Părintele Serafim Rose: „Orice lucru bun din lume Îl arată pe Dumnezeu”

Cineva spunea odată că cine caută cu sinceritate adevărul, sfârșește prin a ajunge în brațele lui ­Hristos. Eugene Rose, ­viitorul părinte Serafim, a fost un devotat căutător al adevărului. Dorința de a descoperi sensul vieții și realitatea din spatele ­jocului aparențelor ­fluctuante, vremelnice, l-a purtat de la o filosofie la alta, de la o credință la alta: a cunoscut nihilismul dizolvant, budismul zen, estetismul hedonist, taoismul, iar în final s-a convertit la Adevărul ­întrupat, Iisus Hristos, un rol important avându-l Sfântul Ioan Maximovici, în care tânărul Eugene a văzut un trăitor autentic al Ortodoxiei.

Părintele Serafim a fost un misionar al credinței creștin-ortodoxe pe tărâmul Americii. Cărțile sale s-au vândut în milioane de exemplare. Dintre ele, cele mai cunoscute rămân „Ortodoxia și religia viitorului”, „Nihilismul - Rădăcinile revoluției în epoca modernă”  și „Sufletul după moarte”. O dimensiune mai puțin cunoscută a ­lucrării sale pastorale a constituit-o educarea tinerilor care au locuit o perioadă mai scurtă sau mai îndelungată în mănăstirea lor din nordul Californiei, care avea hramul Sfântului Gherman din Alaska.

Mulți dintre ei aveau probleme emoționale, de relaționare. Acest contact direct cu tinerii convertiți l-a ajutat pe părintele Serafim să cunoască pe viu conflictele psihice cu care se confruntau aceștia. „Diagnosticul” pus de el și soluțiile propuse se găsesc risipite prin conferințele pe care le-a ținut în timpul ­scurtei sale vieți și în scrisorile către ucenicul său, părintele ­Alexie Young.

Aceste sfaturi merită rememorate aici, spre folosul părinților și educatorilor a căror misiune pedagogică nu este doar să formeze oameni bine adaptați la cerințele vieții de zi cu zi, ci și să îi conducă spre viața veșnică întru Domnul nostru Iisus Hristos.

Potrivit părintelui Serafim ­Rose, scopul educației creștine este acela de a „dezvolta astăzi o viziune ortodoxă asupra întregii vieți, care să ne ajute să supra­viețuim cu credința intactă”. Cine ne primejduiește cre­dința? Sunt mai mulți factori, interconectați: răsturnarea valorilor fundamentale și a concepției tradiționale asupra comportamentului uman, psihologia colectivă care propune drept unic scop existențial traiul lejer, lipsit de orice responsabilitate, și dobândirea unei fericiri de moment, aici și acum, cultura amuzamentului, narcisismul. O cultură contemporană al cărei mesaj dominant este „trăiește pentru prezent, distrează-te, ­relaxează-te”. În spatele acestui mesaj aparent inofensiv se ascunde însă o sugestie diabolică: „Uită-l pe Dumnezeu și viața de dincolo pentru prezent”.

Această „mentalitate de tip Disneyland”, cum inspirat o numește părintele Serafim, este propagată prin intermediul culturii de consum și are câteva trăsături specifice: „Această cultură consumeristă, care a fost creată de o generație egolatră, nu poate susține dezvoltarea unei vieți umane normale, cu atât mai puțin să inspire o căutare veritabilă a adevărului. Când această gene­rație egolatră («me generation») se întoarce către religie - lucru care se petrece foarte frecvent în ultimele câteva decenii -, o face de regulă către o formă de religie «consumeristă», centrată pe sine, plină de fanteziile unui program de televiziune”. Alți factori care perturbă viața duhovnicească a omului contemporan sunt anormalitatea mediului nostru socio-cultural și mentalitatea secularistă. Părintele Serafim observa cu mult realism: „Nu este nici o exagerare să afirmăm că, din perspectiva unei vieți considerate normale acum 50 de ani, viața de astăzi a devenit anormală. (...) Părinții se supun capriciilor fiilor, care, ajunși la vârsta maturității, nu fac decât să schimbe jucăriile și jocurile copilăriei cu distracții pentru adulți”. Mentalitatea secularistă, propagată prin intermediul televizorului - și al computerului, am putea adăuga noi - alimentează această psihologie colectivă caracterizată prin narcisism și cultura amuzamentului frivol: „Lumea secularizată de astăzi întreține o stare constantă de ispitire care exercită, de asemenea, presiuni asupra sufletului. Ne confruntăm permanent cu această situație - fie în muzica de fundal pe care o ascultăm pretutindeni în magazine, fie în reclamele și afișele publice și chiar în casele noastre, unde televizorul devine adesea conducătorul secret al gospodăriei, dictând valorile moderne, opiniile și gesturile”.

