În urmă cu 44 de ani, la 20 august, pleca din Colibaşi (astăzi Mioveni, judeţul Argeş) pe drumurile ţării primul autoturism naţional produs vreodată în România: Dacia 1100. Astăzi, în circulaţie se mai găsesc câteva sute de astfel de maşini, spre care oamenii întorc privirea cu profundă admiraţie. De unde această admiraţie? Unii ar spune că din mândrie naţională sau din nostalgie, poate, după "epoca de aur a industriei româneşti". Membrii celor câteva fancluburi Dacia 1100 spun că acest respect se datorează faptului că producătorul român a fost obligat, la acea vreme, să respecte standardele şi specificaţiile tehnice ale francezilor de la Renault, ceea ce o făcea un model foarte fiabil.
Înainte de momentul lansării din 1968 existau în toată ţara doar 3.000 de maşini, toate importate. Pentru a reduce efortul valutar presupus de importul de autoturisme, autorităţile de stat au considerat oportună înfiinţarea unei fabrici în ţară care să producă propriul model de autovehicul. Timpul necesar dintre proiectarea şi lansarea în producţia de serie a unui autoturism ar fi fost însă prea mare, motiv pentru care s-a hotărât ca primul autoturism românesc să fie produs sub licenţa unui producător străin, cu experienţă în domeniu, cel puţin până la maturizarea industriei auto româneşti. În scurt timp, a fost lansată cererea de licenţă pentru un autoturism din clasa medie cu o capacitate cilindrică între 1.000 şi 1.300 cmc, care avea să fie produs în 40.000-50.000 de exemplare pe an. La licitaţie au participat firme din străinătate precum Renault, Peugeot, Fiat, Alfa Romeo şi Austin. Au fost testate modelele Renault 10, Peugeot 204, Fiat 1100D, Alfa Romeo 1300, Austin Mini Morris. Decizia a fost influenţată însă de vizita preşedintelui francez Charles de Gaulle în România din 1966. În urma acestui eveniment istoric, la nivel de partid s-a hotărât ca în uzina de la Colibaşi, construită doar într-un an şi jumătate, să se producă autoturisme sub licenţa Renault.
Dacia 1100 sau Renault 8?
Deşi iniţial se discuta despre producerea modelului Renault 12, din considerente economice şi tehnice, s-a optat pentru asamblarea modelului Renault 8, care circula deja de ceva timp pe străzile Parisului. În ceea ce priveşte activitatea uzinei de la Colibaşi, totul se rezuma la asamblarea şi vopsirea caroseriei aduse din Franţa, la montarea pieselor aduse tot din afara ţării şi la testarea tuturor modelelor ieşite pe poarta fabricii. Modificările faţă de Renault 8 erau minore, cele mai vizibile fiind sigla UAP (Uzina de Automobile Piteşti) cu vulturul simbolizând "mândria naţională" şi logotipul Dacia 1100, ambele amplasate între faruri.
La 1 iulie 1968, au început testele la cele 217 staţii de lucru din uzină, iar la 3 august 1966 a fost testat primul autovehicul Dacia 1100, un model sub licenţă Renault R8, o berlină cu tracţiune şi motor pe spate, cu o capacitate cilindrică de 1.108 cmc şi cu o putere de 46 cai, atingând o viteză maximă de 135 km/h.
Producţia de serie a început pe 20 august 1968.
Primul automobil ieşit din fabrica de la Colibaşi a fost făcut cadou preşedintelui Republicii Socialiste România de atunci, Nicolae Ceauşescu, având montată pe motorul aflat în spatele maşinii placheta din platină dedicată, pe care scria: "Primul autoturism de serie fabricat în Republica Socialistă România. Muncitorii, Inginerii şi Tehnicienii Constructori de Maşini vă aduc Dumneavoastră Tovăraşe Nicolae Ceauşescu prinosul de Recunoştinţă pentru Iniţierea Producţiei de Autoturisme în România şi pentru grija Permanentă ce o Purtaţi Dezvoltării industriei noastre Socialiste". Constantin Stroe, vicepreşedintele Dacia, într-un interviu acordat publicaţiei "Cotidianul", susţine că exemplarul care a fost dăruit lui Nicolae Ceauşescu nu a fost primul, ci cel cu numărul 75, deoarece "riscam prea mult dăruindu-i prima maşină… nu ştiam cum va funcţiona". Maşina se află astăzi în posesia Automobil Clubului Român (ACR).
