Alexander Schmorell s-a născut la 16 septembrie 1917, în localitatea Orenburg din Rusia. Tatăl său, Hugo Schmorell, era neamţ de origine, iar mama sa era rusoaică, Petrovna Vdenskaja, fiica unui preot ortodox. Pruncul a primit după naştere botezul ortodox. La un an de la naştere, Alexander a rămas orfan de mamă.
Hugo Schmorell, împreună cu cea de-a doua soţie, Elisabeta Hoffmann (1892-1982), şi cu Alexander s-au mutat la München, unde tatăl copilului absolvise Facultatea de Medicină. Doica lui Alexander a fost luată şi ea la München, pentru a se ocupa de Alexander. Această doică (Njanja), care nu vorbea decât limba rusă, se va ocupa atât de îngrijirea şi educaţia lui Alexander, cât şi ale fraţilor săi vitregi, Erich şi Nataşa. Alexander a iubit mereu Ortodoxia şi Rusia, poate şi ca manifestare a dorului după mama sa. Chiar dacă fraţii săi vitregi au fost botezaţi în Biserica Catolică, mama vitregă, cu care Alexander s-a înţeles bine, i-a permis să frecventeze orele de religie ortodoxă în cadrul comunităţii ruse din München. Limba rusă se vorbea astfel în sânul familiei, copiii învăţând, bineînţeles, şi limba germană.
Studiul Medicinei şi înclinaţiile spre artă
Tânărul Alexander a studiat împreună cu prietenul său, Cristopf Probst, la noul Liceu Real din München. După susţinerea bacalaureatului, în anul 1937, a fost trimis la Allgäu pentru a satisface serviciul militar la Cavaleria Armatei germane. În anul 1938, în calitate de soldat, a participat la ocuparea Austriei şi a Cehoslovaciei. Pentru a nu depune jurământul de credinţă führerului Hitler, Alexander Schmorell a cerut să fie eliberat din armată. Se pare că din teama de a nu avea de suferit, părinţii au încercat să-l convingă să revină în armată.
În 1939, Alexander Schmorell a început studiul Medicinei la Hamburg, la insistenţa tatălui său, deşi avea înclinaţii şi spre lumea artelor. În vara lui 1940 Alexander a fost nevoit să ia parte la campania împotriva Franţei. În luna septembrie a aceluiaşi an va relua studiul Medicinei, de această dată la Universitatea din München. Aici a fost ales să facă parte din cea de-a doua Companie a studenţilor medicinişti, unde la sfârşitul anului 1941 îi va cunoaşte pe Hans Scholl şi, din semestrul de vară al anului 1942, pe Willi Graf. Tot în toamna anului 1941 o va cunoaşte şi pe Lieselotte (Lilo Ramdohr), la cursul privat de desen al lui Heins König. În scurt timp va deveni ucenic al sculptorului Karl Baur, la Şcoala de Artă "Forma" (Die Form). De la Alexander Schmorell s-a păstrat o sculptură reuşită, Beethoven. Prin prietenia legată cu Hans Scholl şi Willi Graf, Alexander Schmorell va intra în Mişcarea studenţească "Die Weisse Rose".
Activitatea în sânul Mişcării "Die Weisse Rose" - "Trandafirul alb"
Mişcarea studenţească "Weisse Rose" a fost înfiinţată în anul 1942 ca mijloc de protest faţă de regimul nazist. Mişcarea, impregnată de un puternic sentiment creştin, şi-a propus să lupte împotriva naziştilor, pentru cel puţin două motive: atât pentru deportarea evreilor, cât şi pentru îndepărtarea opozanţilor regimului. Membrii cei mai cunoscuţi ai mişcării au fost fraţii Hans şi Sophia Scholl şi colegii lor, Christoph Probst, Willi Graf, Alexander Schmorell, şi profesorul Kurt Huber. Din grupul larg al mişcării au mai făcut parte şi alţi studenţi, medici, arhitecţi, artişti şi alţi oameni de cultură.
Dacă fraţii Scholl fuseseră crescuţi într-un sistem de educaţie liberal, care pretindea libertate şi dreptate, dar şi în evlavie creştină, ceilalţi membri (Schmorell, Graf, Huber) au putut vedea cu ochii lor atrocităţile regimului nazist, atât în timpul satisfacerii serviciului militar, cât şi în calitatea lor de sanitari în ghetoul din Varşovia. După întoarcerea de pe frontul de est, membrii grupării au tipărit şi împrăştiat şase manifeste împotriva regimului, fiind conştienţi că descoperirea lor va însemna pentru ei moartea.
