Un simbol al Ortodoxiei românești în inima Germaniei

De câțiva ani încoace, numărul românilor continuă să tot crească în München, capitala landului Bavaria și una dintre cele mai mari metropole ale Europei actuale. Integrați în peisajul demografic al celui de-al treilea oraș ca mărime din Germania, situat într-o regiune cu peste un milion de străini de diferite culturi, credințe și tradiții, românii ajunși aici au de dus crucea păstrării identității credinței și culturii lor. Despre viața și proiectele lor comunitare ne-a vorbit Preasfințitul Părinte Sofian Brașo­veanul, Episcop-vicar al Mitropoliei Germaniei, Europei Centrale şi de Nord.

Preasfinţia Voastră, acum 15 ani vă stabileaţi la München, cu misiunea îndrumării duhovnicești a românilor ortodocși din acest oraș și a ridicării unei biserici care să ţină vie identitatea lor religioasă. Cum aţi început păstorirea acestei mari comunităţi și cum a evoluat ea de-a lungul acestei perioade?

Într-adevăr, după hirotonia mea ca Episcop-vicar al Mitropoliei Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, la 11 mai 2003, în urma mai multor consultări cu ­Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Serafim referitoare la situaţia din mitropolie în acea vreme, deci la necesităţile pastorale ale credincioşilor, şi urmare a unei decizii a Consiliului Mitropolitan, începând cu 1 decembrie 2004, mi-a fost stabilit sediul în oraşul München, încredinţându-mi-se sarcina păstoririi credincioşilor români din acest oraş, precum şi aceea a unificării eforturilor lor în vederea procurării unei biserici. M-am stabilit, prin urmare, la München, într-un spaţiu pe care l-am închiriat, însoţit de un număr minim de colaboratori, am amenajat pentru slujbele zilnice, tot într-un spaţiu închiriat, în aceeaşi curte interioară, „Capela Sfântul Siluan Atonitul”, şi am început în acest fel vieţuirea şi activitatea în capitala Bavariei. Hramul menţionat l-am ales pentru mesajul Sfântului Siluan îndemnător la rugăciunea pentru mântuirea tuturor oamenilor şi popoarelor, mesaj de o mare actualitate în situaţia noastră de viaţă, noi trăind aici în mijlocul unei aglomerări de oameni, culturi, religii, etnii şi tradiţii, aşadar o seamă de identităţi în căutare de afirmare şi sens. Oamenii, în principal credincioşi ortodocşi români, au început să vină la slujbele noastre, la conferinţele cu diferite personalități, pe care le-am organizat cât am putut de des, la privegherile oficiate, la spovedanii şi discuţii, astfel că am ajuns în contact cu tot mai mulţi oameni, iar comunitatea s-a dezvoltat într-un mod firesc. La început celebram şi Sfânta Liturghie duminicală la capelă. După trei ani, am fost nevoiţi să căutăm o biserică mai încăpătoare, deoarece capela nu mai oferea spaţiu suficient pentru credincioşii care deveneau tot mai numeroşi. O atenţie deosebită am acordat de la început tinerilor, încercând să răspundem căutărilor spirituale ale lor, să-i ajutăm să se orienteze pentru a trăi o viaţă cu sens. Aici sunt dator să menţionez şi întemeierea Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi din Germania (ATORG), al cărei preşedinte sunt, tocmai în scopul găsirii, aducerii laolaltă în şi prin Biserică a tinerilor şi organizării de activităţi prin care ei să se înţeleagă pe sine şi locul lor în lume. La München avem o filială destul de activă a ATORG. De asemenea, în 2007 am înfiinţat la München şi Asociaţia „Sfântul Vasile cel Mare-Ajutorul aproapelui” ca instrument cu care să soluţionăm mai uşor anumite probleme de ordin social ale semenilor noştri mai defavorizaţi. Bineînţeles că dezvoltarea comunităţii a fost mult susţinută de afluxul de români care, mai ales după intrarea României în Uniunea Europeană şi deschiderea pieţei muncii, au venit încoace în căutarea unor condiţii mai bune de viaţă.

Cum trăiesc românii ortodocși credinţa lor la München? Vorbiţi despre peisajul religios al acestei regiuni și despre migranţii necreştini, sosiţi de curând în număr mare.

