Părintele profesor Sebastian Barbu-Bucur, restaurator al muzicii psaltice românești

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2023 ca „An comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)”. Cu acest binecuvântat prilej, gândurile se îndreaptă către un promotor al tradiției psaltice românești, cercetător, imnograf și psalt de seamă al Ortodoxiei românești, mentor și profesor a generații de studenți atât din România, cât și din străinătate, membru de vază al monahismului românesc: părintele profesor Sebastian Barbu-Bucur.

Părintele Sebastian Barbu-Bucur s-a născut la 6 februarie 1930 în localitatea prahoveană Talea, primind la botez numele Stelian. Atras de muzica bisericească și de viața monahală, între anii 1941 și 1945, a urmat Școala de Cântăreți Bise­ricești de la Mănăstirea Căldăru­șani de lângă București. Ulterior, pașii vieții sale s-au îndreptat spre Mănăstirea Cheia din județul Prahova, vatră monahală retrasă la acea vreme, unde a avut prilejul să cu­noască părinți duhovnicești îmbu­nă­tățiți, fiind „coleg de mănăstire” cu viitorul director al Bibliotecii Sfântului Sinod, părintele arhimandrit Grigorie Băbuș. În toamna anului 1948, Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamț a fost reorganizat de către vrednicul de pomenire Patriarh Justinian Marina. La începutul lunii februarie 1949, tânărul Stelian Barbu- Bucur a fost trimis de starețul său pentru a urma cursurile acestei școli de teologie, numită la acea vreme „Seminarul Monahal Superior”, având printre profesori episcopi pensionari. La Neamț, cunoș­tințele muzicale ale novicelui Stelian au fost dezvoltate de cursurile susținute de Episcopul Atanasie Dincă și arhimandritul Victor Ojog, reprezentanți de seamă ai muzicii psaltice românești. Viața duhovnicească din Seminarul de la Neamț, sub îndrumarea unor pă­rinți de seamă precum Andrei Scrima și Arsenie Papacioc, l-a determinat definitiv pe tânărul seminarist spre viața monahală. În anul 1950, acesta a fost tuns în monahism la Mănăstirea Cheia, primind numele Sebastian.

Odată cu absolvirea Seminarului Monahal de la Mănăstirea Neamț la finalul anului școlar 1951-1952, monahul Sebastian a revenit la mănăstirea de metanie, fiind hirotonit în același an ierodiacon. Datorită rezultatelor excelente din timpul seminarului, ierodiaconul Sebastian Barbu- Bucur a început în toamna anului 1953 cursurile Institutului Teologic de Grad Universitar din București, primind titlul de licențiat în anul 1957 prin susținerea lucrării Școa­la de psaltichie din Buzău, centru al cultivării și dezvoltării muzicii psaltice la români. Anii studiilor de licență în teologie au fost de o importanță deosebită pentru părintele Sebastian din două motive. Primul este reprezentat de corpul profesoral pe care l-a avut, format din profesori de elită precum: Nicolae Lungu, părintele Ene Bra­niș­te, Teodor M. Popescu, părintele Gheorghe Moisescu, părintele Dumitru Stăniloae și viitorul Patriarh Iustin Moisescu. Al doilea este reprezentat de colegii studenți ai generației sale, care proveneau din întreaga lume ortodoxă, atmosfera cursurilor fiind una de comuniune pan-ortodoxă. În perioada studen­ției, ierodiaconul Sebastian Barbu-Bucur a fost cântăreț bisericesc la Mănăstirea Antim și la Mănăstirea Plumbuita din Capitală.

După obținerea titlului de licență în teologie, ierodiaconul Sebastian a fost numit profesor de muzică bisericească la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț, unde a rămas între anii 1957 și 1959, fiind hirotesit arhidiacon. Între timp, acesta a început cursurile Conservatorului de Muzică „Ciprian Porumbescu” din București, în arcul de timp 1957-1963, audiind profesori de marcă precum: Victor Iusceanu, Ioan Șerfezi, Gheorghe Dumitrescu, Zeno Vancea, Tudor Ciortea, Emilia Comișel, Dumitru Botez și Ion Vicol. Părintele Sebastian Barbu-Bucur a lăsat o impresie deosebită profesorilor de la Conservatorul bucureștean, fiind consiliat și susținut pentru continuarea studiilor doctorale în domeniul muzicii bizantine. Astfel, acesta a urmat cursurile de doctorat în cadrul Conservatorului de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj- Napoca, sub coordonarea profesorilor Sigismund Toduță și Romeo Ghirco­iașiu, obținând titlul de doctor în muzicologie-bizantinologie prin susține­rea lucrării Cultura muzicală de tradiție bizantină pe teritoriul României în secolul XVIII și începutul secolului XIX și aportul original al culturii autohtone în anul 1982. Mai mult decât atât, în anii 1983-1985 a primit o bursă de studii la Conservatorul macedonean de muzică bizantină din Salonic, fiind diplomat al Conservatoru­lui cu calificativul Arista.

