Un ierarh cărturar şi un mare păstor de suflete în Episcopia Caransebeşului

Nicolae Popea, ase­menea primului epis­cop al Ca­ran­sebeşului, Ioan Po­pasu, a fost un ucenic apro­piat al Mitropolitului Sfânt An­drei Şaguna. S-a născut în loca­litatea Satulung, lângă Braşov, în 17 februarie 1826, într-o fa­milie preoţească. Nicolae Popea a moştenit de la părinţii săi credinţa curată, corectitudinea în purtare şi dragoste de neamul care l-a plămădit. La botez a primit numele Neagoe, după tatăl său, Nicolae fiind numele de călugărie. Şcoala elementară a urmat-o în localitatea natală, clasele gimnaziale inferioare în Braşov, iar clasa numită „Poe­tică“ şi primul curs de filozofie le-a făcut la Blaj. Cursul al doilea de filozofie, împreună cu alte studii de drept, le-a absolvit în Cluj. În acest oraş s-a aflat printre iniţiatorii unei mişcări culturale româneşti, alături de Alexandru Pop şi de alţi colegi ai săi, întemeind în 1845 o societate studenţească de lectură care îşi avea propriul organ li­terar de presă, editat în format manuscris şi intitulat „Aurora sau zorile pentru minte şi inimă“. Împreună cu Alexandru Papiu Ilarian, a fost redactorul acestei gazete.

De la Cluj, în anul 1846, Popea a plecat la Viena să studieze teologia. Nu a reuşit să termine studiile teologice din pricina revoluţiei izbucnite în Transilvania. S-a întors la Braşov, unde a avut rolul de căpitan la garda românilor braşoveni. A reluat studiile şi le-a absolvit în anul 1849, în acelaşi an fiind angajat în oficiul de stat ca slujbaş la locotenenţa transilvăneană, mai târziu la Prefectura din Deva. În anul 1852 a fost numit la Judecătoria regională din Şomcuta Mare, oficiu în care a rămas până în anul 1856. Din acest an a fost cooptat de Sfântul Mitropolit Andrei Şaguna în Administraţia eparhială de la Sibiu, loc unde a deţinut mai multe funcţii: secretar consistorial, profesor de teologie şi administrator protoprezbiterial al tractului Nocri­chului, servicii în care a slujit până în anul 1869. În această perioadă a fost hirotonit diacon şi preot, apoi hirotesit proto­singhel. În sinodul arhidiecezan de la începutul anului 1870, Mitropolitul Andrei Şaguna l-a numit vicar episcopesc, iar în 1871 l-a hirotesit arhimandrit.

După moartea Mitropolitului Şaguna, mulţi dintre fruntaşii românilor din Sibiu (Ioan Puş­cariu, Nicolae Cristea, Zaharia Baiu, dr. Ioan Borcea şi alţii) l-au considerat pe Nicolae Popea ca fiind cel mai vrednic urmaş al marelui său dascăl şi protector. Însă, fiind un militant activ pentru drepturile românilor, nu a putut ocupa funcţia de mitropolit.

Dintre activităţile desfă­şu­rate la Sibiu de Nicolae Popea amintim: a fost între fondatorii Aso­ciaţiei pentru literatura română şi cultura poporului român (ASTRA), al cărei preşe­dinte a şi fost, a fost membru fondator al Reuniunii pentru crearea unui fond de teatru român, membru fondator şi protector al Reu­niunii învăţăto­rilor, membru pe viaţă al Uniunii române agronomice din Comitatul Sibiului şi membru al mai multor societăţi literare. Din punct de vedere politic şi naţional a fost preşedintele Comitetului Naţional Ro­mânesc pentru Partidul Naţional din Transilvania.

