Taina Euharistiei dăruieşte omului comuniune cu Hristos

Hristos este prezent în Biserică în chip adevărat, real, prin prefacerea pâinii şi a vinului în Însuşi Trupul şi Sângele Său, în timpul Sfintei Liturghii. Prin împărtăşirea euharistică, credincioşii se unesc în mod deplin cu Iisus Hristos. Despre acestea şi alte înţelesuri ale Sfintei Taine a Euharistiei ne-a vorbit pr. prof. dr. Ioan Tulcan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Arad.

Părinte profesor, vă rugăm să ne vorbiţi despre Cina cea de Taină ca moment al instituirii Tainei Sfintei Împărtăşanii şi ca anticipare tainică a jertfei lui Hristos de pe Golgota şi a Învierii Sale, actualizate continuu în Jertfa Euharistică.

Sfânta Euharistie a fost instituită de Mântuitorul Iisus Hristos la Cina cea de Taină, ca lucrare sau Taină sfântă prin care El Însuşi să fie cu noi oamenii până la sfârşitul veacurilor. Înaintea Patimilor Sale, Hristos Domnul a pregătit cea din urmă Cină cu ucenicii Săi. Sfintele Evanghelii ne relatează că Iisus Hristos, „luând pâine şi binecuvântând, a frânt şi dând ucenicilor a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu. Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat zicând: Beţi dintru acesta toţi. Că acesta este Sângele Meu al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor“ (Matei 26, 26-28; Luca 22, 19-23; Marcu 14, 22-24; Ioan 6, 53). La Cina cea de Taină, Iisus Hristos Îşi retrăieşte, anticipat, cu ucenicii Săi, întregul drum al suferinţelor, pătimirilor, jertfei, morţii şi Învierii Sale, pentru ca aceştia să înveţe din ceea ce Domnul le-a dat ca pildă, pe de o parte, dar, în acelaşi timp, ei să ştie că, după moartea şi Învierea Sa, El va fi prezent cu ei în alt mod, tainic, sacramental, prin puterea Duhului Sfânt, extinzând, întărind şi constituind Biserica, ca Trup al Său. În felul acesta, accesul la Hristos şi la lucrarea Lui mântuitoare nu poate avea loc în mod direct altundeva decât în Biserică - Trupul Său.

Cum este prezent Hristos Domnul Cel jertfit şi înviat în elementele euharistice transformate prin invocarea Sfântului Duh de către preot şi comunitatea credincioşilor?

Iisus Hristos ne-a învăţat că va fi prezent cu Trupul şi Sângele Său prin pâinea şi vinul ce se aduc în numele Lui şi pentru El. Mântuitorul nu ne arată cum va fi El prezent în Euharistie, ci afirmă cu privire la pâinea pe care o oferă ucenicilor Săi: „Acesta este trupul Meu“, iar cu referire la paharul cu vin: „Acesta este sângele Meu“, adică aceste cuvinte afirmă o realitate, aceea a Persoanei Înseşi a Mântuitorului, prezentă în mod real în această Taină. Deci nu este vorba de o prezenţă doar prin amintire, preînchipuită sau simbolică, ci de una adevărată, reală. Domnul Hristos Cel răstignit, mort, înviat şi înălţat la ceruri, de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl, este prezent în Euharistie în mod real, prin prefacerea sau transformarea pâinii şi a vinului, aduse de credincioşi la Sfânta Liturghie, în Însuşi Trupul şi Sângele Său. Prin Duhul Sfânt are loc prefacerea darurilor de pâine şi vin în Trupul şi Sângele lui Hristos, la rugăciunea de invocare a Duhului Sfânt de către episcop sau preot, adică epicleza, pe care comunitatea eclesială, adunată pentru Jertfa Euharistică, o înalţă în faţa tronului Celui Preaînalt, pentru a-L reactualiza pe Hristos şi întreaga Lui lucrare mântuitoare în mijlocul, viaţa şi inima Bisericii Sale.

Deci, prin epicleză sau rugăciunea de invocare a Duhului Sfânt, Hristos Îşi reactualizează pentru fiecare generaţie de credincioşi întreaga Sa iconomie mântuitoare, prefăcându-le darurile lor de pâine şi vin în Trupul şi Sângele Său.

