La Centro Mariapoli PAFOM din localitatea Castel Gandolfo, în apropierea Romei, au avut loc marți, 27 ianuarie, lucrările Adunării eparhiale și ale Congresului Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, conform episcopia-italiei.it. Adunarea eparhială s-a desfășurat sub președinția Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, având pe ordinea de zi examinarea și aprobarea rapoartelor de activitate ale sectoarelor Centrului eparhial, analiza execuției bugetare pentru anul 2025, precum și aprobarea bugetului eparhiei pentru anul 2026.
Proiect cultural pentru credincioșii români din zona Austin, SUA
Biserica ortodoxă românească „Sfânta Maria” din Austin, Texas, Statele Unite ale Americii (SUA), desfășoară până pe 1 decembrie proiectul „Biserica românească - lumina viitoarelor generații”, finanțat de Departamentul pentru Românii de pretutindeni. Valoarea finanțării aprobate este de 100.000 de lei, potrivit unui comunicat de presă transmis de preotul Gabriel Ilieș.
Proiectul are două axe principale, intitulate „Liturghia copiilor” și „Mica Românie din Texas”. Cea dintâi își propune stimularea creativității tinerei generații prin promovarea culturii și limbii române, având ca public-țintă copii, adolescenți și tineri români din zona Austin, Texas. Astfel, se va achiziționa mobilier și materiale didactice pentru două săli de clasă, urmând ca acestea să fie dotate cu un nou sistem audio-video, conform sursei citate.
Cea de-a doua parte a proiectului, intitulată „Mica Românie din Texas”, urmărește promovarea Zilei Naționale a României. Se vor desfășura 4 ateliere de creație, o masă rotundă pentru Ziua Limbii Române și sărbătorirea zilei de 1 Decembrie. Totodată, va avea loc și un spectacol de muzică religioasă susținut de membri ai Grupului psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale din București, se arată în comunicatul amintit.



