O mângâiere în faţa bolilor

Cu toate că studiile şi cărţile dedicate Tainei Maslului în lumea ortodoxă sunt destul de puţine, există unele contribuţii de excepţie asupra cărora dorim să zăbovim un timp mai îndelungat. Printre aceste contribuţii se remarcă şi capitolul dedicat Tainei Maslului din volumul al III-lea al "Teologiei Dogmatice Ortodoxe", lucrarea cea mai importantă a celui mai mare teolog român, părintele Dumitru Stăniloae.

Taina Maslului este considerată de părintele Dumitru Stăniloae drept o mângâiere în faţa bolilor: "Taina aceasta arată că Dumnezeu Îşi manifestă mila Lui şi faţă de cei suferinzi care-şi pun nădejdea în El, care apelează la El când ajung în aceste situaţii" ("Teologia Dogmatică Ortodoxă", vol. III, EIBMBOR, Bucureşti, 2003, p. 211). De altfel, atunci când părintele Dumitru Stăniloae a încercat să ofere o definiţie asupra Tainei Maslului, el a scris următoarele: "În Taina Maslului se împărtăşeşte credinciosului bolnav în chip nevăzut harul tămăduirii sau uşurarea durerii trupeşti, al întăririi sufleteşti şi al iertării de păcatele rămase după mărturisire, prin ungerea cu untdelemn sfinţit, însoţită de rugăciunile preoţilor" (T.D.O., vol. III, p. 211). Aşadar, Taina Maslului se adresează în primul rând creştinilor bolnavi, dar nu numai lor. De asemenea, părintele Stăniloae nu uită să remarce indirect că nevindecarea bolii nu înseamnă că Taina Maslului nu a avut absolut nici un efect. Chiar dacă creştinul bolnav nu se vindecă de boală, el poate primi o uşurare a durerilor sau o ameliorare a stării sale generale. Pe de altă parte, el primeşte, de asemenea, iertarea păcatelor şi întărire sufletească, două elemente extrem de importante care îl pot ajuta să biruiască slăbiciunea trupească cu care se confruntă în prezent. Cu toate acestea, părintele Stăniloae remarcă, de asemenea, că prin Taina Maslului se oferă în primul rând vindecarea trupească. El merge pe linia exprimată de marele teolog rus Pavel Evdokimov, care afirmase la un moment dat că Taina Maslului este "o Taină a trupului" şi spune următoarele: "Taina aceasta poate fi socotită, prin excelenţă, Taină a trupului sau Taină rânduită pentru însănătoşirea trupului. Prin ea se pune în relief valoarea pozitivă acordată de Dumnezeu trupului omenesc, ca Unul care Însuşi a luat trup şi îl ţine în veci şi ne mântuieşte prin el, împărtăşindu-ne viaţa dumnezeiască" (T.D.O., vol. III, p. 212). Aşadar, Întruparea lui Hristos constituie prima şi indiscutabila mărturie a valorii trupului uman. Dumnezeu nu Se îngrijeşte doar de sufletele, ci şi de trupurile noastre. Trupul nu este ceva care merită dispreţuit sau neglijat. Suntem datori să îl îngrijim atunci când este bolnav pentru a ne însănătoşi, iar Taina Maslului este un remediu în acest sens.

