Nectarie Frimu și opera sa muzicală din Biblioteca Sfântului Sinod

Personalitate deosebit de importantă pentru muzica psaltică românească, mai ales cea din zona Moldovei, Nectarie Frimu și-a desfășurat activitatea în prima parte a secolului al XIX-lea, fiind contemporan cu Macarie Ieromonahul, Anton Pann, Ghelasie Basarabeanu etc. Faptul că informațiile istorice sunt destul de sărace în ceea ce privește biografia acestui episcop iubitor de muzică psaltică a dus la confundarea lui cu schimonahul Nectarie Vlahul (protopsalt la Schitul românesc Prodromu din Muntele Athos). Această confuzie o întâlnim pentru prima dată la Constantin Erbiceanu, apoi la prof. Mihail Polușnicu și Badea Cire­șeanu. Pe lângă faptul că cei doi, Nectarie Frimu și schimonahul Nectarie (Crețu), purtau același nume de călugărie, aceștia mai au în comun și locurile natale, zona orașului Huși. De asemenea, cei doi renumiți psalți moldoveni, în tine­rețea lor, au urmat cursurile școlii de psaltichie a Episcopului Sofronie Miclescu de la Huși, și pentru scurt timp, și pe cele ale școlii de cântăreți de la Mănăstirea Neamț¹.

Din cauza penuriei de informații, astăzi nu cunoaștem cu exactitate anul nașterii lui Nectarie Frimu. Ceea ce se știe este faptul că el a fost protopsalt și ierodiacon la catedrala din Huși, totodată fiind și dascăl de psaltichie la școala de cân­tă­reți pe care el însuși o absolvise la Huși, iar mai apoi, pentru perioadă de timp relativ scurtă, a avut ace­leași funcții și la Mănăstirea Neamț. Fiind un psalt foarte talentat, s-a preocupat atât de partea compozi­țio­nală, dar mai ales de cea a tradu­cerii cântărilor psaltice și de adaptare a acestora din limba greacă în limba română. În aprilie 1838, Sofronie, Episcopul Hușilor, propune Mitropolitului Veniamin Costachi „spre cercetare și tipărire Cântările Sfintei Liturghii traduse pe atunci de ierodiaconul Nectarie, dascălul de musichie, și Stolnicul Neculai, psaltul Episcopiei”². Astfel, lucrarea celor doi psalți de la Huși a văzut lumina tiparului în 1840, cu titlu: „Antologie sau Florealegiuire de cântări bisericești, tomul al treilea”, care conține cântări din slujba Sfintei Liturghii. Cu acest prilej, Nectarie Frimu devine primul care tipărește cântări psaltice românești cu notație hrisantică din Moldova³. Anton Pann, în Bazul teoretic și practic (Bu­curești, 1846), la pagina XXXV, vorbește despre această lucrare: „Iar acum, la anul 1840, unul Nectarie ierodiacon din monastirea Neamțu­lui a dat la lumină cu tiparul ce l-a turnat acolo, o Antologie sau Heruvico-Chinonicar în care foarte frumos a imitat pe cel grecesc [...] datori îi sunt compatrioții săi recunoștință pentru osteneli”.

La data de 26 mai 1845, „protosinghelul Nectarie se hirotonește [arhiereu] cu titlul de Tripoleos”⁴. La un an după acest eveniment, mai exact în 1846, la Iași, arhiereul Nectarie Frimu a tipărit o altă carte de muzică bisericească, și anume Carte de Cântări bisericești, tomul I și tomul al II-lea, al cărei conținut este alcătuit din cântări din cadrul Vecerniei și Utreniei.

La capătul unei activități bogate în ogorul psaltichiei românești, și nu numai, Nectarie Frimu, arhiereul de Tripoleos, a trecut la cele veșnice în anul 1856⁵.

Cele două apariții tipografice ale lui Nectarie Frimu reprezintă rezultatul muncii sale de traducere și compunere a cântărilor bisericești în limba română. Opera lui Nectarie Frimu a văzut lumina tiparului într-o ordine atipică, tomul al III-lea (cântări la Sfânta Liturghie) în anul 1840 la Neamț, iar tomurile I (cântări la slujba Vecerniei) și II (cântări la slujba Utreniei) în 1846, la Iași. Aceste tomuri corespund celor mai importante slujbe bisericești din cultul divin public și conțin cele mai de trebuință cântări utilizate chiar și de către psalții sau cântăreții bise­ri­cești ai zilelor noastre.

Nu trebuie omis faptul că, în Carte de Cântări bisericești, tomul I și II, apărută în 1846, la Iași, apar pentru prima dată în Moldova, în notația lui Nectarie Frimu, „pripelele” lui Filotei Monahul de la Cozia, care a trăit la începutul secolului al XV-lea⁶. De asemenea, nu putem trece cu vederea un alt aspect important, și anume faptul că Nectarie Frimu a fost primul care a tradus și a tipărit în limba română cele mai importante cântări ale dascălilor clasici de psaltichie (Petru Berechet, Petru Lampadarie, Iacov Protopsaltul, Hurmuz Hartofilax, Grigorie Protopsaltul etc.). Totodată, el fiind primul care a tipărit pe teritoriu românesc (în 1840, la Neamț) prima carte de muzică bisericească românească⁷, îna­intea lui Anton Pann, cel care și-a tipărit prima carte de psaltichie românească în 1841, la București, Noul Docsastar, vol. 1.

