Sfânta Olimpiada din Fărcașa, o viață dăruită lui Hristos

Despre Sfânta Olimpiada Tănase s-au păstrat relativ puține informații, deoarece a dus o viață simplă, retrasă și smerită, specifică oamenilor de la țară. Totuși, documentele de arhivă, mărturiile contemporanilor și mai ales amintirile fiului său, Părintele Petroniu Tănase din Muntele Athos, permit reconstituirea unei biografii și a unui profil spiritual relevante pentru înțelegerea personalității sale.

Olimpiada Tănase s-a născut la 8 septembrie 1880 în satul Făr­cașa, pe atunci în județul Suceava, astăzi județul Neamț. Pă­rinții săi au fost Grigorie și Sultana, oameni simpli, muncitori. Documentele de stare civilă păstrate la Arhivele Naționale confirmă aceste date și oferă infor­mații despre familia sa. La 31 ianuarie 1903 s-a căsătorit cu Ion Pintilie Tănase. În documentele vremii, numele său apare în mai multe variante, iar în sat era cunoscută mai ales sub numele de „Nica”, „Moșica Nica”, „Nica lui Ion Tanasă” sau „Nica a Sultanei”.

Din mărturiile celor care au cunoscut-o aflăm că a avut opt copii, șase fete și doi băieți, unul dintre aceștia fiind viitorul ieromonah Petroniu Tănase. Era descrisă ca o femeie puternică, voinică, blondă și frumoasă, foarte harnică și pricepută la gospodărie. Lucra pământul, cultiva cânepă și in, creș­tea vite și se îngrijea cu atenție de gospodăria familiei. Din curtea sa nu lipseau niciodată animalele și avea grădina bine întreținută, iar printre legume, cultiva și flori. În sat era cunoscută și ca moașa comuni­tății, fiind chemată să ajute la nașterea copiilor.

Spre sfârșitul vieții s-a confruntat cu probleme de sănătate. Auzul și vederea i-au slăbit, iar picioarele îi erau afectate de o boală care îi provoca dureri și difi­cultăți în a se deplasa. Din această cauză, mergea sprijinită într-un baston și suferea mult. A trecut la cele veșnice la 4 iulie 1967.

Dacă informațiile biografice sunt relativ puține, mărturiile despre viața sa spirituală sunt mult mai bogate. Potrivit părintelui Petroniu, Olimpiada era o femeie profund credincioasă, respectând toate sărbătorile și posturile Bisericii. Participa cu regularitate la viața religioasă și îi îndemna și pe ceilalți să trăiască în credință. Uneori oferea sfaturi simple, dar pline de înțelepciune, precum îndemnul de a face milostenie duminica sau de a citi anumite rugăciuni pentru ocrotirea casei.

Primea în casă călători și oameni săraci

Milostenia reprezenta una dintre virtuțile sale principale. Primea în casă călători și oameni săraci, îi ospăta și îi ajuta, după puterile sale. Părintele Petroniu povestește că nici un sărac nu pleca cu mâna goală, iar în fiecare sâmbătă făcea pomenire pentru cei adormiți. Deși viața sa a fost presărată de lipsuri materiale, iar după moartea soțului a crescut singură numeroșii copii, găsea întotdeauna ceva de oferit celor aflați în nevoie. Vecinii își aminteau că dăruia mereu câte ceva: un ou, un fruct sau alte mici daruri celor care îi treceau pragul.

Era o femeie discretă și liniș­tită. Martorii spun că nu era văzută implicându-se în conflicte, certuri sau vorbe de rău. Nu obiș­nuia să meargă în vizite, mai ales în ultimii ani, când boala o îm­piedica să se deplaseze. În schimb, oamenii veneau la ea pen­tru prescurile pe care le făcea pen­tru biserică, dar și pentru sfaturile și mângâierea pe care le oferea. Cei care au cunoscut-o afirmă că avea întotdeauna un cuvânt bun pentru cei aflați în necaz.

Viața religioasă ocupa un loc central în existența sa. Pregătea sărbătorile cu multă seriozitate, terminând toate treburile înainte de Vecernie. Întreaga familie participa la slujbe și avea obiceiul de a-și cere iertare înaintea marilor sărbători. Postea cu stric­tețe, iar această disciplină era respectată de toți membrii familiei.

Dragostea sa față de Dumnezeu și față de aproapele se reflectă într-o întâmplare relatată de Părintele Petroniu. Într-o Joi Mare ea a mers la o vecină bolnavă, i-a spălat picioarele și i-a oferit încălțăminte nouă, considerând că astfel urmează exemplul lui Hristos. În Vinerea Mare, medita cu profundă emoție la Pătimirile Domnului, iar în Sâmbăta Mare privea pregătirile pentru Paști ca pe o cinstire adusă lui Hristos, nu ca pe o simplă pregătire a mesei.

Deși nu știa să citească, învă­țase pe de rost Crezul, numeroase rugăciuni, fragmente din Evan­ghelie și din Psalmi, precum și cântări bisericești. Se ruga frecvent, făcea metanii și își exprima credința într-un mod firesc și profund. Banii primiți la biserică, după vechiul obicei, de la femeile mai tinere, îi folosea pentru a cumpăra lumânări și pentru a se ruga pentru binefăcătorii săi, nu pentru sine.

Înainte de moarte a avut vedenia unor femei îmbrăcate în alb

În ultimele luni ale vieții s-a pregătit conștient pentru moarte. A împărțit din puținele bunuri pe care le avea și a cerut să fie spovedită și împărtășită. După primirea Sfintelor Taine, și-a petrecut ­timpul în rugăciune și cântări bi­se­ricești. Potrivit relatărilor, îna­inte de moarte a avut vedenia unor femei îmbrăcate în alb care veneau după ea. Părintele Petroniu, fiul ei, ne spune: „În ultima zi, luni și noaptea spre marți, n-a mai dormit deloc, ci s-a rugat mereu în șoaptă. Apoi i-a spus Glicheriei (una dintre fiicele ei): «Să-mi faci pomenire frumoasă, cu colivă, cu prescuri, cu flori și busuioc... Să dai părintelui dezlega­rea cea albă, ca să o aibă amintire de la Mama lui...». Marți dimi­nea­ța (4 iulie) a cerut Glicheriei lumâ­narea, a deschis ochii și a șoptit: «Iartă-mă», apoi s-a întors pe o par­te și a adormit ca în somn... Su­fletul îi zburase din vasul de lut atât de chinuit de dureri și de necazuri. Fața îi era liniștită și un zâmbet îi încremenise pe buze...”.

Din toate aceste mărturii se conturează imaginea unei femei simple, dar de o mare profunzime spirituală. Deși nu a lăsat în urmă opere scrise sau fapte spectaculoase, viața sa de rugăciune, milostenie, smerenie și dragoste față de Dumnezeu a rămas vie în memoria celor care au cunoscut-o. Astfel, Sfânta Olimpiada din Fărcașa reprezintă modelul crești­nului obiș­nuit care a transformat simplitatea vieții de zi cu zi într-o cale autentică spre sfințenie.