Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Părintele Hrisostom Dănilă, un rugător pentru cetate

Părintele Hrisostom Dănilă, un rugător pentru cetate

Galerie foto (7) Galerie foto (7) An omagial
Un articol de: Ștefania Coșuleanu - 17 Mai, 2022

Părintele Hrisostom Dănilă (1923-2014) este pentru credincioșii din zona Moldovei un model de viețuire creștină. Intelectual de mare rafinament, avea trei licențe, a fost și un profund trăitor al tainelor vieții duhovnicești și un smerit slujitor al credincioșilor care-i cereau ajutorul.

Părintele Hrisostom Dănilă s-a născut în anul 1923, în Ocna Mureșului (județul Alba), primind la naștere numele Ioan. Întrucât biserica satului fusese luată de greco-catolici, el a fost botezat nu în biserică, ci într-o casă cu cerdac în care se slujea. Mai târziu, acolo s-a ridicat o frumoasă biserică ortodoxă, ctitorul principal fiind tatăl său. A urmat școala primară și gimnaziul în localitatea natală. Între 1938 şi 1942 a urmat cursul superior la Liceul „Regele Ferdinand” din Turda. La terminarea liceului a ales să urmeze cursurile Facultății de Filosofie din București. Ca îndrumător de licență l-a avut pe profesorul Mircea Florian, tema abordată fiind: „Timpul la Bergson”. Spirit iscoditor și doritor de cunoaștere, a urmat, în perioada 1948-1951, cursurile Facul­tății de Matematică-Fizică a Uni­versității București, unde a avut profesori renumiți ca Eugen Bădărău, Horia Hulubei, Miron Niculescu. După examenul de licență a fost repartizat la Iași (toamna anului 1951), unde a predat la şcolile de Mecanică și Chimie, Pedagogică și Nr. 21 din municipiu. A urmat în acest timp - 6 ani - și cursurile Institutului Politehnic, secția Mecano-Energetică. În această perioadă s-a atașat de Biserica Bărboi, unde a îndeplinit ascultarea de paracliser. Tot atunci l-a cunoscut pe părintele Roman Braga, care vie­țuia la Mănăstirea Cetățuia din marginea Iașiului. După ce a luat licența la Universitatea Politehnică din Iași și-a dat demisia din învă­țământ, hotărând să meargă la Mănăstirea Slatina, unde erau părinții Petroniu Tănase, Arsenie Papacioc, Antonie Plămădeală și Adrian Hrițcu, pe atunci diacon. După mai multe ascultări în care a fost rânduit - bucătărie, împletit coșuri, supravegherea atelierelor -, a fost dat la cancelarie, unde a lucrat ca secretar cu părintele stareț Petroniu Tănase. Ca urmare a Decretului 410 din 1959, care decidea scoaterea multor monahi din mănăstire, părintele Hrisostom a fost nevoit să părăsească Mănăstirea Slatina. Revenind la Iași, a renunțat la avansarea în gradul de sublocotenent atunci când s-a făcut verificarea livretelor militare pe țară. Iar sub pretextul că ar fi bolnav incurabil, a fost trimis ca profesor la şcoala din Ghermănești, județul Vaslui, unde a activat 25 de ani, până la pensie, în anul 1984. Acolo a fost monitorizat zilnic de oamenii Secu­rității, dar cu toate acestea nu a renunțat la principiile sale sănătoase, moștenite de la părinții săi duhovnicești, la crezul său nețăr­murit în valorile spirituale ale nea­mului românesc.

Dascăl exemplar

Opiniile celor care l-au cunoscut sunt unanime: Ioan Dănilă a fost un dascăl exemplar și o întruchipare a excelenței. A rostuit viața multor oameni obișnuiți și a format adevărați intelectuali. Era blând şi permisiv cu elevii buni, însă sever și intransigent cu cei răi. Nu suporta impostura, obrăznicia și lenea. Era prețuit pentru corectitudinea, meticulozitatea, perseverența și asiduitatea ca profesor la catedră. A predat matematica, dar a știut să și inițieze elevii în universul marilor scrieri ale umanității și creștinis­mului.

