În perioada 5‑7 iunie 2026, Episcopia Ortodoxă Română a Irlandei și Islandei a găzduit, la Dublin și Kildare, cea de‑a 5‑a ediție a Întâlnirii internaționale a Grupului de preotese „Sfânta Nona”, ev
Sfinţirea Bisericii „Duminica Sfinților Români” din Offenbach pe Main
În Duminica a 2‑a după Rusalii, a Sfinților Români, 14 iunie, a avut loc sfințirea uneia dintre cele două biserici ale Parohiei Ortodoxe Române din Offenbach pe Main, Germania. Parohia, înființată în urmă cu 51 de ani, reprezintă astăzi una dintre cele mai puternice și dinamice comunități ortodoxe românești din această parte a Germaniei.
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale; cu Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, și cu Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, a săvârșit slujba de târnosire a Bisericii „Duminica Sfinților Români”, edificată pe structura unei hale industriale cumpărate de parohie în anul 2014 și amenajată, respectiv împodobită cu pictură, între anii 2022 și 2026. La exterior și la interior, lăcașul de cult a fost binecuvântat prin stropire cu apă sfințită și prin ungere cu Sfântul și Marele Mir, iar în piciorul Sfintei Mese au fost așezate moaște ale unor sfinţi mucenici.
La finalul slujbei de târnosire, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif a rostit un cuvânt de învăţătură, a felicitat comunitatea pentru strădanie și a subliniat că „Biserica este locul învierii, așa cum o vedem, și ea ne vorbește prin cuvântul Mântuitorului Hristos”.
În continuare, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a săvârşit Sfânta Liturghie, împreună cu ceilalţi ierarhi. Părintele Mitropolit Andrei a vorbit despre importanța misiunii și a propovăduirii cuvântului Mântuitorului Iisus Hristos în lume. „Pe dumneavoastră, românii care activați în străinătate, Domnul Hristos vă cheamă să fiți misionari pentru toată lumea”, a subliniat ierarhul.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim a apreciat lucrarea rodnică a comunității parohiale din Offenbach pe Main, care anul acesta împlinește 51 de ani de la înființare și care nu a înălțat doar ziduri, ci a zidit suflete.
La propunerea IPS Părinte Mitropolit Serafim, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i‑a oferit părintelui paroh Ștefan Anghel Ordinul „Sfântul Ioan Gură de Aur” pentru clerici, ca recunoaștere a întregii sale activități administrative și pastoral‑misionare.
Din anul 1995, parohul comunității este preotul Ștefan Anghel, care este și protopopul Germaniei de Centru‑Vest și Luxemburg, avându‑l alături pe preotul coslujitor Ioan‑Sandu Cristea. În prezent, ansamblul parohial este format din două biserici. Sprijinul material a venit din partea comunității parohiale, precum și din partea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.



.jpg)
