Printr-un mirabil concurs de împrejurări, am redescoperit în arhiva noastră dedicată Rugului Aprins o conferință ținută de Sfântul Cuvios Sofian, chiar la Mănăstirea Antim, datată 18 februarie 1948. Este una dintre puținele conferințe ale Rugului Aprins care s-au păstrat integral. Fiind mult prea amplă, pentru acest spațiu, redăm mai jos fragmente din partea introductivă și pagina finală a acestei conferințe, intitulată „Hristos în noi”.
Biserica lui Petru Rareş din Baia la 1900
Pe locul unui lăcaş mai vechi din vechea capitală a Moldovei, Baia, în 1532, domnitorul Petru Rareş a înălţat o biserică de zid, cu hramul "Adormirii Maicii Domnului", în stil moldovenesc, în formă de bazilică cu trei încăperi şi un pridvor supraetajat cu rol de clopotniţă. Faţă de biserica ridicată în acelaşi oraş de înaintaşul său, Ştefan cel Mare, între 1535-1538, Petru Rareş şi-a zugrăvit ctitoria atât în interior, cât şi în exterior, în prezent pictura păstrându-se fragmentar. Fotografia pe care o publicăm reprezintă biserica lui Petru Rareş aşa cum arăta la 1900, după o renovare de sec. XVIII, când a fost zidită o turlă pe pridvor, modificând astfel arhitectura iniţială. După lucrările de restaurare şi consolidare finalizate în ultimii ani, bisericii marelui domnitor moldav i-a fost redată înfăţişarea medievală. (Adrian Nicolae Petcu)