Fiecare o trăieşte în felul lui, ca şi în România şi ca peste tot. Procentul celor care vin la biserică sau care sunt integraţi în comunitatea bisericească este comparabil cu al celor din România. Aş face însă două diferenţieri. Prima se referă la faptul că, în diasporă, omul, în cazul nostru românul ortodox, este într-o căutare mai profundă de sens. Confruntarea cu alteritatea, fie ea socială, etnică, religioasă sau de altă natură, faptul că este departe de ai săi, adeseori însingurat, trezirea aici în mijlocul unor condiţii dure de viaţă ale unui capitalism, adeseori agresiv şi exploatator, constatarea propriilor limitări, neputinţe şi vulnerabilităţi, toate acestea îl maturizează pe om şi îl determină să-şi pună mai intens problema sensului în viaţă, a rostului său în această lume, a raportării la Dumnezeu. De aceea, cei care se integrează aici în comunitatea religioasă, care iau parte la viaţa bisericească, fac toate acestea cu mai multă convingere şi implicare decât o făceau în ţările de provenienţă. În diasporă, Biserica este şi un spaţiu al întâlnirii cu cei de un neam cu tine, mulţi venind la biserică şi pentru a întâlni alţi români, cu care eventual să se poată ajuta, să-şi creeze relaţii; este vorba deci de o caracteristică identitară mai largă a Bisericii. Bineînţeles că mulţi, care nu sunt credincioşi, se orientează în acest scop spre alte asociaţii sau organizaţii, unde consideră că-şi pot împlini aceste necesităţi.

A doua precizare se referă la caracterul oraşului München, un oraş cu aproximativ 1,5 milioane de locuitori, cosmopolit, foarte scump, care oferă anumite tipuri de joburi, în care este extrem de greu să găseşti o locuinţă (de închiriat, căci de cumpărat nu poate fi vorba decât pentru cei cu venituri foarte consistente) în absenţa unui loc de muncă bine plătit. Aici competiţia este acerbă şi adeseori firmele sau semenii îi exploatează pe angajaţi. Există de asemenea şi o multitudine de posibilităţi de distracţie, atrăgătoare şi deturnante, toţi aceşti factori modelând continuu profilul omului, care, în aceste condiţii, trebuie să dea un răspuns continuu chemării lui Dumnezeu la o viaţă pe care să o umple cu sens.

Referitor la peisajul religios, pot spune că Bavaria este o zonă în care amprenta creştină romano-catolică este încă destul de pregnantă. Cum spunea cândva Preafericitul Părinte Daniel, cu referire la evlavia populară, Bavaria este în Germania cam ceea ce este Moldova pentru România. Cu toate acestea vorbim de un spaţiu aflat într-un rapid proces de secularizare, de decreştinare. În München, deşi se văd o mulţime de biserici care dau o coloratură exterioară religioasă, catolicii sunt doar în jur de 40%. Lângă ei se găsesc şi creştini evanghelici, ortodocşi, de diferite etnii, bineînţeles musulmani, o multitudine de alte identităţi religioase, precum şi liber-cugetători şi atei. Migranţii din 2015 şi de după aceea au dat un colorit deosebit acestui mozaic, dar influenţa socială şi religioasă a lor o vom percepe în timp. Un fapt de percepţie imediată: Un local din imediata noastră vecinătate avea până acum patron şi clientelă musulmane; clienţii erau, să spunem, mai liniştiţi, fumau narghilea, jucau jocuri, vorbeau. De vreun an, patronul şi clientela s-au schimbat, acum vin acolo creştini de culoare din nordul Africii, care consumă destul de multă băutură, cu toate consecinţele pe care le implică acest fapt pentru vecinătate...

Ce va însemna aşezământul bisericesc în construcţie pentru românii orto­docși din Germania?