Sfânta Euharistie este taină şi jertfă

Sfânta Euharistie este deci jertfă reală şi nesângeroasă a Trupului şi Sângelui lui Iisus Hristos. În ce fel Sfânta Euharistie îl aduce pe om în comuniune cu Hristos Cel înviat şi îi imprimă capacitatea jertfei de sine în Biserică?

Întrucât în Euharistie se actualizează întreaga lucrare de mântuire a oamenilor, ea este, în mod esenţial, o jertfă adevărată: jertfa Trupului lui Hristos, Care Se dăruieşte pe Sine şi ca om Tatălui, într-un mod unic şi suprem. Este jertfă adevărată, dar, totodată, Euharistia este şi o Taină reală: taina prezenţei Trupului şi Sângelui lui Hristos. Prin urmare, trebuie să subliniem faptul că Sfânta Euharistie are un dublu aspect sau caracter: aspectul de Taină şi aspectul de jertfă. Prin această Taină a Bisericii, credincioşii se împărtăşesc în mod real şi direct de Însuşi Hristos şi jertfa Lui mântuitoare. Astfel, prin împărtăşirea euharistică credincioşii se unesc în mod deplin cu Iisus Hristos, viaţa lui Iisus Hristos devine viaţa mădularelor Trupului Său - Biserica, încât fiecare mădular al Bisericii poate să spună împreună cu Sfântul Apostol Pavel: „M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine“ (Gal. 2, 20). Altfel spus, gândirea, simţirea şi viaţa credincioşilor devin gândirea, simţirea şi viaţa lui Iisus Hristos. Dar acest transfer de putere, lumină şi viaţă de la Hristos în cei care cred în El este posibil, deoarece prin împărtăşirea euharistică credincioşii primesc jertfa lui Hristos; desigur, o jertfă nesângeroasă, dar reală şi eficientă. Prin împărtăşire, oamenii, primind Trupul şi Sângele jerftit al lui Hristos, deci eliberat de orice formă de egoism, simt şi ei disponibilitatea de a se dărui continuu lui Dumnezeu şi oamenilor, după pilda şi din puterea jertfei lui Hristos de care aceştia se împărtăşesc. În Biserică toţi se află într-o stare de jertfă continuă, căci nu putem intra la Dumnezeu Tatăl, aşa cum spune Sfântul Chiril al Alexandriei, decât în stare de jertfă, în care ne transpune Iisus Hristos prin faptul că ni se oferă ca jertfă reală, în Euharistie, iar noi primim jertfa Lui în mod conştient şi liber, pentru a o lăsa să lucreze în viaţa noastră, configurând o umanite dăruită mereu lui Dumnezeu şi slujirii Lui, precum şi oamenilor.

Vă rugăm să ne vorbiţi despre Sfânta Euharistie ca mijloc de comuniune între Hristos şi Biserică, explicând şi coborârea neîncetată a lui Hristos în Biserică, izvor al unităţii reînnoite a Bisericii şi al sfinţirii credincioşilor.

În Sfânta Euharistie se concentrează, ca într-un focar, pogorârea lui Hristos Cel înălţat la ceruri în inimile oamenilor, în Biserică, prin Duhul Sfânt, şi înălţarea oamenilor spre Hristos, prin eliberarea lor de variatele forme ale egoismului, care îi menţin ca într-o închisoare în limitările constrângătoare ale unei vieţi superficiale şi unilaterale. Însă Hristos dăruindu-Se prin Euharistie oamenilor, fiecăruia după numele său, El Se dăruieşte în acelaşi timp Bisericii Sale în întregul ei. Ca atare, Taina Euharistiei şi împărtăşirea de ea evidenţiază două aspecte fundamentale: aceasta are o dimensiune personalistă, având în vedere pe fiecare om credincios în parte, care se uneşte cu Hristosul euharistic, iar pe de altă parte, chiar prin aceasta ea pune în lumină dimensiunea comunitară a Euharistiei, în sensul că ea constituie, dezvoltă şi întăreşte permanent unitatea Bisericii, ca Trup al lui Hristos. Astfel, Hristos Se uneşte permanent cu Biserica Sa, întărind unitatea ei prin prezenţa în ea a lui Hristos Cel jertfit şi înviat.