Conţinutul manifestelor
Accentul creştin al mişcării se poate vedea şi din conţinutul manifestelor. În cel de-al patrulea manifest, protestatarii scriau: "Există, te întreb pe tine, care eşti creştin, există o piedică în această străduinţă de a menţine bunurile tale cele mai înalte, un joc cu intrigile, o amânare a deciziei, în speranţa că altul va ridica arma ca să te apere? Nu Dumnezeu Însuşi ţi-a dat forţa şi curajul ca să lupţi? Noi trebuie să atacăm răul acolo unde este mai puternic, şi cel mai puternic este în forţa lui Hitler..."
Ultimul manifest al mişcării (al şaselea) a fost redactat de către profesorul Kurt Huber, dar răspândit de către Hans Scholl şi Alexander Schmorell. Acest document care critica direct politica de război a naziştilor va deveni piatra lor de poticnire. Întrucât n-au putut fi răspândite toate exemplarele manifestului, s-a luat hotărârea ca cele rămase să fie distribuite chiar la Universitatea din München. Fraţii Scholl au fost descoperiţi de către administratorul universităţii şi denunţaţi Gestapoului. În urma unui prim proces împotriva membrilor grupării "Weisse Rose", fraţii Scholl şi Christopf Probst au fost condamnaţi şi executaţi la data de 22 februarie 1943.
Arestarea, condamnarea la moarte şi execuţia lui Alexander Schmorell
După arestarea acestora, Alexander Schmorell a încercat, cu un paşaport fals şi cu ajutorul unor cunoscuţi, să treacă în Elveţia, prin castelul Elmau, însă, drumul fiind prea dificil, a renunţat, întorcându-se la München.
La câteva luni de la înmormântarea fraţilor Scholl, Alexander a fost văzut într-un buncăr din piaţa Habsburger din München, recunoscut, denunţat şi arestat. El a fost condamnat la moarte de Tribunalul Poporului, la 19 aprilie 1943, în al doilea proces intentat Mişcării "Weisse Rose". În vârstă de numai 25 de ani, Alexander Schmorell a fost omorât prin ghilotinare la data de 13 iulie 1943, împreună cu profesorul Kurt Huber, în închisoarea Stadelheim din München. Alexander Schmorell a fost înmormântat în cimitirul Perlacher Forst din München la poziţia cu numărul 76-1-26.
Îndemnul profetic al Sfântului Alexander Schmorell
Merită să fie amintită aici şi scrisoarea adresată părinţilor săi, scrisă chiar în ziua execuţiei: "Această lovitură este, din păcate, mai grea pentru voi decât pentru mine, deoarece eu merg cu convingerea şi cu conştiinţa împăcată că am slujit Adevărului. Acest lucru mă face liniştit acum, la câteva ore înainte de momentul morţii". Ultima lui dorinţă adresată părinţilor, şi am putea spune nouă tuturor creştinilor, suna aşa: "Înainte de toate, să nu-L uitaţi pe Dumnezeu!"
Thomas Mann a lăudat martirii din "Weisse Rose"
Chiar în anul morţii lor, scriitorul Thomas Mann găsea următoarele cuvinte de laudă, considerându-i martiri: "Acum lumea este profund marcată de cele întâmplate la Universitatea din München, despre care am aflat prin intermediul ziarelor elveţiene şi suedeze, mai întâi prin informaţii neclare, iar mai apoi prin amănunte tot mai precise. Noi ştim (suntem informaţi) despre Hans Scholl şi despre sora sa de la supravieţuitorul de la Stalingrad; am auzit şi de Adrian (Cristoph) Probst, de profesorul Huber şi de ceilalţi; am auzit şi de reacţia studenţilor austrieci faţă de discursul obscen al unui reprezentant influent nazist în faţa unui mare auditoriu, despre martiriul lor prin ghilotinare; am auzit de manifestele pe care le-au distribuit şi în care se găsesc cuvinte care fac bine, în comparaţie cu păcatele săvârşite în universităţi, prin îngrădirea libertăţii germane".
