Sfântul Osie, episcopul Cordobei, este unul dintre cei mai renumiţi ierarhi ai Spaniei. A păstorit Cordoba 60 de ani. Contribuţia sa cea mai importantă a fost la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, când a susţinut învăţătura ortodoxă. A fost consilier personal al împăratului Constantin cel Mare şi se pare că multe din măsurile luate de împărat pentru sprijinirea Bisericii se datorează influenţei lui Osie.
Sfântul Osie, denumit şi Hosie sau Ossie, a trăit între anii 256 şi 358. A fost episcopul spaniol al Cordobei. El este denumit "părinte între părinţi" şi "mărturisitor", iar memoria sa este păstrată vie în Occidentul creştin. Sfântul Osie este un părinte al Bisericii nedespărţite şi un luptător împotriva ereziilor. A rămas statornic mărturisirii de credinţă de la Niceea în vremuri deosebit de grele, când împăratul roman din Răsărit şi majoritatea scaunelor episcopale susţineau arianismul. Când Sfântul Athanasie, artizanul luptei antiariene, era alungat, Osie a fost printre puţinii episcopi ortodocşi rămaşi în scaun. Sfântul Osie era din Spania şi a moştenit calităţile care în trecut îl înnobilase şi pe împăratul Traian (98-117). Era drept, capabil, educat şi un spirit foarte tare. A reuşit să strângă în jurul său foarte mulţi episcopi ai Bisericii din Apus. A luptat la început împotriva ereziei donatiste care s-a răspândit din nordul Africii în Spania şi ameninţa cu schisma. A condamnat învăţătura acestora care lega valabilitatea tainelor de starea morală a preotului şi slujitorilor. Donatismul era o erezie de factură pietistă care propovăduia separarea celor "drepţi" şi "puri" de corpul Bisericii.
A scăpat de martiriu în timpul prigoanei lui Maximian
Următoarea ameninţare cu care s-a confruntat episcopul a fost arianismul, învăţătura care spunea că Hristos este fiul lui Dumnezeu, creat în timp înainte de facerea lumii. Arie se inspirase din filozofia greacă şi-l considera pe Hristos prima creatură perfectă a lui Dumnezeu prin intermediul căreia a fost creată lumea. Sfântul Osie a luptat energic împotriva ereziei. A reuşit să stopeze promovarea ei în rândul poporului şi a clerului. A strâns episcopii şi a condamnat rătăcirea. Această atitudine tranşantă a lui Osie se datorează unei întâmplări de la începutul păstoririi sale. În 295, când a fost ales episcopul Cordobei, a fost cât pe ce să moară în timpul persecuţiei din Apus a împăratului Maximian (303-305). Această experienţă l-a încredinţat pe Osie că a fost lăsat de Dumnezeu în viaţă să susţină Biserica în vremuri grele. În 303 sau 306 a participat la un Sinod local de la Elvira (Granada) unde a susţinut mai multe canoane privind disciplina bisericească. A militat pentru ca cei care au cedat în timpul persecuţiilor ameninţărilor şi au jertfit idolilor să fie primiţi în Biserică după o perioadă de penitenţă. La acest sinod s-a luat hotărârea ca preoţii să nu se căsătorească, practică care s-a generalizat în Apus după mai multe secole.
Artizanul convocării Sinodului I Ecumenic de la Niceea (325)
Din 312 până în 326, Sfântul Osie a fost consilierul personal al împăratului Constantin cel Mare (272-337). A spulberat orice îndoieli pe care acesta le avea despre Biserică şi l-a învăţat credinţa ortodoxă. În anul 324, împăratul Constantin l-a trimis ca emisar imperial în Răsărit pentru a rezolva disputa ariană. Osie a convocat un Sinod în Alexandria Egiptului împreună cu Sfântul Alexandru, episcopul oraşului, cu episcopii din nordul Africii, şi a condamnat arianismul. Acelaşi lucru l-a făcut în Antiohia cu episcopii sirieni. În felul acesta Arie era condamnat înainte de Sinodul I Ecumenic de cele mai importante scaune episcopale ale Răsăritului. Cu inteligenţă şi abilitate Osie a reuşit să-l izoleze pe Arie. Mai avea de făcut ultima mişcare. Ierarhul Cordobei l-a sfătuit pe împărat să convoace un sinod ecumenic pentru a tranşa definitiv problema. Împăratul şi-a dat acordul şi în anul 325 a avut loc primul Sinod Ecumenic sau general al Bisericii. În timpul disputelor, Osie l-a sprijinit pe Sfântul Athanasie. El a scris cu mâna lui termenul "homoousios" în Crezul de la Niceea, termen care înseamnă "deofiinţă" şi care spulbera speranţele arienilor. Osie, în acord cu părinţii ortodocşi, învăţa că Fiul este deofiinţă cu Tatăl, adică egal în dumnezeire, Dumnezeu adevărat, şi nu o creatură. Sfântul Osie a fost primul care a semnat hotărârile Sinodului Ecumenic şi a făgăduit să nu le încalce niciodată.