La sinodul electoral ţinut sub prezidiul Mitropolitului Miron Romanul în 27 martie 1889, Nicolae Popea a fost ales în unanimitate Episcop al Caran­se­beşului. La 1 iunie a fost confirmat ca episcop prin decret imperial, iar în 11 iunie a fost hirotonit la Sibiu ca Episcop al Diecezei Caransebeşului. Îns­că­u­­­narea la Caransebeş a avut loc în 2 iulie. „Foaia Die­cezană“, organul de presă al Eparhiei din Banat, nota la venirea lui Nicolae Popea în scaunul episcopal al Caran­se­beşului: „Sinodul a ales cu aproape totalitatea voturilor de episcop pentru scau­nul vacant al Eparhiei Ca­ran­sebeşului pe preacuvioşia sa părintele arhimandrit şi vicar episcopesc Nicolae Popea, un bărbat cunoscut şi stimat pentru trecutul şi activitatea sa prestată în serviciul Bisericii în decursul unui lung şir de ani. Două momente sunt în cazul de faţă care dau acestui act o deosebită valoare, şi anume: s-a constatat că ori de câte ori se vorbeşte de interese mari şi de chestiuni vitale în biserica noastră, oamenii chemaţi a lucra în serviciul acestei sfinte instituţii sunt un cuget şi o simţire, iar al doilea moment este că prin alegerea ca episcop a părintelui arhimandrit Ni­colae Popea s-a constatat din nou că la noi în Biserică se preţuiesc serviciul şi meritele câştigate prin activitate şi zelul depus în serviciul acestei instituţii. Felicităm deci atât pe alegători, cât şi pe alesul clerului şi al poporului.“ (Foaia Diecezană, Caransebeş, nr. 15 din 9-21 aprilie 1889, p. 1)

Situaţia bisericească şi atmosfera pe care a găsit-o Nicolae Popea la Caransebeş nu au fost dintre cele mai fericite. Însă, răbdător, cu tact şi înţelepciune, repede s-a făcut ascultat şi apreciat de bănăţeni. Realizările sale în cei 19 ani cât a păstorit Episcopia Caransebeşului au fost însemnate, deşi perioada în care şi-a desfăşurat activitatea a fost una dintre cele mai grele pentru Biserica Ortodoxă din monarhia Austro-Ungară.

Cel dintâi lucru pe care l-a făcut la Caransebeş a fost întemeierea fondului de pensie al protoprezbiterilor, al asesorilor, al oficianţilor diecezani şi al profesorilor de teologie. O grijă deosebită a arătat şi pentru în­fiinţarea unui fond de întrajutorare a preoţilor săraci, a preo­teselor văduve şi a orfanilor ce proveneau din familiile pre­oţilor. Episcopul Nicolae Po­pea a construit la Caransebeş un sediu pentru Institutul Teologic Diecezan şi a înfiinţat Inter­natul Teologic şi Pedagogic din Caransebeş. Şcolile săteşti confesionale au fost şi ele în permanenta purtare de grijă a ierarhului caransebeşean. În­tr-un climat ostil credinţei ortodoxe şi spiritului românesc, acesta a desfăşurat o intensă activitate de organizare, instruire şi educare a credincioşilor din epar­hie.

Între personalităţile care au sprijinit eforturile culturale şi naţionale ale Episcopului Popea se numără profesorii cărturari Mihai Velceanu, George Peş­tean, Ştefan Velovan, Ion Iona­şiu, Vasile Goldiş, Vasile Mân­dreanu, protos. dr. Iosif Olariu, prot. dr. George Popovici, prot. dr. Ioan Sârbu, prot. Andrei Ghidiu, Patriciu Dragalina, arhim. Filaret Musta, dr. Cornel Corneanu şi dr. Petre Barbu, nume cu rezonanţă în trecutul bisericesc, teologic, istoric, pedagogic şi literar al Banatului. 

Cea mai înaltă distincţie ştiinţifică primită de Nicolae Popea a fost alegerea sa ca membru activ al Academiei Române în anul 1899, fiind, după Melchisedec Ştefănescu de la Roman, al doilea episcop care a avut această cinste. Alegerea a fost urmarea firească a eforturilor îndelungate pe care le-a depus în plan bisericesc şi ştiinţific pentru apărarea şi consolidarea limbii române şi a credinţei. Cele mai reprezentative lucrări ale Episcopului Nicolae Popea au fost: „Vechea Mitropolie Ortodoxă Română a Transilvaniei“ apărută în 1870 şi „Arhiepiscopul şi Mitropolitul Andrei baron de Şaguna, sau luptele naţionale-politice ale românilor între anii 1846-1873“, apărută în 1889. Acestora li s-au adăugat numeroasele studii şi articole publicate în „Telegraful Român“ şi în „Foaia Diecezană“.

În ziua de 26 iulie 1908, Episcopul Nicolae Popea a trecut la cele veşnice şi a fost înmormântat în cimitirul Bi­sericii „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“ din Caransebeş. († PS Lucian, Episcopul Caransebeşului)