Prin faptul că Hristos Se coboară mereu şi mereu la oameni prin Euharistie, Acesta reîmprospătează continuu unitatea ei; dar în felul acesta, El îi sfinţeşte pe oameni, atrăgându-i pe aceştia în starea Sa de jertfă, de dăruire permanentă lui Hristos, şi unii altora, printr-o slujire jertfelnică, din puterea jertfei lui Hristos.

Prezenţa lui Hristos în Euharistie este sădire şi cultivare a vieţii celei noi în persoana credinciosului şi responsabilizare a acestuia faţă de semeni şi întreaga creaţie. De ce?

Prin împărtăşirea de Hristos Cel înviat şi înălţat la ceruri, fiecare credincios dobândeşte în mod real, dar şi conştientizează treptat că el trăieşte viaţa lui Hristos, de care s-a împărtăşit, devenind hristofor, adică purtător de Hristos. În felul acesta, credinciosul nu mai trăieşte doar pentru sine, în mod egoist şi autosuficient, ci el dobândeşte din ce în ce mai mult conştiinţa că el nu-şi mai aparţine sieşi, ci Celui de Care s-a împărtăşit. Membrii Bisericii devin astfel gândirea sau mintea lui Hristos, vorbirea lui Hristos şi braţele binefăcătoare ale Lui, prin care Mântuitorul lucrează în lume. În aceasta îşi găseşte temeiul întreaga lucrare samarineană sau filantropică a Bisericii, cu alte cuvinte, astfel se ilustrează întregul umanism creştin, ancorat puternic în Iisus Hristos şi în întreaga umanitate. Pe de altă parte, trebuie subliniat şi faptul că nu numai omenirea este cuprinsă în această lucrare de sfinţire şi îndumnezeire, ci întregul cosmos sau întreaga creaţie, pe care Hristos a asumat-o la Întrupare şi prin întreaga Sa lucrare restauratoare. Această dimensiune cosmică a mântuirii şi a Bisericii este ilustrată în mod convingător în întreaga Sfântă Liturghie, care integrează în etosul ei întregul cosmos: „Ale Tale, dintru ale Tale, Ţie Îţi aducem de toate şi pentru toate“.

Sfânta Liturghie, inima cultului divin ortodox

De ce împărtăşirea cu Sfânta Euharistie este considerată o pregustare a prânzului şi a bucuriei duhovniceşti din Împărăţia lui Dumnezeu, o arvună dată credincioşilor ca pregătire pentru învierea de obşte şi viaţa de veci?

Primind Trupul şi Sângele lui Iisus Hristos prin Euharistie, ne împărtăşim de Domnul Cel înviat şi înălţat la ceruri, adică de Hristos Care şade de-a dreapta Tatălui, cu umanitatea noastră pe care a îndumnezeit-o, prin toate momentele importante ale vieţii Sale. Umanitatea lui Hristos înălţat la cer indică finalitatea la care trebuie să ajungă fiecare om, împărtăşindu-se de Trupul şi Sângele îndumnezeit al lui Hristos. Domnul de Care ne împărtăşim este Hristosul eshatologic, Care a depăşit timpul şi spaţiul, transfigurându-le cu puterea dumnezeirii Sale. Cina cea de Taină actualizată în Euharistie prefigurează sau anticipează Cina Mielului lui Dumnezeu din Împărăţia Sa. Ne împărtăşim de El acum, pentru a anticipa darurile şi bucuria deplină din Împărăţia Sa. În cadrul Sfintei Liturghii ne rugăm: „Dă-ne nouă să ne împărtăşim din Tine, mai cu adevărat în ziua cea neînserată a Împărăţiei Tale“.

Cine poate fi săvârşitorul Sfintei Euharistii? Şi cine o poate primi?

