Cu mulți ani în urmă, aflându-mă într-o cameră a institutului care găzduiește marele radiotelescop de la Effelsberg, priveam prin fereastră la antena cu diametrul de 100 m, cea mai mare antenă mobilă din
50 de ani de la mutarea la Domnul a Mitropolitului Vasile Lăzărescu
Joi, 21 februarie a.c., se împlinesc 50 de ani de la trecerea la cele veșnice a vrednicului de pomenire Mitropolit Vasile Lăzărescu al Banatului, care a păstorit între anii 1947-1961 și a trecut la cele veșnice la 21 februarie 1969. Personalitatea sa luminoasă parcurge anii şi vremurile, fiindu-ne tuturor pildă de slujire a Bisericii Mântuitorului Iisus Hristos.
Mitropolitul Vasile Lăzărescu s-a născut la 1 ianuarie 1894 în localitatea Corneşti (fostă Jadani), judeţul Timiş. După absolvirea şcolii medii, a urmat cursurile Liceului de Stat din Timişoara, apoi pe cele ale Facultăţii de Teologie din Cernăuţi, obţinând apoi doctoratul în teologie (1919). În paralel a urmat studii de pedagogie şi filosofie la universităţile din Budapesta, Viena şi Cernăuţi (absolvite în anul 1920). A fost numit pe rând, prin concurs, profesor de dogmatică, apologetică şi morală la Institutul Teologic din Sibiu (1920-1924), apoi profesor de dogmatică şi apologetică la Academia Teologică din Oradea (1924-1933), unde totodată a fost şi duhovnic (1926-1933).
Pentru o vreme a fost redactor al foii eparhiale „Legea românească” din Oradea (1925-1931). A urcat pe rând treptele slujirii în Biserică, fiind mai întâi hirotonit preot necăsătorit, apoi fiind numit protopop (1926). S-a călugărit în anul 1928 la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, apoi a primit rangul de protosinghel (1928) şi pe cel de arhimandrit (1929). La 21 octombrie 1933 este ales Episcop al Caransebeşului, fiind hirotonit în catedrala de acolo la 31 decembrie 1933 şi înscăunat la 15 aprilie 1934. Înfiinţându-se în anul 1939 Episcopia Timişoarei, la 12 iunie 1940 este ales Episcop al Timişoarei, fiind înscăunat la 25 martie 1941, în actuala biserică a Parohiei Timişoara Iosefin.
Prin ridicarea eparhiei în rang, în anul 1947 devine Arhiepiscop al Timişoarei, apoi Mitropolit al Banatului, fiind instalat la 26 octombrie 1947, în Catedrala Mitropolitană.
În timpul arhipăstoririi sale a stăruit pentru redeschiderea unor mănăstiri din Banat (Săraca, Partoş, „Sfântul Ilie de la Izvor”, Lipova, Cebza), a îndrumat lucrările de zidire a Catedralei din Timişoara (sfinţită la 6 octombrie 1946), activitatea academiilor teologice din Caransebeş şi Oradea, refugiate la Timişoara după 1941, a buletinelor eparhiale: „Foaia diecezană” - Caransebeş, „Biserica bănăţeană” - Timişoara şi a revistelor „Duh şi Adevăr”, „Mitropolia Banatului”, „Calendarul eparhial” ş.a. Ca Episcop al Timişoarei şi apoi Arhiepiscop şi Mitropolit, s-a implicat direct în construirea Catedralei Mitropolitane şi în achiziţionarea actualelor clădiri ale Reşedinţei şi Centrului eparhial. A publicat volumele „Pârga darului. Cuvântări” (Caransebeş, 1936), „Praznic luminat. Gânduri de sărbători” (Caransebeş, 1940), „În ce ne deosebim…?” (Timişoara, 1958) şi numeroase alte studii.
Pensionat de autorităţile comuniste în anul 1961, Mitropolitul Vasile Lăzărescu şi-a trăit ultimii ani de viaţă la Mănăstirea Cernica, din apropierea Bucureştilor, ca simplu monah. În ultimii ani de viaţă şi-a manifestat dorinţa de a fi înmormântat în catedrala din oraşul Timişoara, al cărei ctitor principal a fost. Din pricina refuzului autorităţilor de atunci de a-i împlini dorinţa, a fost înmormântat în cripta familială din localitatea natală Corneşti (fostă Jadani), din apropierea Timişoarei, la câteva zile după trecerea la cele veşnice.
În anul 1993 Mitropolitul Nicolae Corneanu al Banatului a decis să împlinească dorinţa primului Mitropolit al restauratei Mitropolii a Banatului, aducându-i sicriul cu osemintele la catedrală, pentru a fi înmormântat în „prima nişă de sus din dreapta, cum ieşi din cripta de sub altarul catedralei”, aşa după cum menţionează testamentul marelui Mitropolit bănăţean.
Veşnică să îi fie pomenirea, din neam în neam!