Preţul unei asemenea maşini era, la vremea aceea, de aproximativ 55.000 de lei. Cu alte cuvinte… un lux pentru românii anilor â70. Chiar şi aşa, nu oricine avea voie să achiziţioneze un astfel de automobil, acesta fiind doar apanajul autorităţilor şi al membrilor de partid foarte "implicaţi".
În doar trei ani, din 1968 până în 1971, au fost produse 37.546 de exemplare. În afară de acestea, au mai fost produse aproximativ 150 de exemplare modelul 1100S, cu două perechi de faruri şi un motor mai puternic, folosite de "miliţie" şi în cursele de raliu.
Moştenitoarele bătrânei 1100
Din anul 1972, modelul 1100 a fost scos din producţie, fiind înlocuit cu modelul 1300, o berlină cu 4 uşi şi tracţiune pe puntea din faţă, produsă sub licenţă Renault 12, fiind prezentată la saloanele auto de la Bucureşti şi Paris. Aceasta a fost distribuită pe pieţele auto internaţionale şi, mai mult, s-a produs în ţări precum Argentina, Mexic, Spania, Columbia, Chile, Belgia, Turcia, Africa de Sud, Taiwan, Australia şi Noua Zeelandă. Nicu Grigoraş, cel mai bun vitezist şi preparator de automobile de curse din România comunistă, a obţinut primul său titlu de campion în 1977, pe o Dacia 1300 de grupa 2.
În anii următori, Dacia a dezvoltat o gamă variată de modele care cuprindea mai multe tipuri de vehicule de persoane şi utilitare: Dacia 1300L (de la "lux"), 1300LS ("lux super", destinată membrilor importanţi ai PCR), Dacia 1200 (versiune bicorp), Dacia Break, Dacia 1302 (gen papuc), Dacia D6 (model dubă), Dacia 500 sau Lăstun, Dacia 2000 şi Dacia Sport 1410. Dacia s-a vândut şi în Anglia sub numele Dacia Denem (varianta de vârf includea geamuri electrice, jante de aliaj şi cutie de viteze cu 5 trepte). ARO 10 s-a vândut, prin anii '80, sub numele de Dacia Duster.
Primul şi singurul model Dacia produs în întregime în România a fost Dacia Nova, model lansat în 1995, după zece ani de dezvoltare. A doua sa versiune, SupeRNova, a beneficiat de îmbunătăţiri majore, prin implementarea sistemelor de injecţie produse de Bosch şi cu bordul redesenat.
După o relaţie de peste 30 de ani, Renault a cumpărat producătorul român. În scurt timp a apărut modelul Solenza, care s-a fabricat între 2003 şi 2005, urmat de modelele pe care le întâlnim astăzi pe străzile şi şoselele ţării: Logan, Sandero, Duster, iar, mai nou, Lodgy şi Dokker. Deşi îmbunătăţirile sunt total indiscutabile, totuşi, nici unul dintre modelele Dacia nu a mai avut farmecul "Bătrânei Doamne 1100". Chiar şi pusă pe butuci, tot stârneşte admiraţia. Nimeni nu îndrăzneşte (sau poate doar cineva lipsit total de politeţe) să spună că este o rablă sau un hârb. E ca şi cum ai jigni o venerabilă femeie în vârstă care stă la pat sau se deplasează cu un cadru metalic. Probabil, poporul nu-şi va uita vreodată prima maşină, aşa cum un om nu-şi poate uita niciodată prima iubire.
