Opera imnografică creştină şi cărţile de ritual, tezaur inestimabil al Ortodoxiei

Datorită importanței fundamentale pe care o are cultul bisericesc în viața credincioșilor și mai ales rolului ziditor al creației imnografice creștine, tezaur inestimabil al Ortodoxiei, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2023 drept „Anul comemorativ al imnografilor și cântă­reților bisericești (psalți)”, pentru a putea cunoaște și aprofunda teologia imnografică a Sfinților Pă­rinți și a aduce cinstirea cuvenită personalităților marcante ale Bisericii, imnografi, cântăreți și psalți, compozitori și dirijori de coruri.

Când vorbim despre cult, în general, ne ducem cu gândul la orice posibilitate care-l aşază pe om în legătură cu ce are el mai de preţ, cu ceea ce iubeşte şi respectă mai mult, cu ceva mai presus de el, cu Dumnezeu și sfinții Săi, de la care acesta aşteaptă ajutor şi folos în toate împrejurările existenţei sale. Între religie și cult este o strânsă legătură, iar fiecare religie și fiecare confesiune își are cultul corespunzător fondului său religios. Cultul ortodox este unic în întreaga crești­nă­tate prin sublimitatea și varietatea lui: teologie, viață în Hristos, poezie, muzică, respirație a sufletului și mijloc de educație religios-morală, inspirator și generator de viață creștină (un modus vivendi autentic). Credincioșii ortodocși au avut permanent la îndemână acest tezaur de învă­țături reflectat în formele, riturile și ceremoniile cultului, dar mai ales în corpusul imnografic creș­tin, reliefat în și prin cărțile de ritual folosite la toate slujbele bisericești.

Imnurile Bisericii întrebuinţate în serviciile cultului divin public ortodox sunt expresia învăţăturii de credinţă sau dogma expusă în formă de poezie, pentru a fi cântată în lăcaşul de cult, la slujbele divine. Creaţia imnografică bizantină îşi are obârşia în poezia siriacă şi prin aceasta în poezia semitică, mai exact în psalmi, care, pentru mesajul mesianic conţinut şi bogăţia de expresivitate, au fost acceptaţi fără rezerve în cultul liturgic al Bisericii primare.

Odată cu dezvoltarea cultului creștin, mai ales după libertatea acordată creștinilor prin Edictul de la Mediolanum (313) de Sfântul Împărat Constantin cel Mare, noile forme şi actele de cult creştine, pentru a fi consemnate în cărţile de ritual, trebuiau să exprime lămurit învăţătura de credinţă a Bisericii, să cultive şi să întărească viaţa religios-morală a credincioşilor şi să sporească frumuseţea şi podoaba externă a cultului religios. Imnografii creştini şi Sfinţii Părinţi, ajutaţi de perioada prielnică a libertăţii dobândite după timpul greu al martirajului și persecuțiilor, şi-au dedicat parte din viaţa lor ca să alcătuiască frumuseţile care se cuprind în cărţile de cult ortodoxe, mai cu seamă multitudinea de tropare, stihiri, stihuri, condace şi icoase, rugăciuni, forme de manifestare și de organizare a învățăturii de cre­dință. În ele găsim exprimate cu o extraordinară măiestrie şi cu o putere de sintetizare deosebită întreaga învăţătură de credinţă a Bisericii noastre dreptmăritoare, întreaga teologie răsăriteană.

Astfel, începând cu secolul al IV-lea, imnul bisericesc a ajuns să-și definească o imagine proprie și consacrare liturgică, iar imnografia începe să se dezvolte, datorită înmul­țirii sărbătorilor, dar și din cauza apariției ereziilor. Imnografia a avut în primul rând un rol apologetic, de răspândire a adevărului revelat, dar şi de catehizare şi de întărire în credinţă a creştinilor, făcând posibilă cunoaşterea învăţăturii bisericeşti, printr-un limbaj accesibil tuturor credincioșilor.

Numeroase alcătuiri imnografice şi rugăciuni au fost întocmite de Sfinţii Părinţi şi imnografii creştini, fiind izvorâte din trăirea şi meditarea cuvântului lui Dumnezeu, iar cântările liturgice nu sunt altceva decât o sinteză teologică, o înfăţişare integrală a învăţăturii de credinţă a Bisericii şi un îndreptar pentru trăirea în Hristos.

