Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial O jumătate de veac de la trecerea în eternitate a Mitropolitului Tit Simedrea

O jumătate de veac de la trecerea în eternitate a Mitropolitului Tit Simedrea

Galerie foto (4) Galerie foto (4) An omagial
Un articol de: Arhim. Policarp Chiţulescu - 09 Dec, 2021

Oamenii și faptele lor sunt, adeseori, cu trecerea timpului, din ce în ce mai puțin cunoscuți pentru că și cei care le-au stat în preajmă, cei care ar mai putea da mărturie despre aceste fapte pleacă și ei, la rândul lor, în lumea nemuritoare. În aceas­tă rânduială de neschimbat constatăm că, pe pământ, omul moa­re doar atunci când uitarea îl în­văluie, dar aceasta se întâmplă numai în lumea trecătoare, căci în fața lui Dumnezeu nici un om și nici o fărâmă de faptă nu se risipesc și nici nu dispar vreodată.

Însă nu așa stau lucrurile cu Mitropolitul Tit Simedrea. Pe măsură ce anii trec, chipul blând al înțelep­tului mitropolit se luminează tot mai mult. Făcând cunoștință cu el prin scrierile sale despre cartea veche românească, domeniu al istoriei noastre în care ierarhul are contri­buții semnificative, m-am aplecat mai mult asupra vieții sale care m-a captivat, având un fir foarte încărcat și necăjit de vremuri dificile: două războaie mondiale, două invazii ale sovieticilor în eparhiile în care a păstorit: Bălți și Cernăuți, mai multe regimuri dictatoriale care au culminat cu comunismul agresiv în care a trăit 26 de ani. Dar ceea ce avea să mă ajute să întreprind o cercetare asupra vieții și activității Mitropolitului Tit Simedrea a fost ideea profesorului Gheorghe Vasilescu (†2016), fostul director al Arhivelor Patriarhiei Române, de a-mi face cunoștință cu un om deosebit de rafinat, cult și crescut în educația bună de altădată, inginerul Grigore Popescu, nepotul direct al Mitropolitului Tit Simedrea. Să amintim că vlădica Tit a fost căsătorit, în tinerețe, pentru foarte puțini ani, căci, murindu-i soția de timpuriu, el a rămas singur cu grija unicului său copil, o fetiță, Venera. De edu­cația acesteia s-a ocupat îndeaproape trimițând-o la Paris să urmeze școli bune. Venera s-a căsătorit cu inginerul Dumitru Popescu, omul de nădejde al celebrului in­dustriaș Malaxa și mai târziu, în timpul păstoriei Patriarhului Justinian Marina, inginer constructor la Serviciul Tehnic al Arhiepiscopiei Bucureș­tilor. Din căsătoria Venerei Simedrea cu Dumitru Popescu au rezultat cei doi ne­poți ai Mitropolitului Tit: Marina (†3.IX.2015), căsătorită o vreme cu doctorul Ovidiu Marina, fiul Patriarhului Justinian și inginerul Grigore Popescu. Astfel, cel care m-a încurajat și mi-a deschis drumul cercetării atente a vieții neuitatului Mitropolit Tit a fost inginerul Grigore Popescu, unul din pu­ținii martori de aproape ai viețuirii Mitropolitului Tit. El m-a primit în casa bunicului și a părinților săi în care locuiește până azi. Locuința, construită în perioada interbelică în stil cubist, păstrează atmosfera oamenilor rafinați care au locuit-o și încă o locuiesc. Candelabrele de Murano, pereții decorați cu tablouri semnate de pictori celebri, mobilele Biedermeier, covoarele anatoliene, icoanele vechi, biblioteca mare și bogată, toate înfiripă chipul de altădată al celor care și-au depănat aici firul vieții. Accesul la arhiva personală a familiilor Simedrea-Popescu m-a determinat decisiv să purced la lucru. Am cerut înalta binecuvântare a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și aprobarea Sfântului Sinod și am alcătuit, nu cu puțină osteneală, o lucrare de câteva sute de pagini. Deși arhiva personală a ierarhului este elocventă, totuși, trebuia căutate și alte surse istorice de informare. Documentarea s-a dovedit a fi anevoioasă pentru că arhivele din Basarabia și Bucovina au fost evacuate, bombardate, pierdute sau interzise de comuniști, fapt care a făcut să li se piardă urma sau să nu fie fișate, rămânând astfel ascunse. În aceeași situație au fost toate publicațiile periodice sau cărți care priveau Basarabia și Bucovina.

