Provocările jurnalismului creștin în Belgia

În era tehnologiei, care aparent facilitează legătura între comunități și face mai bine cunoscută activitatea misionară a Bisericii în toată lumea, este tot mai dificilă captarea atenției oamenilor asupra valorilor creștine. Se resimte profund aceasta inclusiv în zona jurnalismului religios. Una dintre marile provocări în Belgia este aceea de a convinge generația tânără să citească publicații creștine. „Dacă aș ieși acum pe stradă și aș întreba tineri dacă cunosc „Kerk en leven”, majoritatea ar răspunde da, iar dacă i-aș întreba de unde o știu, ar spune: de la bunica”, afirmă Luk Vanmaercke, redactorul-șef al acestui săptămânal romano-catolic. Cum se pliază el în fața provocărilor?

O caracteristică a so­cietăților europene occidentale profund secularizate, între care și cea belgiană, este dispariția Bisericii de pe scena publică. Deteriorarea legăturii om-Biserică, Biserică-stat, diminuarea practicilor religioase și, în ultimă instan­ță, locașuri de cult închise, unele somptuoase catedrale romano-catolice chiar și din secolele XI-XII, dau pulsul firav al trăirii crești­nismului în Belgia federală de azi. Poate că viața religioasă în această țară este mult mai activă decât s-ar crede, însă datorită oamenilor de altă religie care trăiesc aici, afirmă Luk Vanmaercke, redactorul-șef al săptămânalului romano-catolic „Kerk en leven” (în neerlandeză „Biserică și viață”) din Antwerpen: „Pot fi români, polonezi, care au biserică în propria lor limbă. Este dificil de ajuns la ei, pentru că au Biserica lor, religia lor, o cultură diferită, comunitatea lor. Biserica din Belgia nu a încercat să construiască poduri cu aceste comunități pentru a avea o legătură cu acestea. Tradițional, Biserica belgiană este alcătuită din bătrâni”.

Marea provocare

În era tehnologiei, care aparent facilitează legătura între co­mu­ni­tăți și face mai bine cunoscută activitatea misionară a Bisericii în lume, este tot mai dificilă captarea atenției oamenilor, mai ales a tinerilor, asupra valorilor creștine. Se resimte profund aceasta inclusiv în zona jurnalismului religios. Într-o întâlnire recentă la redacția publi­cației flamande din orașul Antwerpen cu jurnaliști ai Patriarhiei Române, Luk Vanmaercke a vorbit despre presa creștină din Belgia. Cea mai mare provocare a „Kerk en leven” este aceea de a convinge gene­rația tânără să o citească: „Dacă aș ieși acum pe stradă și aș întreba tineri dacă cunosc «Kerk en leven», majoritatea ar răspunde da, iar dacă i-aș întreba de unde o știu, ar spune: de la bunica”, afirmă editorul. Problema majoră este aceea că numărul celor care cumpără „Kerk en leven” scade în fiecare an: „În anii ‘80 aveam un tiraj de 800.000 de numere, acum 200.000. Există o dublă problemă. Prima constă în dificultatea de a vinde, astăzi, un ziar, în special un săptămânal, și a doua, tot mai puțini oameni păstrează legătura cu Biserica”, spune Vanmaercke.

Ideea unui dominican

După al Doilea Război Mondial, fiecare mică parohie din Flandra (regiune belgiană unde se vorbește neerlandeza) avea micul său ziar. Un călugăr dominican a avut ideea de a aduna laolaltă toate aceste ziare mici pentru a crea o publicație mare. Ziarul a fost vândut, mai apoi, episcopilor belgieni, astfel că, din anul 1950, publicația aparține Bisericii belgiene, mai exact celei din Flandra. De atunci și până în prezent, conceptul săptămânalului nu s-a schimbat prea mult, precizează Vanmaercke. Există ediții locale, dar mai concentrate în conținut, pe măsură ce parohiile s-au diminuat, în sensul că un mic procent din populația flamandă mai merge, astăzi, săptămânal la biserică. Ei sunt o minoritate: „Unii vin ocazional la biserică, de Crăciun sau de Paște, alții doar să își boteze copiii”.

Cu toate acestea, „Kerk en leven” nu cedează și își face strategii de atragere a cititorilor: „Încercăm să oferim un ziar interesant, cu articole bine scrise, cu fotografii frumoase. De asemenea, încercăm să menținem relevanța, ceea ce înseamnă că nu întotdeauna ne uităm în interiorul Bisericii, ci din perspectiva Bisericii privim către exterior. Este foarte important pentru noi să păstrăm această legătură dintre Biserică și viața oamenilor simpli, altfel vom avea puțini cititori. Este important pentru noi să facem cunoscută viziunea catolică în lume, nu doar legat de probleme ce țin de Biserică, ci în diferite alte aspecte care contează.”

„Kerk en leven” este publi­cația oficială a Bisericii flamande. Acțiunile companiei care deține publicația aparțin Bisericii Romano-Catolice flamande. Sunt cinci dioceze în Flandra, așadar cinci proprietari. Un singur episcop supervizează activitatea, explică succint Vanmaercke.