Viețuind în lume, nu ne putem sustrage totuși influențelor ei nefaste. Ce ar fi, prin urmare, de făcut? Părintele Serafim ne propune câteva soluții eficace: „Părinții au o mare responsabilitate, pe de o parte de a fi atenți la ce este expus copilul lor - programele TV, orele de educație sexuală la școală, filme, muzică”. În afara acestei atenții orientate spre curentele ideologice care influențează parcursul spiritual al copiilor, părinții mai pot face un lucru important: să le cultive gustul pentru cultura înaltă. În acest fel, micuțul de astăzi, adolescentul de mâine, va fi „vaccinat” împotriva influențelor nefaste pe care le emană produsele culturii populare, de consum: ­„(...) Pe de altă parte, (părinții trebuie) să-și educe copilul într-o înțele­gere creștină adecvată situațiilor concrete. Un copil căruia i se formează gustul pentru muzica clasică bună, pentru literatură, istorie și artă, chiar și pentru știință, este cel puțin parțial ­vaccinat împotriva culturii consumeriste și a ispitelor acesteia”. Cultura înaltă satisface sufletul uman, transmițându-i nevoia ­
de a trăi în acord cu valorile perene - adevărul, binele, frumosul, pregătindu-l astfel pentru cel mai înalt ideal: viața în Hristos.

Observând comportamentul tinerilor convertiți, părintele Serafim și-a dat seama că stilul de viață propus de anumite curente populare - cum ar fi muzica rock, la care putem adăuga hip hop-ul foarte în vogă, printre tineri, astăzi - le crea acestora dificultăți serioase de înțelegere și acceptare a idealului de viață creștin-ortodox. De ce? Fiindcă aceste curente sunt expresia „omului revoltat”, iar o astfel de ființă va deprinde cu multă suferință ascultarea și lupta pentru a dobândi virtuțile situate la polul opus narcisismului - blân­dețea, smerenia, dragostea jertfelnică, răbdarea încercărilor vieții. Un om format de curentele populare, anticulturale, va fi o ființă dizarmonică: în cazul ei, trupul, sufletul și duhul nu vor forma un tot, care să tindă în mod firesc spre Hristos. Părintele Serafim observa: „Cineva care s-a convertit la Ortodoxie direct de la cultura rock are un drum greu de urmat înainte de a deveni un adevărat creștin ortodox. Pe de altă parte, o persoană familiarizată cu cele mai bune produse ale culturii seculare - care în Occident prezintă aproape întotdeauna conotații religioase și creștine ­bine definite - are o șansă mult mai mare de a duce o viață ­ortodoxă și rodnică”.

Idealul la care ne cheamă părintele Serafim Rose pe noi, creștinii, de la mic la mare, este un creștinism total, asumat, care integrează deplin viața noastră: „Adevărata Ortodoxie presupune însă un angajament care implică toate aspectele vieții noastre. Fie ești ortodox permanent și în fiecare zi, în orice situație a vieții - fie nu ești cu adevărat ortodox. De aceea, trebuie să ne formăm o concepție de viață ortodoxă și să o asumăm existențial”.

Prin ce mijloace putem naște în sufletele copiilor noștri această viziune ortodoxă despre lume? Părintele Serafim ne propune, în primul rând, contactul permanent cu sursele hranei spirituale creștine, cu tot ce ne dă ­Biserica pentru luminarea și mântuirea noastră: slujbele sale și Sfintele Taine, Sfânta Scriptură și scrierile Sfinților Părinți. În al doilea rând, trebuie să ne formăm o atitudine corectă, duhovnicească: „De asemenea, atitudinea noastră nu trebuie să fie centrată pe noi înșine, ci să se extindă cu dragoste și înțelegere creștină asupra celor care Îl caută cu adevărat pe Dumnezeu - altfel, suntem morți care își ­îngroapă morții, sarea care și-a pierdut gustul”. Noi, părinții, trebuie să evităm atitudinile nepotrivite față de semenii noștri și să-i învățăm și pe copiii noștri să o facă: criticismul, judecata, clevetirea, neîncrederea.

Părintele Serafim Rose accentua importanța Ortodoxiei inimii. Pe aceasta trebuie să o predăm copiilor noștri, conștienți fiind că în această transmitere un rol major îl joacă tot cultura. Cultura înaltă, care-și găsește expresia în romanele lui Dickens și Dostoievski, în piesele lui Shakespeare, în muzica lui Bach. Beneficiile vor fi pe măsură: „Copilul educat cu literatură, dramaturgie și poezie bună și care a simțit efectul lor asupra sufletului - adică au ajuns să-i placă - nu va cădea ușor pradă filmelor și programelor de televiziune contemporane sau romanelor de duzină care pustiesc sufletul și îl abat de la calea creștină. Copilul deprins să vadă frumosul în pictura și sculptura clasică nu va fi atras cu ușurință de perversitatea artei contemporane și nici de stridentele produse ale publicității moderne și pornografiei”. Un amănunt edificator: tânărului convertit B.A., pentru „a i se înmuia inima”, părintele Serafim îi recomandă să citească Oliver Twist și Arhipelagul Gulag al lui Soljenițîn.