În ziua de joi, 17 septembrie 2026, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit, la Reședința Patriarhală, vizita Excelenței Sale, domnul Riley Barnes, ambasador cu Însărcinări Speciale pentru Libertatea Religioasă Internațională în cadrul Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii și secretar adjunct al Biroului pentru Democrație, Drepturile Omului și Muncă. La întrevedere a participat și Excelența Sa, domnul Darryl Nirenberg, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, precum și delegați ai Departamentului de Stat și ai Ambasadei Statelor Unite la București.
Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române
În ziua de joi, 6 februarie 2025, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
După încheierea alegerii unui nou Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, Sfântul Sinod a adoptat o serie de hotărâri referitoare la activitatea pastorală și misionară dintre care enumerăm următoarele:
1) A aprobat în unanimitate hotărârea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului de retragere a Preasfințitului Petroniu Florea din slujirea de Episcop al Sălajului, vacantarea scaunului de Episcop al Sălajului și organizarea de alegeri pentru un nou chiriarh al acestei eparhii la următoarea ședință a Sfântului Sinod. Până la alegerea unui nou Episcop al Sălajului, locotenența eparhială va fi asigurată statutar de Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului;
2) A aprobat dojană sinodală scrisă pentru cei care nu au respectat disciplina canonică și statutară, precum și hotărârile sinodale referitoare la poziția Bisericii Ortodoxe Române față de viața politică și campaniile electorale, reafirmând obligația tuturor ierarhilor, clericilor și monahilor de a respecta aceste prevederi;
3) A aprobat ca, în mod excepțional, Preasfințitul Părinte Atanasie Rusnac, Arhiepiscop ales al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Marii Britanii și Irlandei de Nord, să exercite responsabilitățile de chiriarh, cu excepția distribuirii sfintelor antimise și a reprezentării în fața autorităților britanice și românești, până la data întronizării sale;
4) A reafirmat obligația tuturor ierarhilor de a respecta disciplina eclezială, precum și hotărârile sinodale referitoare la hirotonia de clerici și la numirea în posturile clericale și didactice în eparhii;
5) A aprobat forma actualizată a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea seminariilor, colegiilor și liceelor teologice ortodoxe din Patriarhia Română;
6) A aprobat proiectele de texte pentru slujba Acatistului Sfântului Preot Mărturisitor Ilie Lăcătușu (22 iulie), Acatistului Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie) și Acatistului Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop (28 noiembrie).
Biroul de presă al Patriarhiei Române



.jpg)