Ideea construirii unei biserici s-a născut din necesitatea de a avea un locaş propriu de rugăciune. Având de-a face cu prezența unui episcop în oraş, lângă biserică este prevăzută şi o mănăstire reşedinţă episcopală, iar pentru nevoile credincioşilor este prevăzut centrul comunitar parohial. Sub biserică există o sală multifuncţională pentru diverse activităţi ale comunităţii, iar în cadrul centrului comunitar sunt prevăzute spaţii pentru activităţi cultural-educative destinate tineretului, pentru copii, pentru vârstnici, există un spaţiu social, o bibliotecă, spaţii de cazare pentru vizitatori. Este vorba deci de un răspuns la nevoile comunităţii ortodoxe şi româneşti. Acest aşezământ va avea o importanţă deosebită pentru copiii românilor care se nasc şi cresc în Germania. Prin frumuseţea arhitecturală şi a celebrării slujbelor, prin activităţile culturale şi spirituale, acest spaţiu este chemat să fie o mărturie continuă a tradiţiei creştin-ortodoxe româneşti, să vorbească despre frumuseţea sufletului românesc, frumuseţe pe care să o cultive în sufletul celor care vor auzi de aşezământ şi îl vor vizita. Un rol asemănător cu acela pe care l-au jucat vetrele mănăstireşti, centrele noastre spirituale, în viaţa poporului român, amplificat bineînţeles de unicitatea lui în peisajul german.

Cum au răspuns românii din diasporă la acest amplu proiect de infrastructură bisericească al Mitropoliei Germaniei, Europei Centrale şi de Nord?

După măsura credinţei şi a posibilităţilor fiecăruia. Părintele Teofil Părăian repeta adesea cuvântul: „Măsura credinţei e măsura vieţii”. Aşa şi aici, răspunsul a fost dat în special de credincioşii care îşi înţeleg şi preţuiesc comorile spiritualităţii ortodoxe. Ei au fost cei care s-au implicat de la început şi se implică în continuare, făcând, prin dorinţa şi participarea lor, ca acest demers să poată deveni realitate. E vorba de donatori sau familii, care au donat sute, mii sau chiar zeci de mii de euro pentru realizarea acestui vis. Primii care s-au implicat au fost şi sunt, cum este firesc, credincioşii din München. Dar susţinerea vine de la oameni din întreaga Germanie, din Austria, din Luxemburg, din diverse ţări ale Europei Occidentale, chiar din Statele Unite şi din Australia. O susţinere consistentă este cea din partea multora din parohiile noastre din Germania şi Austria, care sprijină consecvent proiectul.

Care a fost relaţia cu autorităţile locale și cum au primit celelalte comunităţi creştine din oraș acest proiect inedit pentru arhitectura locului?

Încă de la sosirea în München, am avut o colaborare instituţională foarte bună cu autorităţile locale, manifestată în cadrul unei deschideri generale faţă de străini şi al legislaţiei şi rânduielilor locale care se cer respectate. După ce am prezentat necesităţile şi dorinţa noastră, primăria oraşului München ne-a oferit spre cumpărare un teren pe care să construim aşezământul. Referitor la arhitectura ansamblului, am întâmpinat de asemenea multă deschidere şi bunăvoinţă, dar a trebuit să respectăm planul urbanistic al oraşului.

Comunităţile creştine au răspuns foarte frumos, într-un spirit de frăţietate creştină. Atât Biserica Evanghelică Luterană din Bavaria, cât şi Arhiepiscopia Catolică de München şi Freising ne-au ajutat cu câte 300.000 de euro la cumpărarea terenului şi ne sprijină în continuare la construcţie. Ambele sunt prezente prin reprezentanţi în curatoriul constituit în vederea promovării proiectului, curatoriu prezidat de Barbara Stamm, preşedintă până de curând a Parlamentului Bavariei. Ar fi de menţionat şi faptul că prima donaţie consistentă din partea unui donator privat a fost aceea a unei creştine evanghelice, admiratoare a tradiţiei ortodoxe şi care a donat 20.000 de euro pentru cumpărarea terenului.

Cum s-au ales hramurile „Înălţarea Sfintei Cruci” și „Sfântul Calinic de la Cernica” și ce înţeles duhovnicesc au ele pentru viaţa migranţilor români?

Hramul „Înălţarea Sfintei Cruci” l-am ales cu gândul ca biserica şi întregul aşezământ să fie spre încurajarea continuă a confraţilor noştri spre a-şi asuma crucea propriei identităţi, cu tot ce ţine de ea, cu frumuseţea, dar şi cu greutăţile ei. Aceasta deoarece, adesea, unii români, având un complex de inferioritate faţă de străini şi impresionaţi de realizările tehnice şi materiale ale germanilor, au tendinţa de a-şi ascunde sau renega propria identitate pe care nu şi-au înţeles-o vreodată în profunzimile ei şi nu o pot preţui.