Sfânta Euharistie se săvârşeşte în cadrul Sfintei Liturghii, aceasta fiind inima sau centrul cultului divin ortodox. Săvârşitorul Euharistiei este episcopul sau preotul Bisericii, care devine mintea, conştiinţa şi gura Bisericii care se roagă, aflat într-o strânsă legătură de comuniune cu ea. Săvârşitorul Euharistiei se roagă împreună cu comunitatea eclesială, fiind gura care vorbeşte în numele ei, dar totodată el este şi mesagerul lui Iisus Hristos, care împărtăşeşte mădularelor Bisericii binecuvântarea şi darurile Sale. Slujitorii Bisericii, episcopii şi preoţii, au chemarea, împuternicirea şi darul de a săvârşi Sfânta Euharistie în virtutea consacrării şi trimiterii lor la slujire în numele şi din puterea lui Iisus Hristos (cf. Luca 22, 19).

Care sunt cele mai importante diferenţe confesionale cu privire la Taina Sfintei Împărtăşanii?

Învăţătura romano-catolică despre Sfânta Euharistie afirmă o prezenţă a lui Hristos prin transsubstanţiere, adică substanţa pâinii şi vinului se transformă în Trupul şi Sângele Domnului, în timp ce „accidenţii“ de pâine şi vin rămân neschimbaţi. Este sesizabilă în această învăţătură o anumită tendinţă de a raţionaliza taina prezenţei lui Hristos în Euharistie, tendinţă ce nu poate fi găsită în Evanghelii şi nici în gândirea Sfinţilor Părinţi ai Bisericii. Pe de altă parte, în lumea protestantă se poate reţine o diversitate legată de modul prezenţei lui Hristos în Euharistie, pornind de la prezenţa reală a Domnului concomitentă cu existenţa pâinii şi a vinului, adică „în pâine, cu pâinea şi sub pâine“ este prezent Hristos, aşa cum afirmă M. Luther, până la o prezenţă pur simbolică, aşa cum afirmă J. Calvin, sau virtuală, căci la împărtăşire Hristos Se coboară din cer în Euharistie, comunicând celor aleşi puterea de viaţă făcătoare a Trupului şi a Sângelui Său.

În Biserica Ortodoxă există convingerea credinţei că Hristos Însuşi este pe deplin prezent în Euharistie fără a întreprinde eforturi raţionalizante cu privire la modul prezenţei Domnului cu Trupul şi Sângele Său, prin prefacerea darurilor de pâine şi vin, prin epicleza Bisericii. Această realitate tainică rămâne un mister pentru gândirea omenească, primindu-se doar pe calea credinţei.

Cum poate fi Sfânta Împărtăşanie mijloc de vindecare spirituală într-o lume secularizată?

Reţinând sensul, puterea, darurile şi lucrarea Tainei Euharistiei, ne putem da cu uşurinţă seama că ea constituie un antidot real, eficient şi de neînlocuit la toate carenţele, insuficienţele şi relele lumii de astăzi. Lumea zisă postmodernă în care trăim este o lume ce tinde să se secularizeze din ce în ce mai mult, să ignore realităţile spirituale ale universului credinţei religioase în general şi ale celei creştine în special. Omul secularizat este acea fiinţă care doreşte să facă abstracţie de Dumnezeu, de Biserică, de mântuirea ca dar al lui Dumnezeu. Dar acest mod de a concepe realitatea şi viaţa îl scufundă pe om într-o pierdere a sensului real al vieţii, ce nu poate fi separat de Dumnezeu, îl individualizează, exacerbând egoismul şi tot felul de patimi, ce îl sărăcesc pe om din punct de vedere sufletesc, îl izolează şi îl face incapabil de o viaţă de reală comuniune cu semenii şi cu lumea înconjurătoare. Faţă de acest tip de om egoist, ancorat doar în plăcerea imediată şi indiferent faţă de semeni, Biserica afirmă cu tărie chipul lui Hristos, Omul pentru toţi oamenii, de Care ei se pot împărtăşi prin Tainele Bisericii, şi îndeosebi prin Sfânta Împărtăşanie. Prin împărtăşirea euharistică omul se vindecă de angoasele sale, de patimile şi de ezitările sale, în a fi împlinitor al voii lui Dumnezeu, întrucât primeşte în fiinţa sa puterea jertfei lui Hristos, eliberată de orice constrângere a păcatului. Omului secularizat, însingurat şi dezorientat Biserica îi oferă comuniune, slujire şi sens vieţii sale, deschis spre Dumnezeu şi spre semeni.