Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Actualitate religioasă An omagial Pastorația vârstnicilor de pe iconostasul Bibliei

Pastorația vârstnicilor de pe iconostasul Bibliei

Galerie foto (3) Galerie foto (3) An omagial
Un articol de: Arhiereu Daniil Stoenescu - 29 Ianuarie 2023

Mai înainte de a împlini 105 ani și de a se săvârși în pustiul Egiptului în anul 356, vârstnicul sfânt și cuvios Antonie cel Mare a primit în muntele în care se nevoia vizita frățească și duhovnicească a vârstnicului sfânt și cuvios Ilarion cel Mare, venit tocmai din Palestina. „Și i-a zis Avva Antonie lui Avva Ilarion: Bine ai venit, luceafărule cel ce răsari dimineața! Și i-a răspuns Avva Ilarion: Pace ție, stâlpule de lumină care luminezi lumea!” (Patericul egiptean, Avva Ilarion 1). Pe iconostasul Sfintei și Dumnezeieștii Scripturi și al Sfintei și Dumnezeieștii Biserici a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, iconostas zugrăvit de Duhul Sfânt în istoria biblică și în istoria Bisericii, contemplăm în Anul omagial al pastorației vârstnicilor în Biserica Ortodoxă Română (2023) o mulțime de luceferi ce răsar în dimineața Revelației dumnezeiești și o mulțime de stâlpi de lumină care luminează lumea creștină și ortodoxă. 

Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, înainte și după Întrupare, „Păstorul cel bun” și al vârstnicilor (Ioan 10, 11), ne pune înainte chipuri și icoane biblice de drepți și sfinți ajunși la vârste patriarhale. Nu știm la ce vârstă va fi fost izgonit din rai strămoșul nostru Adam dimpreună cu strămoașa noastră Eva, după căderea în păcatul neascultării, dar credem că până la cei 930 de ani ai vieții sale (Facere 5, 5), stră­moșul nostru Adam își va fi împărțit în patru brațe râurile de lacrimi ale plânsului său pentru păcatul săvârșit de a mânca din pomul oprit. Până la cei 912 ani ai vieții sale (Facere 5, 8), vârstnicul Set care n-a cunoscut nici raiul, nici pe fratele său Abel, ucis de către Cain, se va fi bucurat de fiul său Enos, pe vremea căruia „au început oamenii a chema ­numele Domnului Dumnezeu” ­(Facere 4, 26) prin rugăciune!

Bătrânii Vechiului Testament, adevărații vârstnici ai umanității

După ce l-a născut pe Matusalem la vârsta de 165 de ani, Enoh, „al șaptelea de la Adam” (Iuda 1, 14), „a umblat cu Dumnezeu vreme de două sute de ani” (Facere 5, 22). „Iar de toate, zilele lui Enoh au fost 365 de ani. Și a plăcut Enoh lui Dumnezeu și apoi nu s-a mai aflat pentru că l-a mutat Dumnezeu” (Facere 5, 24). Umblarea cu Dumnezeu prin credință ortodoxă și rugăciune fierbinte, acasă și în biserică, constituie cea mai bună, necesară și binecuvântată lucrare duhovnicească a tuturor persoanelor vârstnice din Biserica lui Hristos.

Matusalem, fiul lui Enoh și bunicul lui Noe, care a trăit 969 de ani (Facere 5, 27), se va fi gândit și va fi cugetat până la cea mai înaintată vârstă a unui om pământean la taina minunatei răpiri cu trupul la cer a tatălui său Enoh, care nu a gustat moartea. Până la cei 950 de ani ai săi, vârstnicul Patriarh Noe (Facere 9, 29) va fi trăit cei dintâi 600 de ani cu amintirea răpirii la cer a bunicului său Enoh; iar cei din urmă 350 de ani ai vieții lui îi va fi petrecut scăldați în amintirea apelor potopului și în contemplarea neîncetată a curcubeului legământului lui Dumnezeu cu el.

