Sfântul Ioan Damaschinul - reprezentant strălucit al imnografiei bizantine

Primele manifestări liturgice creștine au fost bazate pe tradiția iudaică a psalmilor și contribuția liturgică nouă adusă de imnurile creștine. În acest articol ne vom opri asupra unui pisc înalt al imnografiei bizantine ulterioare, anume Sf. Ioan Damaschinul (676-749), și cartea siste­matizată de acesta, Octoihul. Aceasta reprezintă cartea de căpătâi a cultului public al Bisericii Ortodoxe, iar pentru noi, românii, cartea pe care s-a înce­put învățarea scris-ci­titului în limba română și a muzicii de strană.

Satisfăcuți sufletește în primele veacuri creștine de muzica vechilor psalmi biblici, creștinii vor veni ulterior cu propria lor intervenție imnografică, inspirați din viața Fiului lui Dumnezeu Întrupat, Răstignit, Înviat și Înălțat la cer. La psalmodiere se vor adăuga imnurile, primele fiind creații nou-testamentare biblice: Mărește suflete al meu... al Fecioarei Maria, Acum liberează... al Dreptului Simeon sau Imnul  lui Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul. Sfântul Apostol Pavel anunță imnurile și cântările duhov­nicești (Efeseni, 5, 19), creații care revelează entuziasmul debordant al celor dintâi creștini confruntat cu realitatea din teren, anume conflictul între revelat și profan, între veridic și erezie, între autentic și născocit. În secolul IV, Sfinții capadocieni în partea răsăriteană și Sfântul Ambrozie în partea apuseană vor contribui esențial la dezvoltarea responsorială și antifonică a imnurilor creștine. Dezvoltarea ulterioară a imnografiei creștine răsăritene, cuprinsă în cărțile de ritual - Octoih, Triod, Penticostar, Minee, Liturghier și Molitfelnic - are în vedere apariția diacronică a formelor clasice ale imnografiei bizantine - troparul, condacul și canonul - după reguli noi și diferite de tiparul poeziei clasice grecești. Cristalizată într-o limbă greacă numită greacă bizantină - limba oficială a imperiului -, poezia imnografică răsăriteană va rămâne încremenită până astăzi ca acum 1.500 de ani, răsunând doar sub cupolele bisericilor creștine (limba vorbită fiind total diferită), singurul popor care a avut inspirația să evadeze, traducând toate cântările și slujbele pe limba patriei, fiind poporul român.

Sfântul Ioan Damaschinul s-a născut în Damasc, astăzi capitala Siriei, de unde i-a rămas și supranumele, fiu al unui intelectual, Sergiu, învățător și consilier al califului arab, Abdul-Melic din Damasc. Tatăl Sf. Ioan Damaschinul l-a răscumpărat pe monahul Cosma, care va deveni profesor și frate vitreg al Sf. Ioan Damaschinul, fiind un mare teolog, filosof și muzician. După o scurtă perioadă petrecută în viața tumultuoasă a orașului, Sf. Ioan Damaschinul se retrage ­împreună cu Cosma la Mănăstirea „Sf. Sava” de lângă Ierusalim, îmbrăcând schima monahală.

Organizator al cântărilor bisericeşti în Octoih pe cele opt glasuri

Ieșită din granițele Țării Sfinte, muzica de cult a creștinilor se răspândește în lumea păgână, orientată după modurile eline (dorian, lidian, frigian, mixolidian), denumiri derivate din numele regionale ale elinilor dorieni, lidieni, frigieni sau milesieni. În timp, s-ar fi creat derapaje de la normele pietății cântărilor bisericești spre cele lumești. Drept urmare, Sf. Ioan Damaschinul este cel care va sistematiza melodiile și textele sacre existente în cartea numită Octoih, adăugând și propriile creații pentru definitivarea acesteia. Celor patru ehuri (glasuri), amintite mai sus, s-au adăugat încă patru, numite plagale sau derivate din cele principale, desăvârșind astfel un ciclu de opt glasuri cântate consecutiv, câte o săptămână, începând cu Vecernia de sâmbătă seara. Când spunem că Sf. Ioan Damaschinul a sistematizat Octoihul, înțelegem organizarea acestuia după reguli muzicale teoretice și practice, dar mai ales verificarea textelor, acesta fiind un profund cunoscător al dogmelor dreptei credințe și înverșunat luptător împotriva iconoclaștilor. Pronia divină l-a înzestrat cu har și dar să vegheze și asupra interpretării muzicale și curățirea cântării bizantine de orice influență teatrală, dar și asupra Ortodoxiei textelor inspirate, cunoscut fiind faptul că la început textul și muzica erau alcătuite simultan. Lui îi datorăm stabilirea în scris a regulilor de bază ale cântării creștine prin lucrarea Aghiopolitis, introducerea hironomiei, adică tactare și conducerea corului prin mișcări ­sugestive ale mâinii și definitivarea tipicului slujbelor din dumi­nici. Mai presus de toate se află alcătuirea celei mai între­buin­țate cărți de cult - Octoihul -,
care reprezintă o adevărată Dogmatică exprimată în formele poetice destinate cântării. Fondator al teologiei sistematice prin lucrările Despre credința ortodoxă și Despre icoane, Sf. Ioan Damaschinul rezumă în Octoih dogmele Ortodoxiei în texte poetice ordonate pe glasuri și pe înțe­lesul cre­dincioșilor, oferind o expresivitate sporită prin prezentarea lor cântată. Comparat cu Antifonarul Papei Grigore, Octoihul pune capăt invențiilor și impro­viza­țiilor arbitrare, oferind poste­rității creștine o carte plină de prospețime duhovnicească, sfidând vârsta ei postmilenară.

Ca urmare, posteritatea i-a scris numele ca sfânt în calendar pe 4 decembrie și i-a compus slujba în același duh în care el însuși a făcut-o cu măiestrie: „Cum te vom numi pe tine, Sfinte? Ioan cuvântătorul de Dumnezeu sau David alcătuitorul de dulci cântări? Alăută insuflată de Duh dumnezeiesc, sau fluier păstoresc…” (stihira a 4-a la Vecernie). De asemenea, este asemănat și cu Moise: `Că ai pătruns în norul dumnezeiescului Duh, te-ai povățuit în cele tainice și ca Moise ai arătat lămurit frumosul grai al cântării” (stihira a 5-a la Vecernie).

Alcătuitor de frumoase şi adânci cântări teologice

Ca autor de cântări, amintim pe cele mai cunoscute de cre­dincioși: troparele de umilință (Miluiește-ne pe noi..., Doamne, miluiește-ne pe noi..., Ușa milostivirii...,), Antifoanele celor opt glasuri la Utrenie, cântări funebre (Toate sunt deșertăciuni, Care este desfătarea cea trupească), contribuție la completarea Octoihului, autor al dogmaticilor pe cele opt glasuri ale Vecerniei, axionul De tine se bucură, diferite canoane, cel mai important fiind Canonul Utreniei Paștilor - Ziua Învierii, numit canonul de aur al imnografiei bizantine.

Opera imnografică și muzicală a Sf. Ioan Damaschinul va fi preluată și continuată de urmașii săi, până la un nou pisc, atins 4-5 secole mai târziu de renumitul Ioan Cucuzel. Sf. Ioan Damaschinul, canonizat pentru viața sa pioasă, dar și pentru activitatea sa multiplă teologică și muzicală, este unanim recunoscut drept cel mai mare imnograf și melod al Ortodoxiei. Chiar și specialiștii occidentali cred că imnografia bizantină atinge perfecțiunea prin Octoih, integrând această capodoperă în panoplia creațiilor universale de gen.