Oraşul Câmpulung Muscel, din Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, este un caz singular în România unde, de mai bine de patru secole, zeci de cruci votive impresionante, cioplite în piatră de Albeşti, ridicate în răscruci, mărturisesc şi astăzi despre om, drum şi credinţă. Ele au fost înălţate în vechile cartiere ale urbei, unele fiind mutate ulterior în alte zone ale oraşului.
Cruce şi drum. O realitate duală care, ontologic, îi cuprinde pe Dumnezeu şi pe om, pentru că prin cruce altarul de jertfă pe care S-a răstignit Mântuitorul Iisus Hristos, sfinţit cu sângele Său, s-a realizat răscumpărarea neamului omenesc.
În nici un alt loc din România drumul nu adevereşte mai adânc omului sensul profund al căii de urmat ca la Câmpulung Muscel. Aici, drum, om, cruce constituie de veacuri expresia cea mai grăitoare şi vizibilă a credinţei în Dumnezeu şi în mântuire.
Caz unic în ţara noastră, în acest oraş argeşean, timp de patru veacuri, 15 generaţii de moşi şi strămoşi s-au înveşnicit durând în calcar de Albeşti 39 de cruci votive "întru ruga şi lauda acelora care, greşind, proslăvesc cinstirea crucii", cum plastic şi sugestiv mărturiseşte textul de pe crucea aflată astăzi în curtea Şcolii Generale Nr. 5, înălţată la 12 martie 1615, "în zilele lui Io Radu Voievod, prin milostivirea robilor lui Dumnezeu Stanciu şi Stanca şi Frăţilă şi Ivanca şi Gherghina Ivan…"
Cruci de piatră în răscrucile de pământ
În zilele noastre, din cele 39 de cruci seculare ridicate în vechile cartiere ale oraşului se mai păstrează, în diferite locuri şi stadii de conservare, doar 37. Două dintre ele au fost distruse în secolul al XIX-lea. Dintre cele existente, 15 se află în jurul bisericilor.
Veacuri la rând, trecând pe lângă ele, închinându-se lor zi de zi, creştinii locului s-au însfinţit pe neştiute, crucile devenind parte din viaţa şi trăirea lor.
Punct crucial de vamă între Ţara Românească şi Ardeal timp de veacuri, oraşul Câmpulung s-a aşezat el însuşi ca o cruce în răscrucea unuia dintre principalele drumuri comerciale care legau această parte a Europei de Grecia şi Imperiul Otoman. Drumul principal ce străbătea urbea constituia stâlpul vertical al unei cruci de pământ, peste care se adăugau străzile transversale, ca braţele orizontale ale semnului mântuitor, în fiecare intersecţie fiind ridicată spre cer, pentru ca trecătorii să nu piardă drumul cel bun, cruci mari de piatră. Pe fiecare din ele sunt săpate texte în chirilica slavonă sau chirilica românească, ce pomenesc numele sfântului căruia îi este închinată, evenimentul şi numele închinătorilor. Crucile sunt ornamentate cu motive tradiţionale, unele dintre ele coborând în trecut până în perioada dacică, toate atestând o continuitate de locuire şi o profundă şi temeinică spiritualitate. Cea mai veche dintre ele datează din 21 iunie 1576, iar cea mai recentă, din 1868.
Crucea Jurământului din inima oraşului
Fără îndoială, dintre toate, Crucea Jurământului este cel mai important document medieval în piatră care există astăzi în Câmpulung. Ea are o însemnătate aparte pentru oraş şi o importanţă jurisdicţională, întrucât pe trupul ei sunt eternizate privilegiile de care s-au bucurat locuitorii oraşului.
Prima Cruce a Jurământului datează din 1674 şi a fost ridicată în faţa Mănăstirii Negru Vodă. Astăzi, ea se află încastrată în pereţii casei arhitectului Dumitru Ionescu-Berechet, aflată pe Bulevardul Negru Vodă, la numărul 102. O copie a acesteia a fost aşezată în 1790 în piaţa agroalimentară a oraşului.