Activitatea episcopală a vlădicii Tit s-a desfășurat la București ca Episcop-vicar al Patriarhului Miron Cristea (25 martie 1926 - 10 dec. 1935), apoi ca Episcop al Hotinului cu sediul la Bălți (11 dec. 1935 - 12 iun. 1940) și ca Mitropolit al Bucovinei, la Cernăuți (13 iunie 1940 - 30 ian. 1945). După demisia înaintată regelui Mihai și aprobată la 31 ianuarie 1945, Mitropolitul Tit s-a retras în locuința sa din București, apoi la Schitul Darvari și, în cele din urmă, la Mănăstirea Cernica. Patriarhul Justinian Marina l-a apreciat în mod aparte pe Mitropolitul Tit, pe care l-a avut și ca duhovnic. Știința de carte, cultura și evlavia Mitropolitului Tit Simedrea au fost de mare ajutor Bisericii noastre, fiind călăuze sigure în dezvoltarea artelor românești care erau cultivate în Atelierele Patriarhiei Române după 1948. Mitropolitul Tit propunea sau aviza modelele îna­intate de alții pentru execuția de icoane, ferecături de evanghelii, cruci, chivote, engolpioane și alte obiecte trebuincioase cultului divin. Tot Mitropolitul Tit făcea corectura pentru noile ediții ale Mineielor, Psaltirii, Catehismului etc., totodată, fiind cel care referea asupra valoroaselor achiziții pentru colecțiile de artă ale Patriarhiei Române. În calitate de consilier tehnic, Mitropolitul Tit, alături de prietenii săi: pictorul George Russu (vechiul său consilier de la Cernăuți) și preotul acad. Niculae M. Popescu, verifica șantierele de pictură bisericească din toată țara, făcea recepția lucrărilor și, după caz, propunea realizarea din nou a celor considerate ca neconforme. În tot acest răstimp, Mitropolitul Tit a publicat în revistele Patriarhiei Române interesante cugetări despre duhovnicie și duhovnic, despre pravilele călugărești, dar și rezultatele unor cercetări personale privind mănăstirile, tiparul românesc și unele personalități ale culturii noastre.

Viața Mitropolitului Tit a fost foarte bogată nu doar în evenimente, ci și în cunoștințe și prietenii, după cum o arată corespondența sa bogată. Fiind un adevărat ghid spiritual al tineretului din anii interbelici, inițiator al întâlnirilor care vor culmina cu nașterea Rugului aprins de la Antim, apreciat de Nicolae Iorga, care i-a susținut candidatura la unele eparhii, și de Nae Ionescu, care îl vedea ca viitor Patriarh al României, Mitropolitul Tit îi primea în casă pe clericii cărturari, scriitorii, artiștii și oamenii de cultură ai vremii, unii dintre ei devenindu-i fii duhovnicești. Legăturile cu aceștia s-au menținut și în perioada grea a comunismului, după cum o arată chiar dosarele consistente întocmite ierarhului de „Securitatea Statului”, în calitate de urmărit, cu oamenii căreia ierarhul nici nu a vrut să stea de vorbă, necum să colaboreze.

Chiar dacă Mitropolitul Tit Simedrea nu a primit titlul de drept între popoare, fapta sa de a fi salvat de la moarte, cu riscuri foarte mari, o familie de evrei pe când era întâistătător al Bucovinei, la Cernăuți, rămâne scrisă cu litere de aur în inima urmașilor acestor supraviețuitori, dar și în istoria noastră. Merită amin­tit aici unul dintre cei salvați de mitropolit, prof. Marcel Shai (†2020) care și-a dedicat ani buni din viață, cheltuindu-și mare parte din avut pentru a obține, fără succes însă, recunoașterea Mitropolitului Tit Simedrea ca drept între popoare.

Întreaga viață a Mitropolitului Tit a fost cercetată în amănunt și fiecare lucru pe care l-am descoperit despre el mi s-a părut important. Lucrarea monografică dedicată Mitropolitului Tit Simedrea, aflată acum la final, reprezintă o cronică în care sunt reconstituite, uneori chiar prin cuvintele sale, toate marile momente care i-au marcat atât propria viață, cât și pe cea a Bisericii, fapte care îl zugrăvesc ca pe o personalitate remarcabilă, nicidecum uitată. Istoria vieții Mitropolitului Tit, după cum se va putea constata, ni se revelează, fără să exagerăm, ca o istorie a culturii românești și a Bisericii Ortodoxe Române la a cărei înnoire a lucrat intens după ridicarea acesteia la rang de Patriarhie în anul 1925.

Aflat la Mănăstirea Cernica și fiind în putere, la cei 85 de ani ai săi, într-o zi de 9 decembrie din anul 1971, Mitropolitul Tit a ieșit să se plimbe prin ostrov. Aerul rece de iarnă și curentul specific acelei zone a lacului de la Cernica i-au produs Mitropolitului Tit o răceală puternică, astfel că, până seara, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, pe care Îl slujise neîncetat. Ucenicul său, Mitropolitul Firmilian Marin al Olteniei, l-a prohodit în Biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe“, alături de Episcopii Gherasim Cristea, Antim Nica, Valerian Zaharia, Antonie Plămădeală și Nestor Vornicescu.

Vizavi de intrarea în Biserica Sfântului Lazăr din bătrânul cimitir cernican, Mitropolitul Tit Simedrea își pregătise din timp mormântul, la căpătâiul căruia pusese de strajă o cruce mare, din piatră dobrogeană, pe care a scris simplu: Pomenește, Doamne, pe robul Tău, Tit Mitropolitul! Desenul care împodobește crucea reprezintă pelicanul care își sfâșie pieptul pentru a-și hrăni puii cu propriul sânge. Acest vechi motiv care Îl sugerează pe Mântuitorul Iisus Hristos, Cel jertfit de bunăvoie pentru omenire, pe care o hrănește cu Sângele Său euharistic, face trimitere la vechile manuscrise pe care întreaga viață le-a cercetat vlădica Tit, dar și la profilul vieții sale care a fost o jertfă fără întrerupere, o făclie nestinsă a credinței și a iubirii de părinte duhovnicesc adevărat.