Ulterior, Biserica a adunat și sistematizat aceste texte imnografice în cărţile sale liturgice întrebuinţate în săvârşirea sfintelor slujbe, dintre care amintim: Liturghierul, Molitfelnicul, Ceaslovul, Triodul - pentru Postul Mare, Penticostarul - pentru perioada Învierii Domnului, Octoihul - întrebuinţat tot restul anului duminica şi în zilele săptămânii, precum şi cele 12 volume ale Mineielor, pentru fiecare zi din fiecare lună a anului bisericesc. Astfel, cărţile de ritual ale Bisericii, ca parte integrantă de maximă importanță a Sfintei Tradiții, cuprind alcătuirile imnografice şi rugăciunile în care este expusă toată gândirea teologică, bazată pe Sfânta Scriptură, pe hotărârile sinoadelor ecumenice, pe operele Sfinţilor Părinţi, pe pietatea clerului şi a credincioşilor.

Opera imnografică cuprinsă în cărţile de cult ale Bisericii noastre întrebuinţează ca alcătuiri de texte următoarele forme: troparul, care este cea mai veche şi mai simplă formă a poeziei imnografice; stihira - desemnează strofele sau o grupare de mai multe versuri, precedată de cele mai multe ori de câte un stih sau verset din psalmi, care se cântă recitativ; tot din categoria stihirilor fac parte şi alcătuirile imnografice numite idiomele, automele şi podobii; o altă grupare de stihiri sunt sedelnele, şezânde sau catismale care se cântă la Utrenie; o stihiră izolată este şi ipacoi sau subascultător; mai există şi anumite tropare mai scurte, numite antifoane, care se cântă la Utrenia sărbătorilor îna­inte de citirea Sfintei Evanghelii; o altă categorie aparte de stihiri sau tropare o formează svetilnele sau luminândele, care se cântă tot la Utrenie înainte de Laude; condacul este o strofă poetică ce se întrebuinţează în cadrul mai multor slujbe bisericeşti; canonul este o compunere de mai multe cântări care formează împreună un întreg, iar catavasiile sunt un rezumat al canoanelor din care fac parte.

De asemenea, identificăm în cazul imnografiei patru funcţiuni sau roluri, şi anume: rolul latreutic, adică folosirea în cult a textelor imnografice, textele de cult; rolul harismatic, pentru că prin alcătuirile imnografice creştinul se apropie temeinic de harul dumnezeiesc, trăind profund credinţa prin har şi săvârşind aceasta printr-o împreună lucrare cu Dumnezeu, printr-un act sinergic; rolul catehetico-pedagogic, pentru că prin textele din cărţile de cult creştinul învaţă, se desăvârşeşte din acest punct de vedere prin hrănirea raţiunii, dar şi a sufletului, cu frumoasele şi bogatele idei ale imnografiei creştine; rolul estetic, pentru că alături de muzica bisericească înfrumuseţează cultul Bisericii noastre, îl transpune pe credincios în starea de rugăciune și de comuniune cu Dumnezeu, cu aproapele şi cu sine.

Rostul şi măiestria cu care au fost scrise aceste texte sacre arată iubirea, ataşamentul şi dăruirea imnografilor creştini faţă de Dumnezeu, în primul rând, căci pe El Îl slăvim prin aceste cântări, apoi faţă de aproapele, care, ascultând aceste cuvinte scrise sub insuflarea Duhului Sfânt, înţelege şi percepe înaltele idei teologice cuprinse în aceste versuri făcute accesibile tuturor.

Astfel, imnografia creștină reprezintă un izvor fundamental al Sfintei Tradiţii, iar cartea de cult are menirea de a ne transmite peste veacuri adevărul revelat de Dumnezeu. Totodată, textele liturgice împreună cu muzica ce le animă, cu vocile cântăreţilor care le intonează, cu ansamblul ceremoniei în care se petrec toate acestea, cu ritualul în care se încadrează, fără a mai vorbi despre dimensiunea sacră sau despre acţiunea mistică pe care o presupun şi cu care sunt în legătură, întregesc ansamblul artistic al cultului ortodox, vin să arate inegalabilul şi originalul acestuia pe scena religioasă a lumii întregi, din toate timpurile şi din toate locurile.

Așadar, imnografia ortodoxă, alcătuirile cântate în cultul Bisericii noastre nu au doar un caracter artistic sau estetic, ci ele au un profund caracter teologic, iar fiecare moment liturgic face ca frumuseţea imnografică să reflecteze lumina dumnezeiască a învăță­tu­rii Mântuitorului Hristos în sufletele și inimile noastre. Avântul inspiraţiei, pietatea profundă, bogăţia ideilor teologice şi expresia lirică a sentimentului religios exprimate în imnografia creştină au atras admiraţia intelectuală şi dorința de aprofundare a teologilor şi istoricilor literari dintotdeauna, spre slava lui Dumnezeu și a Sfintei Sale Biserici.