Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, au liturghisit, duminică, 15 decembrie, la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Padova, Italia, păstorită de pr. Gheorghe Verzea, protopop de Triveneto IV.
Ședința Adunării eparhiale a Episcopiei Daciei Felix
În Catedrala ortodoxă românească „Înălțarea Domnului” din Vârșeț, Serbia, s-a desfășurat ședința Adunării eparhiale a Episcopiei Daciei Felix, sub preşedinţia Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria și Locțiitorul Episcopiei Daciei Felix. În cadrul ședinţei s-a prezentat bilanțul activităților acestei eparhii din apropierea graniţelor țării noastre.
Ședința Adunării eparhiale a Episcopiei Daciei Felix a fost precedată de Sfânta Liturghie și slujba de Te Deum, săvârşite de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, ne-a transmis Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.
În cadrul ședinței, consilierii de resort au prezentat rapoartele de activitate pe 2019 la cele trei sectoare administrative ale episcopiei: bisericesc, cultural și economic.
În continuare, ierarhul a evocat temele centrale ale Anului omagial şi comemorativ 2020 și a vorbit și despre realizările importante ale anului 2019 în eparhie: slujiri în Voievodina, la hramuri, sărbători și diferite momente importante din viața acestora; întâlniri de lucru cu ierarhi din sudul Dunării, discuții cu membri ai unor consilii parohiale sau ai administrației locale, instalarea noului Eclesiarh al Catedralei și Exarh al mănăstirilor eparhiei, arhimandritul Macarie Țuțul, organizarea unui simpozion la Muzeul Orășenesc „Concordia” din Vârșeț despre părintele Arsenie Boca.
De asemenea, au fost aduse în discuţie propunerile de modificare a unor articole din Statutul de organizare și funcționare a Episcopiei Daciei Felix, în conformitate cu ultimele hotărâri ale Sfântului Sinod, în vederea rezolvării, în duh irenic, a problemelor cu care se confruntă românii din Voievodina şi Valea Timocului în prezent. După discuții ample și intervenții din mai multe părți, în cadrul Adunării eparhiale, s-a luat de comun acord hotărârea de a se amâna aceste modificări, dar să se înființeze o comisie comună de lucru, formată din clerici din Voievodina și din Timoc, pentru a identifica problemele specifice fiecărei regiuni, în vederea apropierii între acestea, pentru o unitate mai mare a episcopiei, ne-a transmis Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.
La final, dările de seamă și hotărârile propuse au fost adoptate de membrii Adunării eparhiale.