Structură și conținut

„Kerk en leven” are 20 de pagini și este împărțit în trei mari secțiuni: local, național și interna­țional. Pe prima pagină apar întotdeauna știri locale, pentru că abonații plătesc pentru astfel de știri. Practic, edițiile locale vând ziarul. De la pagina 5 toți cititorii primesc aceleași infor­mații, articole naționale. În deschidere de pagină este tratat un subiect major, de exemplu Summit-ul de la Vatican privind abuzurile asupra copiilor, urmat întotdeauna de opinia redacto­rului-șef. Publicația mai conține pagini de dezbateri, unde cititorii își expun părerile, o pagină pentru interviu, pagini cu știri bisericești, societate, cultură, despre Biserici din afara țării, „de pildă putem publica și știri religioase din România”, punctează Luk Vanmaercke.

Cele două pagini de la mijlocul publicației sunt denumite „Dossier” și tratează subiecte abordate într-o manieră mai profundă, de exemplu, dialog catolic despre familie, despre situații des întâlnite în familiile belgiene când unul dintre membri este credincios, iar altul nu, sau este de altă religie. „Încercăm să vedem cum se descurcă oamenii în astfel de situații”, explică redactorul-șef. De asemenea, există pagini focusate pe spiritualitate, cultură sau portret cu oameni care fac lucruri interesante, valoroase, din cadrul Bisericii sau din afara acesteia, fie conduși de religie, fie nu, oameni obișnuiți. „În acest fel încercăm să acoperim toate evenimentele din cadrul Bisericii Catolice, de la evenimente de parohie locale până la evenimente bisericești la nivel global”, afirmă șeful publicației. Potrivit acestuia, „Kerk en leven” are aproximativ 460.000 de cititori, iar autorii articolelor sunt jur­naliști. O mică parte lucrează full-time, iar cea mai mare parte sunt voluntari. „Cei care realizează paginile locale nu sunt plătiți, sunt voluntari. Sunt mii de oameni care lucrează pentru noi gratis pentru a putea edita aceste pagini locale. Cititorii plătesc 40 de euro pentru toate edițiile, ceea ce nu este deloc scump. Încercăm să ținem prețul jos pentru ca posibilitățile financiare să nu fie un obstacol”, spune șeful publi­cației, care adaugă că finan­țarea nu este asigurată de Biserică, ci vine din publicitate și de la abonați.

„Kerk en leven” își propune să fie mai activ în online, fără a lua în calcul însă varianta re­nunțării la print. „Dacă am fi doar online, ar fi dificil să publicăm știri locale pentru că avem în jur de 450 de ediții locale diferite (...), deci este dificil să postezi astfel de articole, iar cititorii să găsească ușor știrile care îi interesează”, explică Vanmaercke. El vorbește despre necesitatea căutării unor soluții pentru menținerea săptămânalelor în Belgia și nu recomandă nici unei publicații trecerea exclusiv pe online.

Pe lângă săptămânalul „Kerk en leven”, compania mai publică revista de opinie creștină „Tertio”, care este independentă și are un tiraj de 5.000 de exemplare. Nu este fondată sau finanțată de Biserică, dar este apreciată și apropiată Bisericii Catolice. „Au existat în Belgia ziare catolice, nu doar ale Bisericii. Acum a dispărut identitatea catolică în media. «Tertio» este un denunțător tocmai al faptului că identitatea catolică s-a șters din societatea belgiană. Nu este deloc ușor”, subliniază Vanmaercke. Pe lângă aceste publicații, sunt tipărite și cărți religioase sau de spiritualitate care nu ar avea nici o șansă să fie publicate de o altă editură.

Structura neoficială a populației belgiene pe religii

Cu o populație de peste 11 milioane de locuitori, o bună parte a belgienilor trăiește în regiunea flamandă, unde se vorbește neerlandeza, o alta în Valonia, vorbitori de limba franceză, și există și o comunitate germană mică. Se estimează că procentul vorbitorilor de limba neerlandeză este de 57%-60% (a doua limbă este engleza), al celor de limba franceză aproximativ 40%-43%, iar vorbitorii de limba germană, locuitori ai coumunelor situate de-a lungul frontierei cu Germania, reprezintă 1% din populație. Cultele recunoscute oficial, în ordinea subvențiilor primite de la stat, sunt: catolicismul, islamul, protestan­tismul, iudaismul, ortodoxismul și anglicanismul. În 2007, budismul a făcut primii pași spre recunoașterea oficială.

Date ale Migration Policy Institute arată că Belgia s-a remarcat, în ultimele trei decenii, printr-o politică constantă de primire a imigran­ților musulmani și printr-o rată crescută a naturalizării acestora, astfel că procentul de reprezen­tare a romano-catolicilor poate fi mai mic decât cel al musulma­nilor. În sondajele oficiale nu se regăsesc date referitoare la structura populației pe religii. Un sondaj Ipsos din 2014 arată că belgienii sunt, alături de francezi, occidentalii care supra­evaluează cel mai mult numărul de musulmani din țara lor.

„În realitate, multă lume a pierdut legătura cu Biserica, de aceea este dificil să definești numărul catolicilor în Belgia. Dacă vezi câți sunt baptiști, sunt majoritari, dacă te uiți la numărul celor care merg la biserică sunt minoritari. În Olanda este diferit, sunt catolici și protestanți, iar Biserica Catolică nu o duce foarte bine, din păcate. Nici în Belgia Biserica nu o duce foarte bine, dar în Olanda este și mai rău”, susține Luk Vanmaercke, redactorul-șef al „Kerk en leven”.