În literatura anticomunistă postbelică de multe ori găsim afirmaţia conform căreia Biserica Ortodoxă Română ar fi avut o poziţie de acceptare a regimului comunist de la Bucureşti şi că nu proclamase o atitudine împotriva regimului stalinist. Însă, de multe ori, atât printr-o literatură teologică anticomunistă, cât mai ales prin manifestări publice, Ortodoxia românească s-a poziţionat împotriva celor care susţineau regimul ateo-comunist de sorginte sovietică. Un astfel de episod este cel din Duminica Ortodoxiei (14 martie) a anului 1943 de la Odesa, acolo unde mitropolitul Visarion Puiu funcţiona ca şef al Misiunii ortodoxe române în teritoriul dintre Nistru şi Bug, cunoscut ca Transnistria. Astfel, după slujba săvârşită la catedrala din Odesa, mitropolitul, însoţit de arhiereul Efrem, locţiitor al scaunului de Chişinău, şi episcopul Policarp, locţiitor al scaunului de Ismail, şi cu participarea unui impresionant număr de credincioşi, a pornit în procesiune în Piaţa centrală, unde a săvârşit o slujbă mai puţin obişnuită, aşa cum vedem în fotografiile de epocă şi potrivit cronicarului: "Începe slujba. Departe se aude ecoul megafoanelor: "Celor ce tăgăduiesc existenţa lui Dumnezeu şi susţin că lumea asta a luat fiinţă singură de la sine şi toate în ea se fac fără pronia lui Dumnezeu, după întâmplare - Anatema '…'". Tuturor celor ce au persecutat şi vor persecuta credinţa creştină, clerul şi pe credincioşii săi, prin porunci, schingiuiri şi moarte de martiri - Anatema '…'".
Anatemele acestea spuse cu voce tare şi clară de vlădica Visarion şi cântate de cor înfioară pe ascultători. Deodată, vlădica coboară vocea şi citeşte: "Iar celor care pentru credinţa ortodoxă şi pentru patrie şi neam au suferit şi au fost ucişi în războaie - prinţi şi boieri, ofiţeri şi de Hristos iubitori ostaşi - şi tuturor pravoslavnicilor creştini, care s-au sfârşit în adevărata credinţă şi cu blagocestie şi cu nădejdea Învierii -
Veşnică pomenire!"".
Slujba săvârşită de mitropolitul Visarion era una de blestemare a comunismului şi a susţinătorilor acestei ideologii. Iar acest lucru îl săvârşea în contextul în care armatele sovietice declanşaseră contraofensiva după dezastrul trupelor germano-române de la Stalingrad. Pentru gestul său, în 1944 mitropolitul a fost nevoit să se refugieze în Occident, iar în ţară a fost condamnat la moarte, sentinţă care este în vigoare şi astăzi, la peste 20 de ani de la căderea comunismului. (Adrian Nicolae Petcu)