Hramul „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica” ne-a fost propus de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel cu ocazia săvârşirii slujbei punerii pietrei de temelie a bisericii în vederea cultivării aceleiaşi identităţi româneşti ortodoxe prin legătura cu un sfânt local, cinstit în mod deosebit de credincioşii români, care să ne fie model, ocrotitor şi rugător, care să amintească continuu de valorile monahismului şi ale spiritualității românești în general, de implicarea Bisericii în ocrotirea poporului român.

Un lucru pe care l-am constatat ulterior, referitor la faptul că Dumnezeu coordonează, lucrează, noi fiind doar uneltele Sale, a fost următorul: Se ştie în general că bisericile se poziţionează cu altarul spre răsărit. Mai exact, ele trebuie poziţionate cu altarul spre punctul din care răsare soarele în ziua hramului. Noi am cumpărat terenul de la oraş şi trebuia să încadrăm biserica în planul urbanistic al oraşului. Or am constatat că strada la care trebuia practic să aliniem biserica ne-a dat orientarea acesteia spre punctul răsăritului de soare, aproape identic la 14 septembrie şi la 11 aprilie...

Vorbiţi-ne despre iniţiativa intitulată „Acţiunea celor 10.000”. Cum ar putea contribui românii din ţară la împlinirea acestui proiect de suflet al diasporei româ­nești din Germania?

Lucrările de construcţie au început în noiembrie anul trecut şi au avansat excepţional de bine. Aş dori să spun aici că, fiind vorba de un proiect al unui aşezământ bisericesc românesc, după mai multe căutări şi încercări avute între anii 2009 şi 2013, în martie 2014 am încredinţat proiectarea unei echipe de arhitecţi condusă de arhitectul Şerban Sturdza, fost preşedinte al Ordinului Arhitecţilor din Bucureşti. Ceilalţi specialişti, ingineri proiectanţi, sunt tot din Bucureşti. Lucrările de construcţie au fost încredinţate contractual firmei Concelex din Bucureşti, muncitorii fiind în exclusivitate români. Startul şi ­înaintarea consistentă a lucrărilor se datorează şi acordării unor subvenţii foarte consistente din partea Guvernului României prin intermediul Secretariatului de Stat pentru Culte, în valoare totală de peste 2 milioane de euro. Deci este vorba de un proiect identitar românesc, de inspiraţie românească şi realizat în mare măsură prin implicarea românilor şi a Statului Român.

Deoarece numărul celor implicaţi este totuşi destul de redus şi având în vedere necesităţile financiare, dar şi din dorinţa de a lărgi cercul donatorilor, pentru ca în cele din urmă efortul să fie preluat de cât mai mulţi, am iniţiat în luna iunie a acestui an aşa-numita „Acţiune a celor 10.000”. E vorba de o acţiune prin care dorim să ajungem să convingem 10.000 de oameni să doneze câte 100 de euro pentru proiect. Este vorba de o sumă pe care şi-o poate permite oricine munceşte în Germania, dacă doreşte cu adevărat acest lucru. Bineînţeles că se poate dona şi o sumă mai mică, sau se pot aduna mai mulţi oameni pentru a dona 100 de euro. Sunt de asemenea binevenite şi de mare ajutor şi donaţii de la donatori din România. Datele bancare se pot găsi pe pagina de internet a Centrului Bisericesc München (www.cbrom.de). Tot acolo, şi acest lucru este important pentru donatorii din România, în partea dreaptă, în josul paginii, există un banner care trimite la site-ul unei asociaţii din Bucureşti prin intermediul căreia se pot face de asemenea donaţii pentru proiect: „Asociaţia Sprijin pentru Aşezământul bisericesc din München”.

„Acţiunea celor 10.000” a strâns până acum ceva peste 1.500 din cei 10.000 de donatori scontaţi, care au donat în total vreo 350.000 de euro. Le suntem recunoscători tuturor celor care sprijină acest proiect de o importanţă majoră pentru identitatea românilor din Germania.

Aşezământul bisericesc al românilor din München va fi un loc de formare identitară pentru toți cei care vor ajunge acolo sau care vor trăi în aria lui de iradiere duhovnicească. În contextul lumii actuale globalizate, doar printr-o continuă raportare la Dumnezeu şi, prin El, la destinul nostru vremelnic şi veşnic, ne vom putea construi, în condiţiile concrete de viaţă şi prin interacţiunea cu semenii noştri, propria identitate.