Iertarea păcatelor

Ce fel de păcate ne sunt iertate prin Taina Maslului? Este Taina Maslului o înlocuitoare indirectă a Tainei Pocăinţei? Am încercat să răspundem la aceste întrebări şi în cursul materialelor anterioare. Precizam în acestea că păcatele iertate prin Taina Maslului sunt cele de care nu ne mai aducem aminte. Uitându-le, nu le putem mărturisi. Aici se vede însă o influenţă uşor scolastică asupra teologiei ortodoxe. Despicarea firului în patru asupra acestei chestiuni nu a început în Răsăritul Ortodox, ci în discuţiile şi polemicile scolastice apusene începând cu secolul al XI-lea. În Răsărit, în primele cinci veacuri nu găsim nici o referire legată de iertarea păcatelor prin Taina Maslului. Referirile ulterioare, până în secolul al XI-lea, sunt foarte rare şi apar de obicei în Apus. Cu toate acestea, nu putem spune că această opinie este una greşită. Totul depinde de felul cum este interpretat pasajul din Epistola Sfântului Apostol Iacov. Unii Sfinţi Părinţi au fragmentat pasajul vorbind mai întâi de Taina Maslului şi apoi de Taina Pocăinţei în mod separat (observăm acest lucru la Sfinţii Chiril al Alexandriei sau Beda Venerabilul), în timp ce alţii le-au tratat împreună (Sfântul Cezar de Arles). Aşadar, nu există o opinie unitară asupra acestui subiect. Considerăm că există o iertare a păcatelor acordată prin Taina Maslului şi care nu are legătură nici cu indulgenţele apusene, nici neapărat cu scolasticismul catolic. Ea se explică doar prin interpretarea oferită pasajului biblic de care am vorbit anterior şi poate fi susţinută astfel. De aceea, părintele Dumitru Stăniloae nu comite o eroare atunci când afirmă: "Spovedania anterioară Maslului a adus bolnavului iertare de păcatele mărturisite, dar el n-a avut timp să topească, prin conlucrare prin harul redobândit, slăbiciunile păcătoase, hrănite printr-o obişnuinţă îndelungată cu păcatul, slăbiciuni care explică adesea şi boala trupului" (T.D.O., vol. III, p. 214). Aşadar, Taina Maslului ne iartă prin harul Duhului Sfânt păcatele de care nu ne mai aducem aminte şi care s-au transformat în adevărate patimi, de care ne este greu să scăpăm. Taina Maslului ne întăreşte, de asemenea, şi în faţa ispitelor viitoare care se vor abate asupra noastră: "Pe cât de imposibil este să se separe între trup şi suflet, tot pe atât de imposibil este să se separe între omul total şi influenţa fenomenelor văzute şi a forţelor rele nevăzute asupra lui. Eliberarea de influenţele văzute se face şi prin întărirea simţurilor trupului cu harul Sfântului Duh, a cărui introducere în ele se face prin ungerea lor cu untdelemn sfinţit. Prin aceasta, simţurile sunt curăţite, sfinţite, întărite în ele însele împotriva ispitelor ce vin de la lucrurile din afară şi de la forţele rele nevăzute prin mijlocirea lor" (T.D.O., vol. III, p. 214). Simţurile noastre trupeşti, care sunt atât de asaltate de atacurile demonice în fiecare zi, trebuie întărite astfel încât să se apere de toate acestea. Taina Maslului ne întăreşte în faţa războiului nevăzut în care activăm zi de zi.

Credinţa puternică a bolnavului

Aşa cum remarcă părintele Stăniloae, Duhul Sfânt nu poate lucra în interiorul nostru fără ca noi înşine să avem credinţă şi fără să ne căim de relele săvârşite. Un fapt interesant subliniat de părintele Dumitru Stăniloae constă în ideea că nu ni se cere o mărturisire de credinţă înainte de primirea Maslului, aşa cum ni se cere înainte de primirea Botezului, Mirungerii, Euharistiei sau Pocăinţei (pp. 214-215). Şi totuşi credinţa noastră se manifestă aici într-un fel particular: "Însuşi faptul că bolnavul cheamă preoţii să se roage pentru el implică credinţa lui în lucrarea lui Dumnezeu prin această Taină. Pe lângă aceea, de obicei, el se mărturiseşte înainte. Apoi, omul bolnav are o sensibilitate deosebită pentru Dumnezeu. El îşi dă seama de neputinţa sa ca om şi a omului în general şi îşi pune suprema nădejde în Dumnezeu. Dumnezeu i-a devenit mai transparent prin slăbiciunea trupului.

De aceea, preotul se întemeiază şi pe credinţa şi căinţa bolnavului, cerând de la Dumnezeu harul Lui tămăduitor şi curăţitor" (T.D.O., vol. III, p. 215). Aşadar, harul Duhului Sfânt nu poate lucra în sufletul şi trupul nostru, dacă noi înşine nu ne deschidem în faţa Lui prin credinţă şi pocăinţă. Trebuie să credem că Dumnezeu ne poate vindeca şi că ne este alături, dar trebuie să aducem şi roade vrednice de pocăinţă pentru a-L primi cu mai multă dragoste. Dragostea fără credinţă se jertfeşte la întâmplare, iar credinţa fără dragoste se transformă doar în fanatism orb...