Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși (ITO), cel mai amplu eveniment dedicat tinerilor, organizat de Biserica Ortodoxă Română, va avea loc la București în perioada 31 august - 3 septembrie 2026, cu tema: „Tinerii, Familia și Viața în Hristos”. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, ediția din acest an va reuni aproximativ 2.400 de tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 35 de ani, din România și din diaspora, precum și din alte țări, în jurul unei experiențe de comuniune, rugăciune, dialog și formare creștină.
Prelungirea programului de închinare prin Sfântul Altar al Catedralei Naționale
Citiţi şi: Aducerea raclei cu Sfintele Moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou la Catedrala Națională
![]()
Ținând cont de numărul impresionant de pelerini care doresc să se închine și să treacă prin Sfântul Altar al Catedralei Naționale, Patriarhia Română anunță prelungirea programului de închinare, inclusiv pe timpul nopții, până în ziua de miercuri, 5 noiembrie 2025, la ora 24.00.
Având în vedere această prelungire a programului de închinare, facem un apel către toți credincioșii care doresc să se închine și să treacă prin Sfântul Altar al Catedralei Naționale să evite aglomerarea excesivă a rândului de așteptare.
Timpul de așteptare poate fi consultat prin aplicația de hartă interactivă a Arhiepiscopiei Bucureștilor utilizând următorul link: Hartă interactivă.
Biroul de presă al Patriarhiei Române



.jpg)
