Stadiul actual al cercetărilor

Cercetările asupra Crezului Niceo-Constantinopolitan sunt azi favorabile vechii tradiţii a Bisericii, care a atribuit de la început acest simbol celor 150 de Părinţi de la Sinodul II Ecumenic. Metoda istorico-critică are avantajele ei, dar în acelaşi timp şi limite ce nu pot fi trecute cu vederea.

Deşi, pe de o parte demonstraţii irefutabile întemeiate pe documente sigure ajută la corectarea greşelilor, pe de altă parte, adesea ipoteze şi construcţii nefundamentate, ci bazate pe speculaţii raţionale posibile, sunt ridicate la valoarea unor afirmaţii "ştiinţifice".

Simbolul din lucrarea "Ancoratus" a Sfântului Epifanie de Salamina

Vreme îndelungată s-a afirmat în cercetarea simbolică faptul că Simbolul Niceo-Constantinopolitan nu a fost redactat la Sinodul II Ecumenic din 381, deoarece acesta ar fi existat deja în forma pe care o cunoaştem azi în lucrarea Ancoratus (cap. 118) a Sfântului Epifanie al Salaminei, datată în anul 374, deci cu şapte ani înaintea Sinodului de la Constantinopol. Părea să fie un argument de nezdruncinat în faţa mai puţin clarelor aluzii ale celorlalte surse contemporane şi în faţa surselor din secolul al V-lea. Neîntârziat, ipotezele au început să apară. Cea mai interesantă a fost cea a lui J. Kunze (Johannes Kunze, Das nicänisch-konstantinopolitanische Glaubenssymbol, Leipzig, 1898), acceptată mai apoi în mare de E. Molland. Simbolul lui Epifanie, adică cel identic cu Simbolul Niceo-Constantinopolitan citat în Ancoratus, stă în legătură cu cel al Sfântului Chiril al Ierusalimului şi a fost trimis din Cipru de către ierarhul din Salamina comunităţii creştine din Suedra Pamfiliei la cererea acesteia, după cum reiese clar din Ancoratus. Este posibil ca simbolul să fi fost preluat de comunitatea din Tarsul Ciliciei, aflată în vecinătate, al cărei episcop era Diodor. Este posibil, de asemenea, ca Diodor de Tars să-l fi botezat şi hirotonit întru arhiereu pe Nectarie, cel de-al treilea preşedinte al Sinodului II Ecumenic din 381, care era laic când a fost ales. La botez, Diodor i-ar fi cerut să recite Simbolul din Tars, care era preluat din Cipru, deci identic cu cel Niceo-Constantinopolitan, iar după ce Nectarie a devenit atât arhiepiscop al Constantinopolului, cât şi preşedintele Sinodului, a făcut ca Simbolul oficial al Constantinopolului să devină şi Simbolul Sinodului II Ecumenic. Teoria este foarte ispititoare, dar e doar o simplă ipoteză construită, bazată pe foarte multe necunoscute.

Interpolare târzie

Cât de zadarnice şi improbabile sunt toate aceste arhitecturi imaginare au arătat-o chiar cercetările ulterioare. Până azi, în textul din Ancoratus, 118, se păstrează Crezul Niceo-Constantinopolitan, urmat de anatematismele de la Niceea (Cf. Epifanie al Salaminei, Ancoratus, Ediţie bilingvă, traducere şi note de Oana Coman, studiu introductiv de Dragoş Mârşanu, Editura Polirom, Iaşi, 2007, pp. 332-337). Chiar această ordine - Crezul Niceo-Constantinopolitan, urmat de anatematismele Crezului Niceean - pune deja pe gânduri orice cercetător serios, deoarece înaintea anatemastimelor niceene trebuie să fi stat Crezul Niceean, nu cel Constantinopolitan.

Rezolvarea dilemei a realizat-o B.M. Weischer în 1978, când a demonstrat pe baza unei versiuni etiopiene a lui Ancoratus, care cita Simbolul Niceean, că Simbolul Niceo-Constantinopolitan a fost interpolat mai târziu de un copist, în textul grec original fiind citat de fapt Crezul Niceean (B.M. Weischer, "Die ursprüngliche nikänische des ersten Glaubenssymbols im Ankyrotos des Epiphanios con Salamis. Ein Beitrag zur Diskussion um die Entstehung des konstantinopolitanischen Glaubenssymbols im Lichte äthiopischer Forschungen", în: Theologie und Philosophie, Band 53, 1978, pp. 407-414). Prin aceasta a adus o contribuţie esenţială cu privire la eliminarea ipotezei paternităţii lui Epifanie de Salamina asupra Crezului Constantinopolitan. Demonstraţia este asumată în prezent de toţi cercetătorii datorită modului evident în care a fost realizată.

