Micuţa comunitate română din Zagreb a sărbătorit Botezul Domnului, după rânduiala Bisericii strămoşeşti, printr‑un bogat program liturgic, care a debutat sâmbătă, 4 ianuarie, cu oficierea Vecerniei de
Ziua Bobotezei sărbătorită de românii din Germania
Marele praznic al Botezului Domnului a fost serbat după tradiție și de conaționalii noștri din Germania, numeroși credincioși ortodocși români participând la Sfânta Liturghie săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, în Catedrala Mitropolitană din Nürnberg, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cadrul Sfintei Liturghii, soborul de clerici a oficiat și slujba Sfințirii Mari a apei în fața troiței din curtea Centrului mitropolitan.
Sute de credincioși români din Nürnberg și din comunitățile învecinate au participat luni, 6 ianuarie, la rânduielile prilejuite de praznicul Botezului Domnului, săvârșite de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim în Catedrala Mitropolitană din oraș, care au culminat cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, în cadrul căreia a fost oficiată și rânduiala Sfințirii Mari a apei, se arată pe site‑ul mitropolia‑ro.de.
În cadrul cuvântului de învățătură rostit, mitropolitul român a vorbit despre semnificația botezului pocăinței practicat de Sfântul Ioan Botezătorul, evidențiind folosul duhovnicesc al consumării, după rânduiala Bisericii, a Aghesmei Mari.
„Apa sfințită pe care o luăm acasă și o păstrăm cu evlavie, în tot cursul anului, o consumăm din când în când, mai cu seamă când avem necazuri și dureri. Atunci ne gândim la Botezul Domnului și la descoperirea Sfintei Treimi la Iordan. Primirea acestui dar al credinței trebuie însă însoțită de dorința de a deveni mai blânzi, mai buni, de pocăință de păcatele care trebuie mărturisite înaintea duhovnicului cât mai frecvent. Cel care se crede fără de păcat se află într‑o mare eroare, nedându‑și seama de starea sa reală. Fiecare dintre noi trebuie să ne lăsăm, la fiecare spovedanie, măcar de câte un păcat, fiindcă întoarcerea de la toate păcatele deodată este dificilă. Prin lupta cu fiecare păcat în parte vine și puterea de schimbare și de îndreptare”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
La finalul predicii, ierarhul a făcut un apel pentru susținerea proiectului eparhial „Burse pentru copii săraci din Moldova”, prin care sunt ajutați 850 de copii din județele Botoșani și Vaslui.
În 7 ianuarie, în a doua zi a praznicului, când Biserica Ortodoxă a sărbătorit Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim a săvârșit Sfânta Liturghie la Centrul mitropolitan, înconjurat de slujitorii catedralei și ai Mănăstirii „Sfinții Martiri Brâncoveni”. Părintele protosinghel Ioan Popoiu a rostit cuvântul de învățătură, în care a vorbit despre viața și activitatea Sfântului Ioan Botezătorul, iar la finalul slujbei, Înaltpreasfinția Sa i‑a felicitat pe cei care poartă numele Sfântului Proroc Ioan.