Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, i-a vizitat miercuri, 27 iulie, pe credincioşii români de pe insula Lolland, Danemarca, aflaţi la ceas de sărbătoare. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie de hramul parohiei românești înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, ne-a transmis părintele Andrei Constantin.
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfinția Sa a evidenţiat virtuţile sfântului pomenit, mai ales în faţa chinurilor muceniceşti pe care le-a suferit: „Înainte de pătimirea sa mucenicească se numea Pantoleon, adică «cel puternic ca un leu» în greceşte. Pe durata chinurilor mucenicești, arătând milă față de torționarii săi, a primit numele Pantelimon, adică «cel întru toate milos sau milostiv». Aceasta este cea mai înaltă virtute creștină, să ai milă față de cei care te ucid fără milă, să te rogi, să-i ierți și să-i iubești”.
La finalul slujirii euharistice copiii și toți cei prezenți au primit din partea ierarhului mai multe daruri. Credincioșii prezenți la slujbă s-au putut închina icoanei Maicii Domnului „Mângâierea celor întristați” ce se află în lăcașul de cult.
Prezenţa românilor care au trăit ori vieţuiesc în Austria este o parte constitutivă a unei existenţe comune de aproape trei veacuri şi jumătate. Provincii cu majoritate de populaţii româneşti au aparţinut Imperiului habsburgic: Transilvania (1688-1918), Oltenia (1718-1739), Banat (1718-1918) şi Bucovina (1775-1918). Românii au fost în vremea monarhiei o prezenţă însemnată, 7% din populaţia imperiului. Peste 200 de familii române erau stabilite în Viena în anul 1899.
În luna martie a anului 2026 s‑a scris o pagină nouă în istoria misiunii Bisericii Ortodoxe Române în America Latină, prin prima prezență pastorală în Paraguay, realizată cu binecuvântarea
În ziua de 21 martie a avut loc ședința Protopopiatului Ortodox Român al Bavariei de Sud, organizată la Parohia „Buna Vestire” din München, Germania. Întâlnirea s‑a desfășurat sub președinția
Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a slujit în a treia duminică din Postul Mare, 15 martie, în Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae și Sfânta Brighita” din Galway,
Duminica a 6-a din post (a Floriilor) Ioan 12, 1-18 În vremea aceea, cu şase zile înainte de Paşti, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morţi. Şi I-au făcut acolo cină şi
În vremea aceea, după ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua cea dintâi a săptămânii, au venit Maria Magdalena și cealaltă Mărie ca să vadă mormântul. Și, iată, s-a făcut cutremur mare, că
Fraților, oare nu știți că toți câți în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat? Deci ne-am îngropat cu El în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morți, prin slava
În Sfânta şi Marea Sâmbătă „prăznuim îngroparea dumnezeiască și trupească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pogorârea la iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricăciune a fost mutat spre
61. Mormântul Domnului este sau lumea aceasta, sau inima fiecăruia dintre credincioşi; giulgiurile sunt raţiunile lucrurilor, împreună cu modalităţile virtuţilor: iar ştergarul cunoştinţa
În fiecare an, sărbătoarea Învierii Domnului aduce în inimile noastre o bucurie care nu poate fi cuprinsă în cuvinte. Hristos Cel Răstignit şi Înviat ne descoperă sensul profund al vieţii, biruinţa asupra mo
Sărbătoarea Sfintelor Paști sau sărbătoarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos este cea mai mare sărbătoare a creștinătății. Învierea Domnului Hristos înseamnă biruința sau victoria iubirii Lui smerite și milostive asupra urii și invidiei, trădării și fricii, asupra păcatului, a iadului și a morții. Domnul Iisus Hristos Cel răstignit a înviat din morți „cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le”[2]. Aceasta este suprema veste bună pentru creștinătate și omenirea întreagă, și anume începutul unei alte vieți, viața veșnică din Împărăția cerurilor. De aceea, se cântă în noaptea de Sfintele Paști: „prăznuim omorârea morții [...] și începătura altei vieți, veșnice”[3].
Fără repere, orice itinerar este neîmplinit. Ne raportăm astăzi formal la norme şi reguli, căutând să dobândim virtuţi. Rămânem însă departe de simţirea prezenţei lui Dumnezeu în viaţa noastră ş