Textul de pe aceste cruci este rânduit în trei părţi: prima este o invocare a Sfintei Treimi, în a doua se pomenesc timpul şi sărbătoarea când au fost ridicate, respectiv Naşterea Domnului, iar în a treia sunt enumerate privilegiile de scutire ale câmpulungenilor, de care se bucurau încă de la întemeierea Ţării Româneşti, privilegii pe care domnitorii le înnoiau periodic sau la începutul altei domnii.
"Întru numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt, rădicatu-se-au aceast(ă) cinstită şi dumnezeiască cruce întru slavă şi cinstea naşterii Domnului nostru IS HS şi întru pomeana domniei meale, Io Duca Voievod şi a doamnei domniei meale, Anastasia şi a fiului domniei meale, Io Constandin Voevod. Văzând domnia mea mila oraşului Câmpulungul cum să fie (…) de vama de pâine să nu da vamă domnească şi oroşanii să nu dea vamă ori den ce vor vinde, cum au fost ertaţi de răposatul Radu Negrul Voevod, când au fost leatul 6723, şi de Alicsandru Vodă Iliaş, fost-au leatul 7136, şi de alţi răposaţi domni, precum scrie în cărţile ceale bătrâne şi în pisania sfintei manastiri care iaste pusă deasupra uşii besearicii întărită de răposatul Matheiu Voevod cu mare blestem…
Întru aceea, domnia mea… încă am întărit (mi)la cu aceast(ă) cinstită cruce "ca să fie ertaţi şi de domnia mea, de toate câte scriem, iar cine nu va (păzi această milă) să fie proclet şi a(natema). Şi ispravnic au fost Andrea". "Ca să fie ertaţi aşişderea şi pentru judecata oraşului, pe orăşani să-i judeece judeţul cu 12 pârgari şi cu bătrânii oraşului, iar călugării sau pârcălabii, sau măcar alţii să nu aibă a să amesteca ca să strice judecata şi obiceiul lor, ce au fost de la alţi domni bătrâni, ci toate legile şi judecăţile lor să fie stătătoare şi nici judeţul să n-aibă voie a lua vamă de la orăşani ori de ce vor vinde şi de domnia mea de acestea câte scrie sus, iar cine nu va întări mila oraşului să fie proclet şi anatema. Şi ispravnic au fost Andrea judeţu cu 12 pârgari. M-ţa dec(emvrie) 25 vă leat 7183", grăieşte textul acestei cruci.
În faţa crucii, judeţul spunea jurământul
În faţa acestei cruci, judeţul, conducătorul ales al oraşului, repeta jurământul de credinţă.
Iată cum descria C.D. Aricescu evenimentul în "Istoria Câmpulungului", apărută la Bucureşti, la Imprimeria lui Ferdinand Om în 1855: "… în sunetul campanelor şi al aclamaţiilor populare, înconjurat de pârgari, precedat de lictori (până la Mircea, cu feşele în mână) şi urmat de notabilii şi de tot poporul, judeţul venea în triumf până în piaţa oraşului, unde era "Crucea Jurământului", crucea lui Negru-Voievod, pe care era săpat extractul hrisovului bătrân al fundatorului Principatului român, iar în centrul crucii figura acvila cruciată… Judeţul, înaintea acestei cruci, repeta jurământul de credinţă, săruta crucea şi iarăşi era ridicat de trei ori pe umerii pârgarilor, în întreită strigare a alegătorilor şi a poporului: "Să trăiască jupan judeţul!" După aceea pârgarii şi notabilii comunei însoţeau pe judeţ la locuinţa lui".
Din acest unic oraş al crucilor, a plecat la 1521 Scrisoarea lui Neacşu, aici s-a născut Pârvu Mutu, mare zugrav de la care avem primul autoportret în plastica românească, aici, în 1669, Antonie Vodă din Popeşti a înfiinţat prima "Şcoală Domnească" din învăţământul public din Ţara Românească, prin grija lui Matei Basarab a funcţionat "tiparniţa desăvârşită", şi tot aici a luat fiinţă o şcoală de zugrăvie în secolul al XVII-lea.
