourile). O inscripție cu roșu amintește: Sm(e)r(itul) Mitr(opolit) (al) Ungr(ovlahiei) Dosithei. 1794. Dedesubtul medalionului, în sculptura postamentului a fost amplasată stema Țării Românești flancată de doi lei.

Poziția portretului ierarhului în acest loc putea fi îndreptățită doar de ipostaza de ctitor și înnoitor al bisericii. Anul 1794 poate reprezenta începutul efectiv al activității lui Dositei ca Mitropolit al Ungrovlahiei, sau arată că el a demarat lucrări la biserica mitropoliei îndată ce a luat cârja acestui scaun arhipăstoresc. Această descoperire confirmă, așa cum am arătat mai sus, pisania de la 1799. Revenind la nenumăratele fapte bune ale Mitropolitului Dositei, amintim că el a ordonat un inventar complet al odoarelor și bunurilor Mitropoliei și actualizarea Pomelnicului Mitropoliei, copiat din porunca sa de către renumitul Dionisie Eclisiarhul⁴. (Va urma)

Note 

¹ Pentru articolul de față am utilizat, în special, informații din cuvântarea ținută de către pr. acad. Niculae M. Popescu la Parastasul de 100 de ani de la trecerea la cele veșnice a Mitropolitului Dositei Filitti, oficiat în decembrie 1926 în Catedrala Patriarhală din București. Textul cuvântării s-a publicat în revista Convorbiri literare, 23 ianuarie 1927, anul XLIII, no. 4, pp. 51-53 (manuscrisul cuvântării se păs­trează în Biblioteca Sf. Sinod).

² Adresăm călduroase mulțumiri reputatei doamne istoric Georgeta Filitti, pentru amabilitatea de a ne fi pus la dispoziție unele infor­mații importante, necesare realizării articolului de față.

³ Pr. Nic. Șerbănescu, Catedrala și Reședința Patriarhală din București, în revista Biserica Ortodoxă Română, 1989, nr. 1-2, p. 20.

⁴ Arhim. Policarp Chițulescu, Consideraţii pe marginea unui Pomelnic necunoscut al Mitropoliei Ungrovlahiei, copiat de Dionisie Eclisiarhul în vol. In honorem Cătălina Velculescu. La aniversară, Ed. Paideia, București, 2011, pp. 43-53.