După scurtarea vieții omului înainte de potop la 120 de ani (Facere 6, 3) și după ce aflăm că toate zilele vieții lui Terah în pământul Haran, tatăl lui Avraam, au fost 205 ani (Facere 11, 32), ne uimește vârsta binecuvântată a Patriarhului Avraam, chemat de Dumnezeu din Haran în Canaan la 75 de ani (Facere 12, 4), de 175 de ani (Facere 25, 7); vârstă adumbrită, binecuvântată și transfigurată de Arătarea Preasfintei Treimi de la stejarul Mamvri (Facere 18, 1-16). Vârst­ni­cul Avraam este „părinte al tuturor celor ce cred” (Romani 4, 11), „prietenul lui Dumnezeu” (Iacob 2, 23) și primitorul în sânul său al săracului Lazăr (Luca 16, 22).

Până la cei 180 de ani ai săi (Facere 35, 28), vârstnicul Isaac va fi rememorat jertfa hristică de pe Moria și viziunea îngerului de pe munte care a oprit mâna tatălui său să-l jertfească (Facere 22, 11-13). Născut în Canaan, trăind în Mesopotamia 21 de ani, strămutat în Egipt la vârsta de 130 de ani și murind în brațele fiului său Iosif la vârsta de 147 de ani (Facere 47, 28), fiind înmormântat în peștera Macpela, vârstnicul Patriarh Iacob va fi urcat toate cele 147 de trepte ale anilor vieții sale străluminat de revelația Scării Cerului de la Betel (Facere 47, 28); iar fiul său Iosif, născut în Mesopotamia, vândut după vârsta de 17 ani (Facere 37, 2) de către frații săi în Egipt, unde a ajuns al doilea după faraon, va fi tâlcuit până la vârsta de 110 ani ai săi (Facere 50, 26), precum în tinerețe, „visele” fiilor săi iubiți Efraim și Manase, binecuvântați și înfiați de tatăl său și bunicul lor, Iacob. Osemintele lui Iosif pe care le-au adus fiii lui Israel din Egipt aveau să fie îngropate, după 450 de ani, în Sichem (Iosua 24, 32).

La 80 de ani, Moise primește misiunea eliberării poporului său

Moise, născut și trăitor în Egipt până la vârsta de 40 de ani; plecat în pribegie în ținutul Moabului alți 40 de ani; s-a învrednicit de revelația dumnezeiască a rugului aprins la vârsta de 80 de ani, petrecând alți 40 de ani ca izbăvitor, legiuitor, conducător și călăuzitor al poporului ales prin pustia Sinai, în drumul spre Canaan; sfâr­șindu-și viața pe muntele Nebo în ținutul Moabului, la vârsta îna­intată de 120 de ani (Deuteronom 31, 2; 34, 7). 80 de ani Dumnezeu nu I se descoperise încă vârstnicului Moise; dar viața lui vârstnică de la 80 până la 120 de ani este plină de descoperiri dumnezeiești: rugul aprins, apa izvorâtă din stâncă, norul și stâlpul de foc, mana din cer, tablele legii și toate celelalte. O caracteristică a vârstnicului Moise este faptul că ­„vederea lui nu slăbise și tăria lui nu se împuținase” (Deuteronom 34, 7), atât vedere și putere fizică, cât și duhovnicească.

Iosua, ucenicul și urmașul lui Moise, a trăit până la vârsta de 110 ani (Iosua 24, 29), tot cât dreptul Iosif din Egipt; vârstă până la care va fi rememorat toate minunile săvârșite pe vremea lui Moise, dar și cele săvârșite de Dumnezeu prin el în Canaan: despărțirea și trecerea Iordanului și mai ales oprirea soarelui și a lunii pe cer (Iosua 10, 12-13), pentru că „n-a mai fost nici înainte, nici după aceea o astfel de zi în care Domnul să asculte așa glasul omului!” (Iosua 10, 14). La cei 85 de ani ai săi, Caleb se socotea încă tare ca să iasă și să intre în luptă (cf. Iosua 14, 10), adică în lupta cea duhovnicească, precum atunci când a dus pe umerii săi împreună cu Iosua „strugurele din Eșcol” (Numerii 13, 24-25), icoană a lui Hristos „Vița cea adevărată” (Ioan 15, 1). Vârstnicul preot și judecător Eli a murit la 98 de ani, căzând înaintea cortului sfânt de la Șilo, la auzul veștii despre moartea celor doi fii ai săi și luarea chivotului sfânt de către ­filisteni (I Regi 5, 15-18).