Ipoteze recente

Cercetările din ultimii ani cu privire la Crezul Niceo-Constantinopolitan au fost realizate în special de savanţi germani (O sinteză a cercetărilor de până în anul 2003 oferă Volker Drecoll, "Nicaeno-Constantinopolitanum", în: Religion in Geschichte und Gegenwart şvierte Auflageţ, Band 6, 2003, col. 282). Adolf Martin Ritter susţine că Simbolul Constantinopolitan a fost redactat de sinodalii de la Constantinopol în 381 ca schiţă de negociere cu pnevmatomahii pe care dorea să-i recâştige şi să-i integreze în Biserică, lucru ce a eşuat, deoarece aceştia au părăsit sinodul. Dovada fundamentală adusă pentru redactarea Simbolului Niceo-Constantinopolitan la Constantinopol în 381 este interpretarea unui fragment din lucrarea De vita sua a Sfântului Grigorie Teologul.

Reinhard Staats, autorul ultimei ample monografii dedicate Simbolului Niceo-Constantinopolitan, porneşte de la descoperirea unor influenţe romane în Simbolul Constantinopolitan, precum şi a unor influenţe din partea Simbolului Ierusalimitean, şi susţine că Crezul Niceo-Constantinopolitan a fost formulat deja în 379, la Sinodul din Antiohia, fiind mai apoi promulgat la Constantinopol, cu ocazia botezului viitorului patriarh Nectarie.

Am schiţat acest stadiu al cercetărilor fără a intra în detaliile demonstraţiilor care sunt foarte sofisticate şi ar necesita zeci de pagini de prezentare, fără ca cititorul să se poată pronunţa cu privire la adevărul acestora, deoarece ar trebui ca el însuşi să cunoască izvoarele supuse interpretării. Astfel, singurul mod de a participa la această dezbatere este cunoaşterea izvoarelor şi a textelor pe care ipotezele de mai sus s-au întemeiat, iar acest lucru va fi realizat în următoarele episoade ale editorialului nostru.

Legătură unanim recunoscută între Simbol şi Sinodul II Ecumenic

O concluzie fundamentală şi de importanţă capitală pentru tradiţia noastră ortodoxă ce poate fi trasă din ipotezele cercetărilor moderne este următoarea: toţi cercetătorii afirmă într-un mod sau altul legătura dintre Simbolul Niceo-Constantinopolitan şi Sinodul II Ecumenic, chiar dacă unii susţin posibilitatea ca acesta să fi fost redactat în Antiohia, în 379, iar mai apoi asumat la Constantinopol în 381, iar alţii consideră că a fost redactat în 381, dar a mai fost prelucrat după aceea, fără să poată preciza în ce a constat această prelucrare şi cine a realizat-o. Aceasta este o mutaţie majoră în comparaţie cu situaţia de la începutul secolului al XX-lea, când teoria Hort/Harnack domina studiile simbolice, şi confirmă vechea tradiţie a Bisericii, chiar dacă mai sunt unele amănunte de lămurit. Noile cercetări confirmă ipoteze propuse în urmă cu aproape 100 de ani de către englezul F.J. Badcock şi de ortodocşii A.P. Lebedev şi Chr. Papadopoulos, care au jucat un rol central în a demonstra paternitatea constantinopolitană a Simbolului. Chiar dacă încă nu s-au descoperit actele Sinodului II Ecumenic, descoperire ce ar pune capăt oricăror ipoteze şi teorii, existenţa acestui Simbol al credinţei este atestată de mai multe surse contemporane anului 381, iar prima sa citare completă în forma de azi o întâlnim în actele Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon din anul 451.

" Toţi cercetătorii afirmă într-un mod sau altul legătura dintre Simbolul Niceo-Constantinopolitan şi Sinodul II Ecumenic, chiar dacă unii susţin posibilitatea ca acesta să fi fost redactat în Antiohia, în 379, iar mai apoi asumat la Constantinopol în 381, iar alţii consideră că a fost redactat în 381, dar a mai fost prelucrat după aceea, fără să poată preciza în ce a constat această prelucrare şi cine a realizat-o."