Revenirea arienilor şi lupta pentru Ortodoxie
După o perioadă de relativă linişte, partida arienilor, prin calomnii şi detractări instrumentate de unii episcopi în frunte cu Eusebiu de Nicomidia, ameninţa din nou Biserica. Arienii urmăreau eliminarea persoanelor care făcuseră posibilă rezoluţia de la Niceea şi constituirea Crezului niceean. Erau atacaţi Sfântul Athanasie şi termenul său ortodox "homoousios", despre care spuneau că este o inovaţie. Arienii au pregătit o capcană pentru a atrage pe unii episcopi ortodocşi. Ei au înlocuit termenul "homoousios", care însemna că Fiul este consubstanţial sau deofiinţă cu Tatăl, cu termenul inventat de "homiousios" care însemna "de o fiinţă asemănătoare", în sensul că Hristos a primit o fiinţă asemănătoare cu cea a Tatălui, şi nicidecum aceeaşi fiinţă. În anul 343 Osie a condus un sinod local ţinut la Sardica care a reafirmat învăţăturile şi hotărârile de la Niceea. De asemenea, el l-a susţinut şi pe Sfântul Athanasie împotriva atacurilor arienilor. Prestigiul de care se bucura tabăra ortodoxă susţinută de bătrânul episcop al Cordobei a făcut ca arienii să preseze pe împăratul Constanţiu (337-361), un susţinător al ereticilor, să-l elimine pe Osiu. Constanţiu l-a convocat pe Osiu la Milano şi i-a propus să intre în comuniune cu arienii şi să-l condamne pe Athanasie. Osie a respins propunerile împăratului care, deşi sfătuit de arieni să-l închidă, nu a putut face nimic decât să-i permită întoarcerea în scaunul episcopal. Constanţiu i-a scris apoi o epistolă în care îi cere să adopte o poziţie în acord cu cea a puterii imperiale şi să nu rămână singur în nesupunere, lucru care îi va afecta prestigiul de părinte al Bisericii. În răspuns, Osie îi scrie în 353 o epistolă plină de afirmaţii curajoase în care protestează faţă de intervenţia puterii imperiale în treburile Bisericii şi susţinerea unei grupări eretice care a fost condamnată de un sinod ecumenic. În faţa acestei sfidări, împăratul a hotărât depunerea şi arestarea episcopului de Cordoba. Osie a fost exilat în 355 la Sirmium, unde a fost supus unor numeroase abuzuri din partea soldaţilor şi a agenţilor împăratului. Într-o stare deplorabilă, ţinut în temniţă, supus la torturi fizice şi psihice, la vârsta de 100 de ani, lui Osie i-a fost smulsă o semnătură pe o aşa-zisă mărturisire de credinţă ariană în anul 357. Pentru a nu muri în detenţie şi a-şi păta numele cu uciderea unui venerabil episcop al Bisericii, împăratul l-a trimis pe Osie în grabă la Cordoba. Pe patul de moarte, Osie a retractat semnătura sa de pe mărturisirea ariană şi a condamnat din nou această erezie. Prin pilda lui, el a fost un sprijin chiar şi după moarte pentru ortodocşi, care au ieşit învingători împotriva arienilor. Sfântul Osie este cunoscut ca unul dintre cei mai influenţi episcopi din secolul IV şi o dovadă că adevărul Bisericii a fost edificat prin episcopi şi părinţi din Răsărit şi din Apus când Biserica era nedespărţită.
