La Berna, căutând rădăcini în cer

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Iosif, Mitropolit al românilor din Europa Occidentală și Meridională, a avut loc la Berna, în Elveția, la jumătatea lunii februarie a acestui an, un simpozion pe teme de credinţă, duhovnicie şi cultură. Evenimentul a fost organizat şi găzduit de Centrul parohial social-cultural „Sfântul Nicolae” din Berna și Parohia ortodoxă română „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Berna și Solothurn.

Împreună cu căutătorii de frumos şi însetaţii de Duh care locuiesc, o vreme, în țara cantoanelor, s-au bucurat de acest eveniment aproape 60 de tineri sosiţi din Germania în cadrul unei călătorii organizate de Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Români din Germania (ATORG), călăuziţi de Preasfinţitul Sofian Braşoveanul, preşedintele asociaţiei, și însoţiţi de vicepreşedintele acesteia, diaconul Teodor Tăbuş.

Evenimentul a debutat cu un cuvânt al Preasfinţitului Sofian Braşoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, despre „Hrănirea şi postirea în Ortodoxie”. Pornind de la pasaje biblice şi citate patristice și amintind adeseori de vorbele și duhul părintelui Teofil Părăian, Preasfinţitul Sofian a tâlcuit chibzuinţa ortodoxă care împletește veselirea în faţa lui Dumnezeu prin binecuvântatele roade ale pământului şi aspiraţia către înduhovnicirea celor tru­pești prin postire. În Vechiul Testament, a subliniat Preasfinția Sa, postul s-a arătat legat de odihnă, dar și de slujirea și de implorarea lui Dumnezeu, nefiind acceptat, ci criticat atunci când este împlinit în mod ritualist, fără o adevărată smerire a sufletului (Isaia 58, 3-7). Postul trebuie așadar să se unească și mai mult cu iubirea aproapelui, nefiind el însuși despărțit de bucurie (Zaharia 8, 19). În Noul Testament, Predica de pe munte (Matei 6, 17-18) înfățișează postul ca o lucrare interioară și o „raportare intimă la Dumnezeu”, iar pilda acestuia se arată în postirea cea de 40 de zile a Mântuitorului în pustia Carantaniei, vreme în care este și ispitit. Într-o predică despre post către credincioșii din Cezareea Capadociei, Sfântul Vasile cel Mare îl numește „loc de exercițiu pentru atleții credinței”, iar Sfântul Ioan Casian, vorbind despre înfrânarea pântecelui în Despre cele opt gânduri ale răutății, subliniază legătura lăcomiei cu celelalte patimi, dar și faptul că înfrângerea lăcomiei se face printr-o bună măsură în postire. La reținerea de la bucate trebuie să se adauge și celelalte virtuți, care îndreaptă sufletul spre curăție și aduc „dorul după Împărăția cerurilor”. Preasfin­țitul Sofian a vorbit despre practicarea postului cu naturalețe, nu numai fiindcă aduce sănătate sufletului și trupului, ci și fiindcă dă mărturie despre „omul Împărăției lui Dumnezeu”.

Un viu dialog cu tinerii s-a înfiripat după aceea, atingând teme precum pregătirea pentru Sfânta Împărtăşanie, „postul gândurilor”, curățirea simțurilor în contextul avalanșei audiovizualului sau dificultățile și binecuvântările postirii după rânduiala ortodoxă în lumea occidentală. Spre seară, la lumina lumânărilor şi a candelelor, biserica s-a cufundat în rugăciunile Vecerniei. Discuţiile au continuat apoi în sala de agapă a centrului parohial, unde românii din Elveţia şi tinerii din Germania şi-au împărtășit experienţele de viaţă şi căutările duhovniceşti.

Duminică dimineața au venit la Dumnezeiasca Liturghie şi mai mulți oameni decât în ajun: peste 250 de persoane unite în aceeași bucurie euharistică. Slujită de Preasfințitul Sofian împreună cu Părintele Gheorghe Laurențiu Precup şi cu diaconi Teodor Tăbuș și Nicolae Popescu, Sfânta Liturghie arhierească ne-a înrădăcinat în cer şi ne-a unit cu Hristos. Trupul bisericii pulsa cu o singură inimă, sufletele s-au transfigurat şi înflăcărat prin pogorârea Sfântului Duh, oamenii s-au înnoit în dragoste împărtășindu-se cu Sfintele Taine.

După slujbă și agapa care a urmat acesteia, maestrul Dan Puric i-a invitat pe toţi într-un dans al gândurilor despre firea românilor, despre marii oameni ai istoriei, culturii şi credinței neamului, către o reflecție profundă despre rădăcini şi exil, despre plecări şi reveniri pe pământ românesc, despre curajul, iubirea şi mila care stau deopotrivă în firea şi fapta românului, oriunde ar călători prin lume. În căutarea „esențelor” româ­nești, Dan Puric ne-a adus în fața ochilor minții și inimii pe Vasile Băncilă, Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, pe mari duhovnici precum părintele Iustin Pârvu și părintele Ioanichie Bălan, părintele Arsenie Boca și părintele Rafail Noica. S-au împletit reflecții despre demnitatea românilor și lumina interioară pe care ei o poartă în fața beznelor și „torturilor” istoriei, despre relația românului cu timpul și cu veacul, despre deschiderea spre veșnicie și continuitatea dintre lumea de aici și lumea de dincolo, atât de limpede țăranului român. Peste veacuri, ne-am întâlnit cu Sfântul Constantin Brâncoveanu care, în neclintirea credinței sale în fața suferinței de a suferi vederea morții mucenicești a fiilor săi, întruchipează însăși condiția noastră, și cu Maria Brâncoveanu, supusă la rândul ei unei dureri nemăsurate. Dar și cu principesa Ileana (Maica Alexandra), care răspunde cu „regalitatea regelui” „regalității ţăranului”. Condiția de român s-a creionat ca fiind legată de dimensiunea absolutului, caci românul își poartă relația cu absolutul și atunci când trece peste graniță - astfel, el ia cu sine simțul încreștinat al nemuririi, adică Biserica, ca pe o matcă, ca pe o regină a albinelor, și o poartă în orice loc al așezării sale vremelnice în lume. Printre amintiri din viața artistului și relatări despre marii maeștri ai teatrului românesc, discursul a pus în lumină setea de absolut, libertatea care „nu se câștigă, ci se apără”, iubirea care-și ține mereu îndreptată privirea spre virtute, umorul care se întâlnește cu aristocrația creștină, scuturând rutina și formalismul, și geniul discernământului românesc, atât de necesar în vremuri de cernere.