Cercetător, dirijor și profesor

Părintele Sebastian Barbu-Bucur, neobosit cercetător, a fost unul din puținii muzicologi români căruia Dumnezeu i-a deschis ușile cunoaște­rii bogatei muzici bizantine de sorginte românească. În anii studiilor la Salonic, a efectuat cercetări în bibliotecile mănăstirilor din Muntele Athos, descoperind circa 250 de manuscrise psaltice românești și grecești alcătuite de caligrafi români. Cea mai importantă descoperire a părintelui rămâne Anastasimatarul lui Mihalache Moldovlahul, găsit în biblioteca Mănăstirii Marea Lavră, amintit chiar și de Anton Pann. Astfel, părintele profesor Barbu- Bucur, prin colosala activitate de cercetare, a redat muzicii bizantine din spațiul românesc identitatea genealogică a acesteia.

Începutul activității pedagogice a părintelui Sebastian Barbu-Bucur în cadrul învățământului universitar a fost la Catedra de Paleografie muzicală bizantină a Conservatorului de Muzică „Ciprian Porumbescu”, unde a predat între anii 1970 și 1973. După Revoluția din 1989, părintele profesor Barbu-Bucur, cu susținerea Bisericii Ortodoxe Române și a Senatului Academiei de Muzică din Bucu­rești, a reușit să reînființeze Secția de Muzică Religioasă, desfiin­ţată de regimul comunist prin Legea învățământului din august 1948. În cadrul acestei secții, părintele arhidiacon Sebastian a fost conferențiar, între anii 1990 și 1993, și profesor universitar până la pensionare în anul 2000, fiind apoi profesor consultant. Din anul 1996, a devenit profesor îndrumător de doctorat. În calitatea sa de cadru didactic, a participat la sesiuni, simpozioane, congrese de muzicologie-bizantinologie în țară și în străinătate, pregătind tot­odată numeroase generații de studenți în tainele muzicii bisericești.

Anul 1989 avea să ofere muzicii bizantine românești un nou cor, la ini­țiativa vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist, sub îndrumarea părintelui Sebastian Barbu-Bucur, după cum acesta amintea: „Părintele Patriarh Teoctist m-a îndemnat să organizez o formație de muzică psaltică. Din preoții cu voce și cunoscătorii muzicii psaltice am înființat Corul Psalmodia. Aceasta a fost una din marile mele bucurii”. Prima prestație a Coru­lui Psalmodia a avut loc în Catedrala Patriarhală, în prezența părintelui Patriarh Teoctist, la 7 februarie 1989. În toamna anului 1990, Corul Psalmodia a trecut sub tutela Academiei de Muzică din Bucu­rești. De aici, viitorul acestui cor a fost unul împletit cu succes, în urma numeroaselor pres­tații din țară și din străinătate.

Părintele profesor Sebastian Barbu-Bucur a publicat în timpul activi­tății sale de creație o impresionantă operă (cărți, ediții critice, lucrări didactice, studii și articole, recenzii), publicată la edituri și reviste de prestigiu din țară și din străinătate. Se evidențiază volumele de autor: Cultura muzicală de tradiție bizantină pe teritoriul României în secolul XVIII și începutul secolului XIX și aportul original al culturii autohtone; Filothei sin Agăi Jipăi, Psaltichie românească; Catavasier; Triod; Penticostar (ultimele două fiind premiate de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România). Pentru contribuția importantă adusă în domeniul cercetării și valorificării muzicii psaltice bizantine, părintele Sebastian Barbu-Bucur a fost distins cu:  Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (1981, 1986, 1989, 1992, 2000 și 2007; a fost membru al Uniunii începând cu anul 1969); Premiul Academiei Române (1983), Diploma specială „Acra Evareskeia” (1986, Salonic), Premiul revistei „Actualitatea Muzicală” (1998), doctor honoris causa al Facultății de Teologie din Craiova (2001) și doctor honoris causa al Academiei de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca (2005). În anul 1998, a primit din partea vrednicului de pomenire Patriarhul Teoctist Crucea Patriarhală. Mai mult decât atât, în anul 2008, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a oferit părintelui profesor Sebastian Barbu-Bucur Crucea Patriarhală în ediție nouă.

Ultimii ani de viață ai părintelui profesor Sebastian Barbu-Bucur, până la moartea sa survenită la 1 aprilie 2015, au fost petrecuți cu precădere în Mănăstirea Cheia, mănăstirea sa de metanie, părintele întorcându-se la locul de unde a început pregătirea pentru restaurarea muzicii psaltice româ­nești. Întreaga sa activitate poate fi simplificată în cuvintele psalmistului „Cânta-voi Dum­nezeului meu până ce voi fi” (Psalmul 103, 34), cuvinte ce se regăsesc pe crucea mormântului din cimitirul Mănăstirii Cheia, unde părintele profesor Sebastian Barbu-
Bucur așteaptă a doua venire a Mântuitorului Hristos.