Drepți și sfinți bătrâni ai Vechiului Testament

Patriarhul Iov cel mult pătimitor și răbdător, după ce a trecut cu bine prin cuptorul încercărilor din prima parte a vieții lui, a mai trăit încă 140 de ani. „Și Iov a murit bătrân și încărcat de zile” (Iov 42, 16-17) - după cum le dorim tuturor vârstnicilor! Despre Iesei din Betleemul lui Iuda, tatăl regelui, prorocului și psalmistului David, Sfânta și Dumnezeiasca Scriptură ne spune că „era cel mai bătrân dintre ceilalți oameni” (I Regi 17, 12) ai timpului său; iar fiul său David a trăit doar 70 de ani, ajungând rege al lui Israel la vârsta de 30 de ani și având o domnie de 40 de ani: șapte ani în Hebron și 33 în Ierusalim (II Regi 5, 4-5), vârstă, viață și ani scăldați în harfa cerească a Psalmilor. Despre Tobit aflăm că s-a săvârșit în Ninive la vârsta de 158 de ani (Tobit 14, 13), iar fiul său Tobie a murit la 127 de ani în Ecbatana Mediei (Tobit 14, 14), amândoi trăind și murind sub aripile Sfântului Arhanghel Rafail.

Cei 24 de bătrâni ai Apocalipsei, paradigma vârstnicilor din Biserica luptătoare

Singurul personaj biblic al Noului Testament a cărui vârstă este amintită și precizată cu exactitate este Sfânta Prorociță Ana, fiica lui Fanuel, din neamul lui Așer, aflată în vârstă de 84 de ani în ziua Întâmpinării Domnului în templu și a primirii Lui pe brațe de către Dreptul Simeon, aflat la o vârstă patriarhală nedefinită (Luca 2, 36-37), oferindu-ne pildă pentru vârstnici de a nu se depărta de templu și de rânduiala Bisericii Ortodoxe, „slujind noaptea și ziua în post și în rugăciuni”, ca pregătire pentru a fi întâm­pinați de Domnul la ieșirea sufletului în ceasul morții. La cei 86 de ani ai săi, vârstnicul și Sfântul Policarp al Smirnei devenise, ca episcop, un rug aprins al Bisericii și crești­nismului, mai înainte de a fi ars pe rug de păgâni în anul 156.

Însă cea mai înaltă icoană de pe catapeteasma Anului omagial al pastorației vârstnicilor nu este alta decât „Soborul celor douăzeci și patru de bătrâni” din Apocalipsă, paradigmă a tuturor vârstnicilor sau bătrânilor din Biserica luptătoare de pe pământ din toate veacurile: „Şi douăzeci şi patru de scaune înconjurau Tronul (Dumnezeirii) şi pe scaune douăzeci şi patru de bătrâni, şezând, îmbrăcaţi în haine albe şi purtând pe capetele lor cununi de aur... Şi când cele patru fiinţe dădeau slavă, cinste şi mulţumită Celui ce şade pe tron, Celui ce este viu în vecii vecilor, atunci cei douăzeci şi patru de bătrâni, căzând înaintea Celui ce şedea pe tron, se închinau Celui ce este viu în vecii ­vecilor şi aruncau cununile lor înaintea tronului, zicând: Vrednic eşti, Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava şi cinstea şi puterea, căci Tu ai zidit toate lucrurile şi prin voinţa Ta ele erau şi s-au făcut” (Apocalipsă 4, 4 și 9-11).

Anul omagial al pastorației vârstnicilor (2023) are darul de a-i determina pe toți „cei vechi de zile” să-și arunce cununile de aur ale căruntețelor lor înaintea tronului „Celui Vechi de Zile” (Daniel 7, 9).