Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși (ITO), cel mai amplu eveniment dedicat tinerilor, organizat de Biserica Ortodoxă Română, va avea loc la București în perioada 31 august - 3 septembrie 2026, cu tema: „Tinerii, Familia și Viața în Hristos”. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, ediția din acest an va reuni aproximativ 2.400 de tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 35 de ani, din România și din diaspora, precum și din alte țări, în jurul unei experiențe de comuniune, rugăciune, dialog și formare creștină.
Programul liturgic al proclamării locale a canonizării Sfântului Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim (15-16 septembrie 2025)
În data de 16 septembrie 2025 va avea loc proclamarea locală a canonizării Sfântului Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim. Cu acest prilej, în perioada 15-16 septembrie, va avea loc un amplu program liturgic la Mănăstirea Antim pentru a marca acest eveniment deosebit, după cum urmează:
Luni, 15 septembrie 2025
17:00-21:00 - Slujba Privegherii închinată Sf. Cuvios Mărturisitor Sofian.
Marți, 16 septembrie 2025
08:00-09:00 - Acatistul Sf. Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim, Ceasurile 3 și 6;
09:00 - Sfânta Liturghie, urmată de proclamarea canonizării Cuviosului;
17:00-20:00 - Slujba Privegherii închinată Sf. Cuv. Sofian și Sf. Ier. Dionisie Erhan.
Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim este unul dintre marii pictori și iconari ortodocși ai secolului al XX-lea. Trăitor isihast și duhovnic iscusit, supranumit „Apostolul Bucureștilor”, Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian a fost părintele spiritual al multor credincioși. Blândețea, discernământul și milostivirea sa au fost apreciate de numeroase persoane care l-au cunoscut.
Biroul de presă al Arhiepiscopiei Bucureștilor



.jpg)