Opera muzicală lăsată moștenire de Nectarie Frimu se găsește și în Biblioteca Sfântului Sinod din București. Pe lângă cele două cărți tipărite de acest mare iubitor de psaltichie, în bibliotecă se mai păstrează și manuscrise muzicale ce conțin atât cântări din cele două cărți psaltice amintite, dar și câteva cântări cu totul inedite care îl au ca autor, traducător sau exighisitor (transcriere din vechea notație psaltică în noua notație, cea hrisantică) pe Nectarie Frimu. În cele ce urmează o să prezentăm câteva manuscrise din colecțiile Bibliotecii Sinodale privitoare la opera lui Nectarie Frimu.

În manuscrisul II 19, copiat de G. Călinescu și Gheorghe Frânculescu, între 1875 și 1895, sunt caligrafiate următoarele cântări: Să se îndrepteze rugăciunea mea... (f. 342) din cadrul Liturghiei Darurilor înainte sfințite; Axion duminical, glas 1 (ff. 499-501); două heruvice compuse de Petru Efesiul pe glasul 1 (ff. 551-556) și pe glasul 8 (ff. 556-561); toate acestea avându-l ca traducător pe Nectarie Frimu.

În manuscrisul II 158, caligrafiat de Chiril monahul, în 1857, se găsesc mai multe cântări copiate din cele două cărți tipărite de Nectarie Frimu, dintre care amintim: Troparele Treimice de la Miezonoptică, glas 2 (ff. 25-29); cântări din Postul Mare (ff. 43-52): Apărătoare Doamnă... glas 8, troparul Iată, Mirele vine... glas 8, troparul Când slăviții ucenici... glas 8; Doamne, femeia ceea ce căzuse... glas 8 (ff. 136-138); Axionul De tine se bucură... glas 8 (ff. 62-63); Heruvice din Sf. și Marea Joi, glas 6 (ff. 63-65) și din Sf. și Marea Sâmbătă, glas 1 (ff. 65-66), toate traduse de Nectarie Frimu, apoi un rând de opt heruvice (ff. 148-158) traduse din limba greacă; „alt rând [de heruvice] ale lui [Petru] Efesiul, pe toate cele opt glasuri (ff. 158-171^v); chinonice duminicale pe toate cele opt glasuri (ff. 210-221), traduse după Daniil Protopsaltul; chinonice la praznicele împărătești (ff. 221-258) traduse de Nectarie după mai mulți autori greci.

Faptul că în conținutul acestor manuscrise sunt copiate cântări care au fost tipărite de Nectarie Frimu în 1840 și 1846 arată cât de importante, de căutate și de utilizate la strană erau aceste cântări. S-au descoperit foarte multe manuscrise, atât țară, dar mai ales în Athos, care conțin cântări din cele două cărți tipărite în Moldova de Nectarie Frimu. Deoarece tipărirea unei cărți, mai ales cu notație psaltică, era un procedeu destul de costisitor pe vremea aceea, mulți dintre cântăreții acelor vremuri copiau cântările în manuscrise pentru ca ele să poată ajunge la cât mai mulți iubitori de psaltichie.

În final aș dori să vă supun aten­ției două cântări cu totul inedite din opera lui Nectarie Frimu, nemaiîntâlnite până acum la alți autori de muzică bisericească. Manuscrisul grec-român II 145 din Biblioteca Sf. Sinod, care datează din 1851 și care poartă două peceți: cea a Seminarului din Huși și cea Internatului Facultății de Teologie din București (f. 1), conține două cântări: „Slava de la Stihoavna județului [Înfricoșă­toa­rei Judecăți]. Tradusă pe sistima [nouă] de Nectarie ierodiaconu”: Vai, mie înnegritule suflete... glas 8 (ff. 236^v-237^v) și „Stihira după încongiurare cu aeru, tradusă pe sistima [nouă] de Nectarie ierodiacon”: Veniți să fericim pe Iosif... glas 5 (ff. 237^v-238^v). Aceste două piese arată măiestria și priceperea traducătorului, care a așezat linia melodică pe noua notație atât de bine, încât a reușit să pună în valoare toate sensurile textului liturgic. Stihira de la Stihoavna Vecerniei din duminica Înfricoșătoarei Judecăți surprinde și prin faptul că are un ambitus muzical extins pe aproape două octave. Aceasta face ca realitatea morții și a judecății lui Dumnezeu, pentru fiecare dintre noi, să fie foarte bine scoase în evidență. Totodată, este subliniată și importanța pocăin­ței, la care suntem chemați cu precădere în Postul Mare, cerând de la Dumnezeu milostivire și iertare de păcate.

Note:

1. Vasile Vasile, Nectarie Frimu, arhiereu de Tripoleos (I), în Muzica, Bucureşti, Serie nouă, An XX, nr. 1 (77), ianuarie - martie 2009, p. 146.

2. Constantin Erbiceanu, Note asupra istoriei bisericești a românilor pentru secolul al XIX-lea, în revista Biserica Ortodoxă Română, an XXIX, 1905, nr. 4, p. 380.

3. Vasile Vasile - Nectarie Frimu, arhiereu de Tripoleos (I)..., p. 145.

4. Constantin Erbiceanu, Note asupra istoriei bisericești a românilor pentru secolul al XIX-lea, în revista Biserica Ortodoxă Română, an XXIX, 1905, nr. 4, p. 502.

5. Severeanu N, Amintiri din anii 1871-1887, în revista Biserica Ortodoxă Română, an LV (1937), nr. 11-12, p. 715.

6. Gheorghe C. Ionescu, Muzica bizantină în România - dicționar cronologic, Ed. Sagittarius, București, 2003, p. 154.

7. Vasile Vasile - Nectarie Frimu, arhiereu de Tripoleos (I)..., p. 151.