La 1904, ieroschimonahul Gherontie, care slujea la așezarea monahală Darvari din București, pe atunci metoc al Schitului românesc Prodromu din Muntele Athos, a publicat la Tipografia Cărților Bisericești o broșură intitulată „Cântări religioase”. Aceasta era alcătuită din bucăți muzicale pe notație psaltică selectate din manuscrisele aflate în biblioteca schitului. Cărțulia are în cuprinsul ei mai multe cântări alese sau calofonice, un loc important ocupându-l lunga și frumoasa cântare „O, preafrumoasă pustie”, interpretată mai ales de monahi, cuprinși de dorința de însingurare și de viețuire în liniște pentru a putea contempla mai bine la viața veșnică și a se ruga lui Dumnezeu. Este lesne de înțeles de ce un monah athonit publică această cântare despre pustie… Dar cărțulia mai cuprinde și alte cântări, de factură populară, îmbisericite pentru conținutul lor teologic și pentru melodiile asemănătoare cu ale colindelor, care însoțesc cuvintele, între care ne atrage atenția în mod deosebit „Cântarea Sfintei Cruci”, devenită atât de populară în ultima vreme. Aceasta este tot o priceasnă transilvană, care provine din Ardeal prin filieră athonită, adnotată pe neume (semne muzicale psaltice). Cântarea Sfintei Cruci este ca un acatist în miniatură, deoarece multe din versetele cântării au la început cuvântul bucură-te. În această cântare este lăudată Sfânta Cruce, a cărei putere vine de la Mântuitorul Iisus Hristos, Cel răstignit pe ea. Astfel, Sfânta Cruce este lăudată pentru ajutorul cu care îi însoțește pe binecredincioși în viața și activitatea lor zilnică. De aceea, Sfânta Cruce este numită semn ceresc, steag împărătesc, armă sfântă, denumiri preluate din slujba de la 14 septembrie (Înălțarea Sfintei Cruci) sau din Acatistul Sfintei Cruci. Sfânta Cruce dăruiește bucurie călătorilor și putere creştinilor împotriva vrăjmașilor; Sfânta Cruce este semnul lui Hristos, care alungă duhurile răutăţii din viața credincioșilor rugători și îi scapă de vrăjmași; când credinciosul se însemnează cu semnul Sfintei Cruci, răul vrăjmaș nu se poate sălăşlui în sufletul lui; mai mult, Sfânta Cruce este mângâiere sufletească, povățuitoare a creştinilor în viața pământească și călăuză a lor către Rai, către locul fericirii veșnice, de unde au fost izgoniţi Adam şi Eva.
În partea de mijloc a cântării sunt aduse în atenție două mari minuni din istoria mântuirii neamului omenesc, săvârșite de Dumnezeu prin intermediul Sfintei Cruci. Mai întâi se amintește de cea mai neașteptată și răsunătoare minune a despărțirii apelor Mării Roșii prin puterea lui Dumnezeu și prin însemnarea apelor mării cruciş, cu toiagul purtat de Prorocul Moise și care închipuia Sfânta Cruce. A doua minune amintită în cântare se referă la semnul Sfintei Cruci arătat pe cer Sfântului Împărat Constantin, lângă Roma, cu inscripția: în acest semn vei învinge (in hoc signo vinces). Dar referirea cea mai frumoasă și mai importantă din Cântarea Sfintei Cruci este la Mântuitorul Iisus Hristos, Care a purtat crucea pe umerii Săi, S-a răstignit cu trupul pe ea și i-a dat putere de a fi biruitoare asupra răului, fapt pentru care este numită Lemn însuflețit.
Întrucât semnul Sfintei Cruci este nedespărţit de Persoana lui Hristos, în partea finală a Cântării Sfintei Cruci, interpretul-rugător se adresează Sfintei Cruci ca unei ființe sfinte prin cuvinte care se regăsesc în Slava… de la Laude, din slujba Sfintei Cruci (14 septembrie), dar sunt menționate și în rugăciunea de la Acatistul Sfintei Cruci. Astfel, prin cântare, sunt cerute de la Domnul darul temerii de păcat și bucuria primirii harului sfânt, două stări sufletești necesare ca să se păstreze credinciosul în limitele dreptei credințe și a bunei viețuiri creștine. Despre teamă sau frică, tradiția populară spune că este ruptă din Rai. Această teamă de păcat sau înfrânare de la păcate este necesară pentru ca omul să nu greșească înaintea lui Dumnezeu și în raport cu semenii. Abținerea de la păcat este o greutate pe care fiecare o duce ca pe o cruce, prin multă nevoință și cu multă stăruință în săvârșirea faptelor bune, mai ales prin rugăciune. Dar Sfânta Cruce aduce în suflet nu numai teamă, ci și bucurie, pentru că dăruieşte har de la Domnul Iisus Hristos prin Sfântul Duh. Iar harul Sfântului Duh aduce creştinului mângâiere, binecuvântare și putere de a înfrunta orice durere, orice necaz în viața de zi cu zi.
Însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci, cântărețul rugător încheie această frumoasă cântare, dorind ca puterea Sfintei Cruci să lucreze și în sufletul său pentru a scăpa de orice ispitire ce i se ivește în calea sa, dar și pentru ca, prin viețuire curată, să se învrednicească a lăuda Sfânta Cruce, semnul și puterea lui Hristos, cântând cu cântare dulce: Slavă ție, Sfântă Cruce!
În această perioadă tulburată de pandemie, lumea este pusă la grea încercare. De aceea, creștinii trebuie să ceară ajutorul lui Dumnezeu, Cel lăudat și slăvit în Treime, Tatăl și Fiul și Sfântul Duh, având mijlocitoare pe Sfânta Fecioară Maria, Maica Domnului, care nu s-a despărțit nici o clipă de Fiul său, Iisus Hristos, dorind să fie pururea cu El. Să ne dorim și noi să fim mereu cu Domnul Hristos, Cel ce ne-a dat pildă de purtare a Crucii pentru a ajunge la Înviere. Așadar, cântarea ne îndeamnă ca, purtând crucea vieții noastre, să avem frica de păcat, ca să primim bucuria Duhului Sfânt, prin izbăvirea de orice rău cu puterea Crucii lui Hristos.
Astăzi voiesc a-ți aduce laudă, Sfințită Cruce,
Cântând cu cântare dulce: Bucură-te, Sfântă Cruce!
Bucură-te, semn ceresc, Cruce steag împărătesc!
Bucură-te, armă sfântă; Bucură-te lumea-ți cântă!
Bucură-te, bucurie celor din călătorie!
Bucură-te, sfântă armă, care pe vrăjmași îi sfarmă!
Bucură-te, armă tare, călătorilor pe mare!
Bucură-te, și eu ție cânt astăzi cu veselie.
Astăzi ție ți se-nchină al meu trup făcut din tină,
Căci cu tine când mă-nsemn, toate cele rele pier.
Scap de vrăjmașii cumpliți, ce sunt cu mine-nvrăjbiți,
Când te am eu păzitoare și bună străjuitoare.
Atuncea răul vrăjmaș n-are la mine sălaș,
Ci se scutură și piere de nespusa ta putere.
Tu ești a mea mângâiere; tu, Cruce, a mea putere!
Tu ești povățuitoare și la Rai îndreptătoare.
Tu minuni mari ai săvârșit, de demult, de la-nceput,
Tu ape ai îndulcit, ca mierea le-ai prefăcut.
Tu Marea Roșie, încă, pe cât este de adâncă,
În două ai despărțit; O, Cruce, lemn fericit.
Tu pe cer te-ai arătat, creștinului împărat,
Din stele alcătuită; O, Cruce, preafericită.
Având împrejur scrisoare, cum că ești biruitoare,
Tu, Cruce, fiind purtată și pe umeri ridicată
De Bunul Stăpân Iisus, mergând la Golgota-n sus,
Acolo, Iisus voi, pe Cruce a Se sui.
Unde, prin mâini și picioare, cu ținte pătrunzătoare
A fost Sfântul Trup pătruns al Preadulcelui Iisus.
Pentru aceea și mie, dă-mi teamă și bucurie;
Teamă că sunt păcătos și nevrednic de Hristos.
Bucurie că dai har sfânt creștinilor pe pământ;
Dă-mi și mie mângâiere, o, Cruce, a mea putere.
Dă-mi har ca să biruiesc tot sfatul diavolesc,
Dă-mi o inimă curată, dă-mi o minte luminată.
Și așa prin darul tău să mă-nvrednicesc și eu;
Vrednic a te lăuda, vrednic a te săruta.
Cântându-ți cântare dulce: Slavă ție, Sfântă Cruce!