După ieșirea la pensie, în plină perioadă comunistă, părintele Hrisostom, grație bunăvoinței vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Sucevei, și a părintelui stareț Elefterie Ciobanu, care l-a luat sub mantia protectoare a iubirii sale, s-a închinoviat la Mănăstirea „Duminica Tuturor Sfinților”-Bucium, din marginea Iașiului. La 100 de zile de la intrarea în mănăstire a fost călugărit, iar la alte 100 de zile hirotonit ierodiacon; 70 de zile au mai trecut până a fost hirotonit ieromonah. După primirea harului preoției, a slujit, ca preot și stareț pentru o vreme, a predicat și s-a rugat pentru toți cei care îi cereau ajutorul. A fost stareț până în anul 1999, când s-a retras, a dorit să se ocupe de slujbele bisericii și de slujirea credincioșilor.

Cei care l-au cunoscut dau mărturie că a fost un profesor înțelept, un călugăr slujitor și preot jertfelnic, de un mare rafinament duhovnicesc. Până la evenimentele din decembrie 1989 a avut liniște, fiind considerat de Securitate bolnav incurabil. Și-a asumat votul ascultării în mod exemplar, practicând cu consecvență și acribie atât treburile domestice, cât și slujirea spirituală.

Model de viețuire creștină

L-am cunoscut pe vrednicul de pomenire părinte Hrisostom Dănilă în perioada studenției mele la Iași. Mergeam adesea să-l întâlnesc și să mă bucur de rugăciunile lui. Era nelipsit din biserică. Îl găseam mereu citind rugăciuni și pomelnicele credincioșilor, stând în lumina ferestrei micuței biserici cu hramul „Duminica Tuturor Sfinților” de la Bucium. Vorbea extrem de puțin și cu toate acestea, dacă erai atent, primeai exact cuvântul de care aveai nevoie. Cunoștea tainele vieții și ale sufletului uman. Ne primea cu compasiune infinită, citindu-ne pomelnicul de mai multe ori în timpul rugăciunii. Așezată în genunchi, acoperită cu epitrahilul său, sim­țeam, aievea, cum poartă cu insis­tență cererile noastre către Mântuitorul Hristos. Îmi răsună încă în minte glasul său molcom, dar apăsat și ferm, prin care invoca harul lui Dumnezeu. Peste ani, atunci când intram în biserică, îl vedeam cum ieșea destul de repede, aplecat ușor de spate, din chilia sa, care era unită de corpul bisericii, și venea să ne întâmpine. Purta cu el pacea bătrânilor din Pateric, demnitatea intelectualilor care și-au închinat viața lui Dumnezeu și dragostea pentru oameni. Mărturisea repetat încrederea în ajutorul îngerului păzitor, despre care spunea că ne însoțește în tot ceea ce facem. Înțelegea lumea ca un joc de copil, în sensul celor mai subtile învăță­turi din crești­nismul răsăritean. Aprofundase de mult ideea că nimic din ceea ce ființează în timp și istorie nu are consistență. Iubea noblețea dăruirii și profunzimea vieții duhovnicești. Pentru mine a fost un real model de viețuire creș­tină.

Adâncă smerenie

Examina cu atenție fiecare pomelnic, încât peste ani, când locuiam deja în București și treceam tot mai rar pe la Mănăstirea Bucium, atunci când i-am întins pomelnicul, mi-a spus cu tainică smerenie: „Eu am pomelnicul familiei dumneavoastră”. Mă purta în rugăciune, chiar dacă eu nu mai trecusem de câţiva ani pe la sfinția sa. El, care nu ieșea deloc din mănăstire, ajungea cu rugăciunea în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii și chiar la Dumnezeu. Am constatat încă o dată cum rugăciunea neîncetată construiește legături dincolo de timp și spațiu. După trecerea la cele veșnice, în septembrie 2014, aveam să aflu că în chilia sa se afla o întreagă bibliotecă de pomelnice. Nădăjduim că și azi se roagă pentru noi în ceruri. Învăluit în mantia nea­gră a smereniei, și-a purtat în taină nevoința trupului și a sufletului, lăsându-ne pildă și model de intelectual cu profunzimi du­hov­nicești trăite în adâncă smerenie. În scurtele mele popasuri ieșene, trec prin cimitirul Mănăstirii Bucium și aprind o lumânare de re­cunoștință pentru lumina pe care a adus-o în viața mea și a atâtor oameni care l-au cunoscut.